Applying unconstitutional criminal provision as more favorable law to replace conviction with administrative fine

Aplicarea legii penale mai favorabile. Art. 741 C. pen.

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Legea penală şi limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale în timp

Indice alfabetic: Drept penal

- aplicarea legii penale mai favorabile

C. pen., art. 13, art. 741

Dispoziţiile art. 741 C. pen., declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011, pot fi aplicate în condiţiile art. 13 C. pen., ca lege penală mai favorabilă.

Constatarea incidenţei art. 741 alin. (2) teza a II-a C. pen., în condiţiile art. 13 C. pen., atrage încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., privind înlocuirea răspunderii penale.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3301 din 16 octombrie 2012

Prin sentinţa penală nr. 414 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D. la 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei.

În baza art. 82 C. pen., a fost stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, din care 6 luni reprezintă pedeapsa aplicată şi 2 ani termenul prevăzut de lege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, luându-se act că inculpatul a achitat prejudiciul în sumă de 10.612 lei, cauzat bugetului consolidat al statului prin comiterea faptei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al societăţii comerciale D., nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii în perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 vânzarea unei cantităţi de mărfuri în valoare de 57.393 lei şi prin această modalitate s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 1.449 lei şi a unui TVA în valoare de 9.163 lei, suma totală cu care a prejudiciat bugetul consolidat al statului fiind de 10.612 lei, din care a achitat suma de 2.000 lei, conform chitanţei din 3 noiembrie 2010.

Instanţa de fond a apreciat că existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului sunt atestate de materialul probator administrat în cauză, respectiv: recunoaşterea autorului din cuprinsul declaraţiei dată în cadrul cercetării judecătoreşti, recunoaştere ce nu a fost făcută însă în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., şi care se coroborează cu nota de constatare întocmită de Garda Financiara Dâmboviţa în urma controlului efectuat de aceasta instituţie la societatea comercială D., raportul de inspecţie fiscală întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa în urma inspecţiei fiscale generale efectuată la societatea comercială D. în perioada 21 - 28 septembrie 2009, documentele vizând firma controlată constând în bilanţ de verificare septembrie 2008 - mai 2009, declaraţii depuse privind obligaţiile la bugetul de stat şi bilanţ contabil din 31 decembrie 2008, nota explicativă dată de inculpat la cererea organelor de control, decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală.

Ca urmare, s-a apreciat de către instanţa de fond că fapta inculpatului care, în calitate de administrator al societăţii comerciale D., nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii în perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 vânzarea unei cantităţi de mărfuri în valoare de 57.393 lei şi prin această modalitate s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 1.449 lei şi a unui TVA în valoare de 9.163 lei, suma totală cu care a prejudiciat bugetul consolidat al statului fiind de 10.612 lei, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, actele materiale constând în omisiunea evidenţierii, în actele contabile, a operaţiunilor comerciale efectuate, prin acesta realizându-se venituri nefiscalizate.

Pe latura civilă, instanţa de fond a constatat că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 33.180,21 lei, titularul cererii apreciind în acest cuantum prejudiciul produs de inculpat prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, la care s-ar adăuga obligaţii suplimentare şi nedeclarate datorate bugetului consolidat al statului.

Analizând materialul probator, cu referire îndeosebi la documentaţia întocmită de Garda Financiara Dâmboviţa în urma controlului efectuat la firma administrată de inculpat, instanţa de fond a constatat că prejudiciul produs prin chiar fapta de evaziune fiscală dedusă judecăţii este în cuantum de 10.612 lei, apreciind ca sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale doar cu privire la această sumă, respectiv existenţa faptei ilicite, constând în încălcarea normelor de drept penal substanţial, a prejudiciului cert atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţii de evaluare, a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, dedusă din prevederile de drept penal care statornicesc răspunderea, inclusiv răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate prin fapte penale, precum şi vinovăţia inculpatului, constând în intenţia cu care a acţionat, diferenţa până la 33.180,21 lei reprezentând alte obligaţii fiscale neachitate de societatea comercială D., ce exced obiectului cauzei.

Prejudiciul în cuantum de 10.612 lei a fost acoperit de inculpat, în parte, respectiv 2.000 lei în faza de urmărire penală, iar restul în faza de judecată, dovadă făcută în acest sens cu chitanţele din 3 noiembrie 2010 depusă în dosarul de urmărire penală, din 11 martie 2011 respectiv din 14 iunie 2011 (dosar fond).

Ca urmare, instanţa de fond a respins acţiunea civilă promovată în cauză, luând act că inculpatul a achitat prejudiciul în sumă de 10.612 lei cauzat bugetului consolidat al statului prin comiterea faptei.

Prin decizia nr. 54 din 23 martie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpatul C.D., a casat în parte sentinţa penală nr. 414 din 28 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi în consecinţă:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., cu aplicarea art. 741 şi art. 13 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 741 raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului C.D. amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa.

Examinând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 371 C. proc. pen., instanţa de control judiciar a constatat că apelul inculpatului este fondat pentru următoarele considerente:

În esenţă, curtea de apel a reţinut că inculpatul C.D. era administratorul societăţii comerciale D., iar în urma unui control al Gărzii Financiare Dâmboviţa s-a constatat că în perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 acesta nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii facturile de comercializare a unor mărfuri în valoare de 57.393 lei. Actele de control au fost însuşite de către inculpat, care a şi plătit suma de 2.000 lei pentru prejudiciul imputat de partea civilă.

În declaraţia dată în faţa primei instanţe, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor imputate prin rechizitoriu.

Fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă anterior, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului în sensul că sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, curtea de apel a considerat că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de această lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate (...). Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă.

Aşadar, aplicarea textului este condiţionată de achitarea integrală a prejudiciului până la primul termen de judecată, ceea ce în cauza de faţă nu a avut loc.

Instanţa de control judiciar a constatat, însă, că prejudiciul ce a fost achitat de inculpat până la pronunţarea sentinţei este în legătură directă cu aplicarea altui text de lege favorabil, respectiv art. 741 C. pen. Însă, pentru a constata dacă acest text de lege este aplicabil în speţa de faţă, curtea de apel a apreciat că este de stabilit, în primul rând, cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, întrucât partea civilă a invocat, prin apelul declarat, neacordarea majorărilor de întârziere şi alte penalităţi aferente.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, inculpatul C.D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă totală 10.612 lei, prejudiciu stabilit în urma controalelor de către Garda Financiară şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa.

Această sumă imputată inculpatului C.D. a fost achitată până la pronunţarea sentinţei primei instanţei, lucru confirmat de partea civilă. Totodată, din adresa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a rezultat că în urma încheierii procedurii de insolvenţă şi radierii societăţii comerciale D. s-a emis borderou de scădere pentru obligaţiile societăţii pentru suma de 33.731 lei şi debitarea cu această sumă a administratorului firmei, C.D., reprezentând creanţe recuperate în urma atragerii răspunderii patrimoniale.

În aceste condiţii, curtea de apel a constatat că în mod justificat prima instanţă a stabilit că prejudiciul cauzat de inculpat în prezenta cauză este în sumă de 10.612 lei, sumă care a şi fost achitată părţii civile. Diferenţele solicitate de partea civilă reprezentând majorări, penalităţi etc. au fost incluse în suma solicitată în procedura insolvenţei.

Opinând că prejudiciul cauzat de către inculpat a fost corect stabilit şi, totodată, achitat părţii civile (în acest sens a apărut ca nefondat apelul părţii civile), instanţa de apel a constatat că în cauză este incident un alt text de lege, respectiv art. 741 C. pen.

Astfel, potrivit art. 741 C. pen., în cazul săvârşirii infracţiunilor de (...) ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc la jumătate (alin. 1), iar dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă (…).

Aşadar, în primul rând, textul de lege nu condiţionează achitarea prejudiciului cauzat de către inculpat până la primul termen de judecată, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, ci până la soluţionarea cauzei în primă instanţă.

În al doilea rând, deşi art. 741 C. pen. a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 573/2011 a Curţii Constituţionale, el poate fi interpretat şi aplicat în cazul în care este incident, ca o lege penală mai favorabilă inculpatului. Astfel, acest articol a intrat în vigoare odată cu Legea nr. 202/2010, fiind deci „activ” în perioada judecării cauzei de către tribunal (instanţa fiind sesizată la data de 9 decembrie 2010), fiind declarat neconstituţional la data de 3 mai 2011 de către instanţa de contencios constituţional.

În aceste condiţii, chiar dacă dispoziţiile art. 741 C. pen. au fost declarate neconstituţionale, iar aplicarea sa încetează, conform art. 147 din Constituţia României, dispoziţiile sale mai favorabile pot fi aplicate conform art. 13 C. pen. Această interpretare este prevăzută expres şi în noul Cod penal (art. 5 alin. 2) adoptat prin Legea nr. 286/2009.

Având în vedere aceste ultime argumente, instanţa de apel a concluzionat că faţă de inculpat sunt incidente dispoziţiile art. 741 C. pen.

În privinţa temeiului încetării procesului penal, textul art. 741 C. pen. prevede aplicarea unei sancţiuni administrative; or, acest lucru înseamnă o schimbare a răspunderii penale cu o răspundere administrativă.

Faţă de toate aceste considerente, curtea de apel a admis apelul inculpatului, a desfiinţat hotărârea atacată şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., cu aplicarea art. 741 şi art. 13 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi, în baza art. 741 alin. (2) teza a ll-a raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului C.D. amenda administrativă de 1.000 lei, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respingând ca nefondat apelul părţii civile.

Împotriva deciziei nr. 54 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa.

