Possession of card-cloning equipment constitutes criminal offense without proof of actual falsification; appeal dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's cassation appeal, upholding the conviction and sentence of one year and four months imprisonment for the crime of holding equipment for the purpose of falsifying electronic payment instruments. The case involved the defendant's search and seizure of hardware and software capable of cloning credit cards, including a card writing device, specialized software, and 13 sets of credit card data (including PINs and CVVs) retrieved via computer forensics, which the defendant argued did not constitute an offense without proof of actual falsification. The court held that Article 25 of Law No. 365/2002 criminalizes the simple possession of technically suitable equipment for falsifying electronic payment instruments as a crime of abstract danger, requiring only the objective element of possession and direct intent, without the necessity of proving that the equipment was actually used to commit the falsification; thus, the constitutive elements of the crime were fully met.
Legislator headnote
AI generatedart. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 71 C. pen, art. 865 C. pen, art. 85 alin. (1) C. pen, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002; Possession of card-cloning equipment constitutes criminal offense without proof of actual falsification; appeal dismissed: , s-a reţinut că fapta inculpatului G.M. care la data de 9 iunie 2004 a fost depistat deţinând la domiciliu echipamente hardware şi software în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, respectiv un aparat M. şi programe speciale destinate falsificării cărţilor de credit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. Elemente constitutive
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 365/2002
Indice alfabetic: Drept penal
- deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică
Legea nr. 365/2002, art. 25
Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 365/2002 incriminează fabricarea ori deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.
În raport cu dispoziţiile evocate, simpla deţinere de echipamente hardware sau software, apte din punct de vedere tehnic să servească la falsificarea instrumentelor de plată electronică, realizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002, chiar dacă nu au fost utilizate la falsificarea instrumentelor de plată electronică. Dacă echipamentele deţinute sunt utilizate la falsificarea instrumentelor de plată electronică, fiind realizat scopul deţinerii, există un concurs de infracţiuni între deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi falsificarea instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 24 din aceeaşi lege.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3522 din 31 octombrie 2012
Prin sentinţa penală nr. 138 din 19 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-au hotărât următoarele:
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, pentru infracţiunea de deţinere de echipamente hardware şi software cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, a fost condamnat inculpatul G.M. la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului G.M. exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen.
În baza art. 865 C. pen. raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului G.M. prin sentinţa penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanţa şi descontopirea acestei pedepse în componentele sale, de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului G.M. prin prezenta hotărâre cu pedepsele de 3 ani închisoare şi de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 598 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Constanţa, în pedeapsa cea mai grea, în final, inculpatul G.M. urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 865 alin. (2) C. pen. raportat la art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare.
În baza art. 862 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 6 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului la care s-a adăugat un interval de timp de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 863 alin. (1) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului G.M. s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Constanţa - din data de 29 mai 2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002.
În esenţă, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 7 iunie 2004, Biroul din Bucureşti al U.S. S. a trimis la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa mai multe plângeri formulate de T.A. din cadrul Băncii A., care reclama faptul că de la mai multe IP-uri din Constanţa au fost postate pe internet pagini false pretinzând a fi ale Băncii A., cu scopul sustragerii informaţiilor privitoare la cărţile de credit aparţinând clienţilor acestei bănci.
Lucrătorii de poliţie au verificat IP-urile menţionate în plângeri şi au constatat că acestea fuseseră alocate învinuitului F.G. care le folosea în cadrul unei reţele de bloc împreună cu alte opt persoane. Din procesul-verbal încheiat de lucrătorii de poliţie cu acea ocazie rezultă că din cele opt persoane făcea parte şi inculpatul G.M., căruia furnizorul de internet R. îi reziliase contractul din anul 2003 datorită faptului că desfăşurase activităţi ilicite prin intermediul sistemelor informatice.
Pentru aceste motive, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Tribunalul Constanţa, domiciliile învinuitului F.G. şi inculpatului G.M. au fost percheziţionate.
Din procesul-verbal întocmit la data de 9 iunie 2004 de lucrătorii de poliţie rezultă că la domiciliul inculpatului G.M. a fost găsit un dispozitiv pentru citirea/scrierea benzilor magnetice ale cărţilor de credit marca M. care se afla conectat la un sistem informatic. La domiciliul inculpatului au fost mai fost găsite 4 carduri, 3 mini diskette şi 10 floppy-disk-uri.
Inculpatul G.M. a menţionat cu ocazia percheziţiei domiciliare că aparatul M. i-ar aparţine unei persoane pe nume „C.” şi a indicat imobilul în care acesta locuia.
În baza autorizaţiei din data de 9 iunie 2004 emisă de Tribunalul Constanţa, imobilul respectiv a fost percheziţionat de lucrătorii de poliţie, ocazie cu care s-a constatat că era închiriat de către inculpaţii M.C. şi B.A. În imobil au fost găsite mai multe cărţi de credit şi trei sisteme informatice. La rândul lor, inculpaţii B.A. şi M.C. au declarat că, de fapt, închiriaseră locuinţa la solicitarea inculpatului G.M., care folosea această locaţie pentru a falsifica cărţi de credit cu ajutorul sistemelor informatice aflate acolo. Sistemele informatice şi suporturile de stocare a datelor informatice ridicate de la domiciliul inculpatului G.M. şi de la imobilul închiriat de inculpaţii B.A. şi M.C. au fost supuse percheziţiei informatice în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Constanţa.
Din procesul-verbal din data de 22 iunie 2004, încheiat de lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog, rezultă că în sistemul informatic ridicat de la domiciliul inculpatului G.M. a fost identificat un hard-disk marca M. care a fost copiat şi apoi sigilat în prezenţa inculpatului care a semnat peste marginile de lipire a plicului. Din procesul-verbal încheiat de lucrătorii de poliţie din cadrul aceleaşi instituţii la data de 24 iunie 2004, rezultă că în aceeaşi manieră s-a procedat şi cu două floppy-disk-uri ridicate de la locuinţa inculpatului G.M. Acestea au fost supuse percheziţiilor informatice, la datele de 15 iulie 2004 şi 21 iulie 2004. Din procesele-verbale încheiate cu acea ocazie, rezultă că de pe unul dintre cele două floppy-disk-uri au fost recuperate 13 serii de cărţi de credit însoţite de data expirării cărţii de credit, tipul acesteia şi parolele pentru accesarea contului corespunzător cărţii de credit (PIN şi CVV2), iar în hard-disk-ul marca M. a fost găsit programul informatic de calculator M., un fişier în format HTML ce conţine un text în limba engleză, liste cu adrese de e-mail şi mai multe fişiere reprezentând pagini de internet de acces la diferite conturi. Rezultatul percheziţiei informatice a fost materializat pe un CD cu semnătură digitală care a fost trimis la Institutul pentru Tehnologii Avansate din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în vederea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 iulie 2008 al acestei instituţii rezultă că datele înscrise pe acest CD se încadrează în contextul activităţilor de tip „phishing”.
Phishing-ul reprezintă o activitate de colectare prin utilizarea spam-ului a datelor necesare falsificării instrumentelor de plată electronică. Falsificarea cărţilor de credit prin metoda „phishing” se realizează în maniera următoare:
- se colectează (din diverse surse publice) adrese de poştă electronică;
- se realizează o copie a site-ului unei instituţii financiare şi se modifică astfel încât să permită prelucrări suplimentare ale datelor (introducere de date considerate confidenţiale, comunicarea prin poşta electronică a acelor date, stocarea datelor confidenţiale în fişiere, redirecţionări ale utilizatorilor etc.), rezultând un site web care poate fi confundat cu originalul;
- se închiriază (opţional) un nume de domeniu confundabil cu numele de domeniu al instituţiei financiare de la pasul anterior;
- se face public site-ul modificat la pasul anterior;
- se compune un mesaj (cu format de pagină web, pentru a permite redirecţionări ale utilizatorilor), care pare a fi trimis de către instituţia financiară de la pasul anterior şi care conţine un link către site-ul modificat; prin intermediul acestui mesaj se solicită introducerea de date confidenţiale pe acest site;
- cu ajutorul unui program dedicat distribuirii în masă a poştei electronice se trimite mesajul; adresa expeditorului poate fi aleasă, astfel încât să fie confundată cu adresele de poştă electronică ale angajaţilor instituţiei financiare sau se foloseşte un program de distribuire a poştei electronice care este capabil să falsifice adresa de la care provine mesajul.
După obţinerea datelor cărţilor de credit, acestea pot fi înscrise pe banda magnetică a unui plastic prevăzut cu bandă magnetică, prin folosirea aparatului M. şi a programelor M., D. şi T.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 iulie 2008 al Institutului pentru Tehnologii Avansate din cadrul Serviciului Român de Informaţii rezultă că pe hard-disk-ul M., aparţinând inculpatului G.M., au fost găsite următoarele date: fişiere de tip text, conţinând adrese de e-mail; fişiere de tip „scrisoare”, care pot fi folosite pentru atragerea clienţilor instituţiei financiare F.B. către o copie a site-ului acesteia, unde să li se ceară introducerea datelor confidenţiale; fişiere de tip text, cu informaţii referitoare la modalitatea de codificare a numerelor de cont, ce pot fi folosite de către aplicaţia T. pentru generarea datelor de pe pista a doua a cardurilor bancare; fişiere de tip jurnal, provenite de la aplicaţia A., folosită pentru transmiterea mesajelor e-mail către un număr mare de utilizatori; jurnalul imaginilor web vizitate, printre care se află şi pagini ale unor instituţii financiare (F.B.); în spaţiul liber de pe hard-disk s-au găsit date despre carduri (numere de cont, numere de validare, coduri PIN, date de valabilitate etc.).
Din acelaşi raport de constatare tehnico-ştiinţifică rezultă că programele deţinute de inculpatul G.M. sunt destinate transmiterii în masă de mesaje e-mail, dedicate scrierii (clonării) cardurilor bancare, ştergerii sigure a fişierelor de pe calculator (în vederea imposibilităţii recuperării), precum şi conectării la distanţă la un alt calculator.
În acelaşi raport se specifică că aceste programe pot fi folosite pentru: citire, scriere şi clonare de carduri bancare folosind un echipament hardware de tip M.; trimitere în masă de e-mail-uri prin care destinatarii sunt îndrumaţi să-şi introducă datele bancare confidenţiale pe site-uri contrafăcute; generarea de şiruri de date cu structură similară celor aflate pe pista a doua a cardurilor bancare; ştergerea sigură a datelor de pe hard-disk-uri; conectarea la calculatoare aflate la distanţă.
S-a stabilit, de asemenea, că în hard-disk-ul inculpatului G.M. se aflau date despre cărţi de credit (numele posesorului, prenumele, adresa, numărul cardului, tipul cardului, data expirării, codul PIN, codul de control etc.), că aceste date ale cărţilor de credit puteau fi prelucrate cu programul T. (destinat generării de date cu o structură similară celor aflate pe pista a doua a cardurilor bancare) şi înscrise pe cardurile magnetice folosindu-se dispozitivul M. şi aplicaţiile de interfaţare (M., D.).
Aparatul M. ridicat de la locuinţa inculpatului G.M. a fost, de asemenea, suspus unei constatări tehnico-ştiinţifice efectuate de către specialiştii din cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate, iar din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 15 februarie 2005 al acestei instituţii rezultă faptul că acesta este funcţional, fiind destinat citirii şi inscripţionării datelor de pe benzile magnetice ale cardurilor prin conectarea la un calculator pe care se aflau programele informatice D. şi M. Aceste programe au fost identificate în sistemul informatic aparţinând inculpatului G.M.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului G.M. care la data de 9 iunie 2004 a fost depistat deţinând la domiciliu echipamente hardware şi software în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, respectiv un aparat M. şi programe speciale destinate falsificării cărţilor de credit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002.
Prin decizia nr. 148/P din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul G.M. care a invocat, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Examinând decizia atacată atât prin prisma criticii invocate de inculpat, cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de acesta este nefondat.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este incident atunci când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337.
Art. 25 din Legea nr. 365/2002 incriminează fabricarea ori deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii sus-menţionate constă fie într-o acţiune de fabricare, fie într-o acţiune de deţinere a unor echipamente (hardware sau software) în scopul arătat de lege.
Deţinerea presupune păstrarea, luarea în primire, ascunderea ori transportul de echipamente necesare în cadrul activităţii de falsificare.
O cerinţă esenţială a laturii obiective a infracţiunii este aceea ca echipamentele ori aplicaţiile informatice create, fabricate ori deţinute în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică să fie, din punct de vedere tehnic, apte de a fi utilizate în activitatea de falsificare.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică se comite cu intenţie directă, calificată prin scopul urmărit de făptuitor.
Urmarea imediată a infracţiunii o constituie starea de pericol pentru încrederea publică ce derivă din fabricarea ori deţinerea echipamentelor (aplicaţiilor) în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că art. 25 din Legea nr. 365/2002 pedepseşte simpla deţinere de echipamente apte să falsifice instrumentele de plată electronică, respectiva faptă fiind una de pericol. Dacă echipamentele (aplicaţiile) create, fabricate ori deţinute sunt folosite la falsificarea de instrumente de plată electronică, cu alte cuvinte dacă se realizează scopul urmărit de făptuitor, va exista concurs de infracţiuni, răspunderea penală urmând a fi stabilită atât pentru infracţiunea de fabricare ori deţinere de echipamente în vederea falsificării, cât şi pentru activitatea propriu-zisă de falsificare.
Prin urmare, susţinerea recurentului-inculpat în sensul că pentru reţinerea infracţiunii prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002 trebuie dovedită, pe lângă deţinerea echipamentelor, şi falsificarea efectivă a instrumentelor de plată electronică este nefondată.
Raportând consideraţiile teoretice sus-menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, în acord cu concluzia la care au ajuns instanţele de fond şi apel, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 25 din Legea nr. 365/2002 pentru care recurentul-inculpat a fost trimis în judecată atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.
La percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa recurentului-inculpat la data de 9 iunie 2004 au fost depistate echipamente hardware şi software apte să falsifice instrumente de plată electronică, respectiv un aparat M. pentru citirea şi scrierea cărţilor de credit, aparat conectat la un sistem informatic, 4 carduri, 3 mini diskette şi 10 floppy-disk-uri
Percheziţia informatică efectuată în cauză a identificat pe un floppy-disk 13 serii de cărţi de credit însoţite de data expirării, tipul acestora şi parolele pentru accesarea contului corespunzător fiecărei cărţi de credit, iar în hard-disk-ul marca M. au fost găsite programul informatic de calculator M., un fişier în format HTML conţinând liste cu adrese de e-mail şi mai multe fişiere reprezentând pagini de internet de acces la diferite conturi.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate din cadrul Serviciului Român de Informaţii, rezultă că datele identificate la percheziţia informatică se încadrează în contextul activităţilor tip „phishing”, respectiv, de colectare prin utilizarea spam-ului a datelor necesare falsificării instrumentelor de plată electronică.
Solicitarea recurentului inculpat de a se proceda la înlăturarea din ansamblul materialului probator administrat în cauză a constatării tehnico-ştiinţifice dispusă în cursul urmăririi penale pe motiv că, pe de o parte, la efectuarea ei nu a fost prezent nici el, nici apărătorul său, iar pe de altă parte, pentru că nu s-a respectat procedura legală de efectuate a constatării tehnico-ştiinţifice, în sensul că organul de urmărire penală trebuia să dispună să se copieze pe unul sau mai multe CD-uri conţinutul programelor identificate în sistemul informatic ridicat de la locuinţa sa, nu poate fi primită.
În acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de prim control judiciar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că lipsa de la întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică a inculpatului şi apărătorului său nu este sancţionată cu nulitatea absolută. Cel mult, inculpatul ar fi putut invoca, în termenul prevăzut de lege, respectiv în cursul efectuării actului sau la primul termen de judecată cu procedura completă, o nulitate relativă, ceea ce nu a făcut însă. Pe de altă parte, expertiza efectuată în apel a concluzionat că nu s-au identificat niciun fel de modificări asupra datelor de pe hard-disk, ulterioare percheziţiei, astfel că susţinerea recurentului, în sensul că sistemul informatic ar fi fost alterat prin introducerea de date incriminatorii de către organele de anchetă, este nefondată.
Rezultă că recurentul-inculpat a deţinut la locuinţa sa echipamente apte să falsifice instrumente de plată electronică, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi pe care a comis-o cu intenţie directă.
Vinovăţia recurentului inculpat rezultă din faptul că a folosit dispozitivul M. în vederea clonării cărţilor de credit, iar în calculatorul său a fost descoperită pagina contrafăcută a Băncii „F.B.” creată şi administrată de la IP-ul folosit exclusiv de inculpat pentru conectare la internet şi crearea de foldere care permiteau transmiterea de mesaje în masă, aspecte ce rezultă din concluziile expertizei efectuate în apel.
Împrejurarea invocată de recurent, în sensul că aparatul M. nu-i aparţinea, nu este de natură a-l exonera de răspundere penală, în condiţiile în care aparatul se afla în posesia sa şi a fost găsit conectat la un calculator, ceea ce duce la concluzia că inculpatul cunoştea destinaţia acestuia şi intenţiona să-l folosească în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
În consecinţă, reţinând că decizia atacată este temeinică şi legală, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei nr. 148/P din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.