Appellate omission to rule on recharacterization of bribery to undue benefits necessitates cassation.

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii inculpatului privind schimbarea încadrării juridice

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs

- cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

- omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii inculpatului privind schimbarea încadrării juridice

C. proc. pen., art. 3859 alin. (1) pct. 10

Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii inculpatului privind schimbarea încadrării juridice - în sensul înlăturării formei continuate a infracţiunii de luare de mită, reţinerea distinctă a două infracţiuni corespunzătoare celor două acţiuni săvârşite de inculpat şi încadrarea uneia dintre acţiuni în infracţiunea de primire de foloase necuvenite - atrage incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., constând în omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei la această instanţă pentru rejudecarea apelului, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3129 din 13 septembrie 2010

Prin sentinţa penală nr. 103 din 17 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a dispus condamnarea inculpatului N.V. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., conform art. 71 C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul N.V. deţinea calitatea de funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, îndeplinind funcţia de referent, cu atribuţii de control asupra activităţii desfăşurate de contribuabili şi de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

În perioada octombrie - noiembrie 2003, inculpatul a pretins şi primit de la martorul C.S. un autoturism.

De asemenea, s-a reţinut că după primirea autoturismului, inculpatul a primit prin fiul său şi un plin de benzină de la denunţător. Deşi nu s-a putut stabili cu exactitate data la care a avut loc alimentarea autoturismului şi cantitatea de benzină primită, instanţa a considerat că aceasta se situează în perioada următoare predării maşinii până cel mai târziu în luna ianuarie 2004.

Prima instanţă a constatat că activitatea desfăşurată de inculpatul N.V. care, în calitate de funcţionar public, cu atribuţii de control şi de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, a pretins şi primit de la denunţătorul C.S. un autoturism şi un plin de benzină, în scopul de a soluţiona favorabil cererea de rambursare ilegală a TVA către societatea comercială C. şi de a întârzia efectuarea unui control fiscal la societatea comercială A., realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin decizia nr. 24/A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelului inculpatului numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei şi, în rejudecare, a fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 3 ani şi 9 luni închisoare la 3 ani închisoare, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei pronunţate în cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., procurorul a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de apel a fost greşit individualizată în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen.

Prin recursul declarat de inculpat, decizia instanţei de apel a fost criticată pentru cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 2, pct. 10, pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., apărarea a solicitat să se constate că instanţa de apel nu se pronunţase asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulate expres de către inculpat.

Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt fondate, pentru existenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. şi care face inutilă analizarea celorlalte motive invocate.

Se reţine, în acest sens, că instanţa de prim control judiciar a omis să se pronunţe asupra cererii inculpatului privind schimbarea de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu, stabilind eronat că obiectul judecăţii în apel era limitat rezolvării aspectelor ce vizau regularitatea actului de sesizare, greşita condamnare a inculpatului şi reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanţă.

Din actele dosarului instanţei de apel rezultă că, la termenul de judecată din 23 ianuarie 2009, apărarea inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor, prin înlăturarea formei continuate de infracţiune şi reţinerea distinctă a două infracţiuni de luare de mită corespunzător celor două acte materiale menţionate în rechizitoriu şi încadrarea faptei de primire a autoturismului de la denunţător ca infracţiune de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C. pen.

Cererea formulată oral în cursul dezbaterilor nu a fost analizată de îndată de instanţa de control judiciar, întrucât nu constituia o chestiune preliminară care să necesite o examinare prealabilă fondului apelului declarat în cauză.

Încheierea de şedinţă de la termenul din 23 ianuarie 2009 consemnează expres dispoziţia instanţei privind pronunţarea asupra cererii inculpatului odată cu rezolvarea pe fond a apelului.

Cu toate acestea, în considerentele deciziei pronunţate în apel nu a fost deloc analizată cererea de schimbare a încadrării juridice, încălcându-se astfel dreptul la apărare al inculpatului, fiind evidentă vătămarea cauzată acestuia prin omisiunea instanţei.

Schimbarea de încadrare juridică propusă constituia o cerere esenţială de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului, încadrarea juridică prevăzută în art. 256 C. pen. modificând substanţial situaţia juridică a inculpatului, inclusiv sub aspectul pedepsei aplicabile, în ipoteza primirii acesteia şi stabilirea vinovăţiei inculpatului.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pronunţarea asupra cererii inculpatului era cu atât mai necesară în condiţiile în care prima instanţă înlăturase din examinare declaraţiile denunţătorului C.S. în partea privitoare la predarea autoturismul către inculpat după efectuarea controlului şi în absenţa oricărei înţelegeri anterioare ori a pretinderii bunului în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Deşi prima instanţă a apreciat că declaraţiile denunţătorului nu puteau fi primite în totalitate, reţinând vinovăţia inculpatului în încadrarea prevăzută în art. 254 C. pen. şi pentru actul material constând în pretinderea şi primirea autoturismului în discuţie, nu a menţionat în considerente motivele pentru care relatările denunţătorului trebuiau privire cu rezerve în partea favorabilă inculpatului, sub aspectul încadrării juridice.

Prin urmare, în prezenţa unei cereri expres formulate în apel, instanţa de control judiciar avea obligaţia de a se pronunţa asupra solicitării inculpatului privind schimbarea de încadrare juridică, reţinând şi că soluţia instanţei de fond nu fusese deloc motivată sub acest aspect, iar susţinerile invocate în apel nu aveau natura unei apărări formale, fiind justificate cu argumente de fapt şi de lege.

În consecinţă, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi de recurentul intimat inculpat împotriva deciziei nr. 24/A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 103 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Mureş la Curtea de Apel Târgu Mureş, menţinând actele îndeplinite în faţa instanţei de apel până la termenul din 23 ianuarie 2009.