În motivele formulate în scris, partea civilă a criticat decizia curţii de apel, arătând că, deşi s-a constituit parte civilă cu suma de 33.180,21 lei, inculpatul a achitat doar suma de 10.612 lei. A mai precizat că art. 346 C. proc. pen. nu este aplicabil în cazul de faţă, întrucât cele două alineate care fac referire la cazurile în care nu se pot acorda despăgubiri civile, respectiv alin. (3) şi (4), nu fac obiectul speţei de faţă, întrucât faţă de inculpat s-a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de partea civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie costată că recursul este nefondat.

În mod legal, instanţa de apel a dispus faţă de inculpatul C.D. încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, motivat de împrejurarea că până la judecarea cauzei în primă instanţă acesta a achitat în totalitate prejudiciul creat părţii civile.

Astfel, inculpatul C.D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât în calitate de administrator al societăţii comerciale D. nu a înregistrat în evidenţa contabilă a firmei, pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, vânzarea unor mărfuri în valoare de 57.393 lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit în sumă de 1.449 lei şi TVA în valoare de 9.163 lei (în total 10.612 lei).

Această sumă imputată inculpatului C.D. a fost achitată până la pronunţarea sentinţei primei instanţei, lucru confirmat de partea civilă. Totodată, din adresa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rezultă că în urma încheierii procedurii de insolvenţă şi radierii societăţii comerciale D. s-a emis borderou de scădere pentru obligaţiile societăţii pentru suma de 33.731 lei şi debitarea cu această sumă a administratorului firmei, C.D., reprezentând creanţe recuperate în urma atragerii răspunderii patrimoniale.

În aceste condiţii, în mod justificat s-a apreciat de către prima instanţă, dar şi de către instanţa de control judiciar, că prejudiciul cauzat de inculpat în prezenta cauză este în cuantum de 10.612 lei, sumă care, de altfel, a şi fost achitată părţii civile. Diferenţele solicitate de partea civilă, şi despre care aceasta face vorbire şi în motivele scrise de recurs, reprezentând majorări, penalităţi etc. au fost incluse în suma solicitată în procedura insolvenţei.

Aşa fiind, în mod corect s-a apreciat de instanţa de control judiciar că inculpatului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 741 C. pen. Astfel, potrivit acestui text de lege, în cazul săvârşirii infracţiunilor de (...) ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc la jumătate (alin. 1), iar dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă (…). Deci, dacă prejudiciul este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar înainte de începerea urmăririi penale, în cursul urmăririi penale sau până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, infractorul (făptuitor, învinuit sau inculpat) acoperă integral prejudiciul cauzat, va opera art. 741 alin. (2) teza a II-a C. pen. În această situaţie, procurorul va dispune neînceperea urmăririi penale sau încetarea urmăririi penale, iar instanţa, încetarea procesului penal. Totodată, legiuitorul a prevăzut şi obligaţia procurorului sau instanţei de a dispune aplicarea unei sancţiuni administrative, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Aşadar, textul de lege condiţionează achitarea prejudiciului cauzat de către inculpat, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Totodată, deşi art. 741 C. pen. a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 573/2011 a Curţii Constituţionale, el poate fi interpretat şi aplicat în cazul în care este incident, ca o lege penală mai favorabilă inculpatului. Astfel, acest articol a intrat în vigoare odată cu Legea nr. 202/2010, fiind deci „activ” în perioada judecării cauzei de către tribunal (instanţa fiind sesizată la data de 9 decembrie 2010), fiind declarat neconstituţional la data de 3 mai 2011 de către instanţa de contencios constituţional.

În aceste condiţii, chiar dacă art. 741 C. pen. a fost declarat neconstituţional, iar aplicarea sa încetează, conform art. 147 din Constituţia României, dispoziţiile sale mai favorabile pot fi aplicate conform art. 13 C. pen.

Având în vedere aceste argumente, instanţa de apel a concluzionat, în mod legal, că faţă de inculpat sunt incidente dispoziţiile art. 741 C. pen., motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de partea civilă, ca nefondat.

În ceea ce priveşte susţinerile părţii civile referitoare la inaplicabilitatea art. 346 C. proc. pen., nici această critică nu poate fi primită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, în situaţia în care instanţa dispune încetarea procesului penal: 1) lasă nesoluţionată acţiunea civilă în cazul încetării pronunţate pe temeiul prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. f) sau j) C. proc. pen. sau în caz de retragere a plângerii prealabile; 2) poate admite în tot ori în parte acţiunea civilă şi obliga inculpatul şi/sau partea responsabilă civilmente la plata de daune materiale/morale către partea civilă sau, după caz, respinge acţiunea civilă în cazul încetării pronunţate pe temeiul în art. 10 alin. (1) lit. g), i) sau i1) C. proc. pen.; 3) constată stinsă acţiunea civilă în cazul împăcării părţilor.

Ca atare, dispoziţia instanţei de control judiciar, de menţinere a soluţiei dispuse de Tribunalul Dâmboviţa, de respingere a acţiunii civile formulată de partea civilă, având în vedere că inculpatul a achitat prejudiciul în cuantumul de 10.621 lei cauzat bugetului consolidat al statului, este una legală şi temeinică.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva deciziei nr. 54 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.