Appeals rejected; increased €15,000 material and €200,000 moral damages to victim's mother for fatal assault stand.

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. Cuantumul daunelor morale

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs

- cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.

- cuantumul daunelor morale

C. proc. pen., art. 3859 alin. (1) pct. 172

Cuantumul daunelor morale majorat în apel nu poate fi cenzurat prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. - referitor la ipoteza când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii -, întrucât cuantificarea în bani a prejudiciului moral constituie o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanţelor care examinează cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2736 din 10 septembrie 2012

Prin sentinţa penală nr. 53 din 14 septembrie 2011, Tribunalul Sălaj a obligat inculpatul B.N. să plătească, în solidar cu părţile responsabile civilmente B.R. şi B.A., părţii civile H.L., suma globală de 65.000 lei, reprezentând daune materiale şi morale.

A obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente B.R. şi B.A., să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, suma de 447,56 lei, părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, suma de 7.647,67 lei şi părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj, suma de 363 lei, despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de transport, asistenţă medicală şi spitalizare a victimei N.G.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţa a reţinut în fapt, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 52 din 14 septembrie 2011, Tribunalul Sălaj a condamnat inculpatul minor B.N., în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

La primul termen de judecată, inculpatul B.N. a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei, aşa cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu şi doreşte să fie judecat în baza probelor aflate la dosar, pentru a beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen., privind reducerea limitelor legale de pedeapsă.

Pe de altă parte, apărătorul părţii vătămate H.L., mama victimei N.G. a arătat, în prezenta acesteia, că partea vătămată se constituie parte civilă în cauză cu suma de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale şi suma de 350.000 lei, cu titlu de daune morale, conform înscrisului depus la dosar, rezervându-şi dreptul de a propune şi alte mijloace de probă pe parcursul procesului.

În acest context, instanţa a admis cererea de disjungere a laturii civile a cauzei şi, în urma disjungerii, s-a format prezentul dosar, având ca obiect soluţionarea laturii civile a procesului penal.

În şedinţa din 14 septembrie 2011, partea civilă H.L. şi-a precizat pretenţiile, în sensul că înţelege să solicite de la inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, o sumă globală, respectiv cele două sume adunate (365.000 lei), cu titlu de daune materiale şi morale.

S-a reţinut că daunele materiale constau în cheltuielile generate de deplasarea părţii vătămate H.L. la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde fiul său, victima N.G., a fost internat în perioada 25 aprilie 2011 - 1 mai 2011, după care a decedat şi cheltuielile de înmormântare.

S-a mai reţinut că întinderea despăgubirilor nu poate fi una nelimitată sau exagerată, atâta vreme cât prejudiciul nu mai poate fi reparat sau compensat în totalitate. Obligarea persoanei răspunzătoare la despăgubiri exorbitante, cu mult peste posibilităţile sale materiale de onorare, aşa cum se pretinde în speţă, respectiv suma globală de 365.000 lei, ar fi lipsită de finalitate şi s-ar transforma într-o nouă pedeapsă, de ordin pecuniar, pentru inculpat, iar pentru partea vătămată ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză.

Pe de altă parte, instanţa a constatat însă că, aşa cum rezultă şi din considerentele sentinţei penale nr. 52 din 14 septembrie 2011, săvârşirea infracţiunii a avut loc din culpa exclusivă a inculpatului B.N., aşa încât, faţă de toate aceste aspecte, apreciază că obligarea acestuia, în solidar cu părţile responsabile civilmente B.R. şi B.A., la plata unei sume globale de 65.000 lei, despăgubiri civile, reprezentând daune materiale şi morale, către partea civilă H.L., mama victimei N.G., reprezintă o reparaţie compensatorie rezonabilă, raportat la circumstanţele cauzei.

Prin decizia nr. 206/A din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, a admis apelul declarat de partea civilă H.L. împotriva sentinţei penale nr. 53 din 14 septembrie 2011 a Tribunalului Sălaj, pe care a desfiinţat-o sub aspectul laturii civile.

A obligat inculpatul B.N., în solidar cu părţile responsabile civilmente B.R. şi B.A., să achite părţii civile H.L. suma de 15.000 lei daune materiale şi 200.000 lei daune morale.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A respins, ca nefondat, apelul inculpatului B.N. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Cu privire la apelul părţii civile, instanţa de apel a apreciat în legătură cu modul de soluţionare a laturii civile că soluţia Tribunalului Sălaj este netemeinică, nefiind argumentată prin prisma legislaţiei europene, care permitea acordarea în favoarea părţii civile a unor sume „în echitate”, care să compenseze atât daunele materiale, cât şi cele morale suferite de pe urma infracţiunii comise de inculpat.

S-a reţinut în privinţa daunelor morale că cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art. 998 şi art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de „prejudiciu”, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, şi a celor cu caracter penal.

A mai reţinut că în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele pe orice plan suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat, care să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.

De asemenea, s-a reţinut că despăgubirile solicitate au fost considerate întemeiate cu scopul de a alina suferinţa pricinuită părinţilor, prin moartea victimei, care au suferit o traumă psihică de excepţie, determinată de fapta săvârşită de inculpat - moartea fiului - astfel că daunele morale în cuantum de 200.000 lei vor reprezenta o compensare a prejudiciului moral suferit. Prin stabilirea daunelor morale la suma de 200.000 lei instanţa de apel a apreciat că soluţia va fi conformă atât cu interpretarea tradiţională a jurisprudenţei române, cât şi cu interpretarea constantă a jurisprudenţei europene.

Aşa fiind, instanţa de apel a apreciat că suma de 15.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 200.000 lei cu titlu de daune morale va contribui la justa dezdăunare a părţii civile în condiţiile în care victima a fost înmormântată potrivit obiceiului locului, sens în care s-au depus la dosar acte, că aceasta era singurul copil al familiei părţii civile, iar în urma decesului acestuia, aşa cum rezultă din actele depuse la dosarul instanţei de apel, mama în vârstă de 45 de ani suferă de o stare depresivă pentru care urmează tratament medicamentos, precum şi de o hemipareză dreaptă.

Instanţa de apel, cu privire la apelul inculpatului, a apreciat că este nefondat, întrucât, spre deosebire de răspunderea civilă contractuală ori de altă natură, răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită (art. 14 C. proc. pen.).

Mai mult, a reţinut că în practica instanţei supreme nu a identificat vreo speţă în care la obligarea inculpatului către partea civilă să se ţină cont de posibilităţile materiale ale acestuia.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, au declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.N. şi părţile responsabile civilmente B.R. şi B.A. care, invocând cazul de casare reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., au solicitat reducerea cuantumului daunelor materiale şi morale.

Examinând hotărârile atacate atât prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca fiind nefondate recursurile declarate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la daunele materiale acordate în cuantum de 15.000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, în mod corect s-a apreciat prin hotărârea atacată că nu sunt exagerate, nu conduc la îmbogăţirea fără justă cauză a părţii civile, ci au fost stabilite potrivit legislaţiei europene cu atât mai mult cu cât s-a stabilit culpa exclusivă a inculpatului în săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.

Mai mult, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, partea civilă are posibilitatea să obţină rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia, precum şi caracterul rezonabil al cuantumului. În speţă, din actele depuse la dosar rezultă că în vederea organizării înmormântării victimei, partea civilă a achiziţionat bunuri care se ridică la suma de 15.000 lei.

În speţă nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., în condiţiile în care se critică majorarea în apel a cuantumului daunelor morale ce au fost acordate de prima instanţă, întrucât stabilirea prejudiciului moral suferit în urma morţii victimei şi cuantificarea în bani este o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanţelor care pot examina cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, neputând fi pus în discuţie în calea de atac a recursului.

Constatând, aşadar, că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute în art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.N. şi părţile responsabile civilmente B.R. şi B.A. împotriva deciziei nr. 206/A din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori.