Human trafficking conviction scope: validity of citing standard offense provisions alongside aggravated joint-offense terms under Art. 12 Law 678/2001

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

C. proc. pen., art. 3859 alin. (1) pct. 12

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, presupune ca instanţa să fi pronunţat o soluţie de condamnare pentru o faptă care, în materialitatea ei, nu a făcut obiectul trimiterii în judecată. În consecinţă, nu constituie o condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată menţionarea dispoziţiilor alin. (1) al art. 12 din Legea nr. 678/2001, care definesc forma tip a infracţiunii de trafic de persoane, alături de dispoziţiile alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol - ca temei al condamnării inculpatului trimis în judecată pentru fapta de a recruta, transporta şi caza victima, pe care a exploatat-o, împreună cu un alt făptuitor, prin obligarea la practicarea prostituţiei.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 219 din 26 ianuarie 2009

Prin sentinţa nr. 433 din 24 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia penală, s-a hotărât condamnarea inculpatului N.M. la 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată cu restul de 54 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 62/2005 a Judecătoriei Bârlad, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 euro cu titlu de daune morale către partea civilă D.P.

În fapt, s-au reţinut următoarele:

Înainte de data de 20 octombrie 2005, când a rămas definitivă sentinţa penală nr. 62/2005 a Judecătoriei Bârlad, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare, inculpatul N.M. a fugit în Italia, astfel încât mandatul de executare a pedepsei nu a putut fi pus în executare decât la 21 octombrie 2007.

În timp ce se afla în Italia, inculpatul a contactat-o telefonic, prin intermediul martorei G.C., pe partea vătămată D.P. şi, profitând de faptul că aceasta nu avea venituri, i-a propus să vină să lucreze în Italia, promiţându-i că îi va asigura cazarea şi transportul.

Inculpatul i-a trimis părţii vătămate 30 de euro şi, la data de 29 iulie 2006, aceasta a plecat din România la Roma, unde a fost aşteptată de inculpat şi de fratele acestuia. Cu această ocazie, inculpatul a plăti şoferului autocarului suma de 80 de euro, reprezentând diferenţa pentru biletul de călătorie.

În continuare, partea vătămată a fost condusă de inculpat şi de fratele acestuia în localitatea C., unde a fost cazată într-un imobil, situat la marginea localităţii, în care locuiau şi cei doi fraţi.

Inculpatul i-a luat părţii vătămate paşaportul, spunându-i că i-l va restitui când îşi va achita datoriile faţă de el şi i-a adus la cunoştinţă că va trebui să întreţină relaţii sexuale cu diferite persoane aduse de cei doi.

Partea vătămată a refuzat să facă ce i se cerea, motiv pentru care a fost bătută în mai multe rânduri şi obligată să întreţină relaţii sexuale.

S-a reţinut că, după aproximativ 2 luni, cu ajutorul unui cetăţean italian, care a plătit inculpatului suma de 350 euro, pretins a fi datorată de partea vătămată, acesteia i-a fost restituit paşaportul şi a reuşit să plece din imobil şi, în final, să se întoarcă în România.

S-a concluzionat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, faptă ce a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută în art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Prin decizia nr. 131 din 11 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală, s-a admis apelul declarat de inculpat şi s-a desfiinţat în parte sentinţa în ceea ce priveşte latura penală.

Rejudecând, instanţa de apel a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de trafic de persoane de la 7 ani la 5 ani închisoare, menţinând interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

S-a contopit pedeapsa aplicată cu restul de 54 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 62/2005 a Judecătoriei Bârlad şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin aceeaşi decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă D.P.

Inculpatul a declarat recurs, invocând, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

S-a arătat, în motivarea recursului, că inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată.

S-a susţinut, de asemenea, că în textul legal la care se face trimitere prin hotărârea de condamnare se face referire la săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane împreună, iar din probatorii nu rezultă că săvârşirea infracţiunii a fost comisă de două sau mai multe persoane împreună, care să fie trimise în judecată pentru faptele care i se impută, astfel că, în mod greşit, s-a reţinut în sarcina sa o astfel de infracţiune, fiind lipsit de relevanţă că s-a disjuns cauza cu privire la alte persoane.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate, dar şi din oficiu, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat.

Susţinerea din motivarea recursului, în sensul că instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dar nu este fondată.

Existenţa acestui motiv de casare presupune să se fi dispus condamnarea pentru o faptă care în materialitatea ei să nu fi făcut obiectul trimiterii în judecată.

În speţă, inculpatul N.M. a fost condamnat pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea că a recrutat, transportat, cazat în Italia şi a exploatat sexual, împreună cu fratele său, pe partea vătămată D.P.

Nu constituie o condamnare pentru o altă faptă menţionarea ca temei al condamnării şi a dispoziţiilor alin. (1) al art. 12 din Legea nr. 678/2001, care definesc forma tip a infracţiunii de trafic de persoane, pe lângă alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol, care incriminează ca formă agravată a aceleiaşi infracţiuni săvârşirea acesteia de două sau mai multe persoane împreună.

Tot astfel, se reţine că atâta timp cât alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 face referire la infracţiunea de trafic de persoane în forma tip, menţionarea alin. (1) al aceluiaşi articol, care o descrie, nu constituie o schimbare a încadrării juridice.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai reţine că este nefondată şi critica vizând aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, critică ce se referă la greşita încadrare juridică a faptei şi poate fi valorificată în recurs conform art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Cele susţinute în motivarea recursului sunt nefondate, întrucât săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane constituie o circumstanţă reală a cărei existenţă nu este condiţionată de trimiterea concomitentă în judecată a tuturor făptuitorilor.

Cum din probe rezultă că fapta a fost comisă de inculpat împreună cu fratele său, N.R., faţă de care s-a disjuns cauza, întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale, corect s-a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Din analiza materialului probator aflat la dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită, iar împrejurarea că inculpatul nu s-a aflat în permanenţă în imobilul în care a fost cazată partea vătămată este lipsită de relevanţă şi nu infirmă ceea ce rezultă din declaraţiile acesteia, coroborate cu cele ale martorilor D.D., G.C. şi P.C.

Nu în ultimul rând este de reţinut că din declaraţiile părţii vătămate, coroborate cu cele ale martorelor D.D. şi F.T., rezultă că inculpatul a încercat să o determine pe partea vătămată ca, în schimbul unei sume de bani, să îşi schimbe declaraţiile în sensul de a retrage acuzaţiile pe care i le-a adus.

Faţă de cele ce preced se reţine că, fiind dovedită existenţa infracţiunii şi săvârşirea acesteia de către inculpat, în mod corect s-a dispus condamnarea acestuia.

Constatând că din examinarea cauzei nu rezultă motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei nr. 131 din 11 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală.