Penalty clause in loan contract beyond statutory interest cap held unlawful; appeal in interest of law admitted.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

DECIZIA Nr. XI din 24 octombrie 2005 Dosar nr. 8/2005

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 123 din 09/02/2006

Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1, 2 și ale art. 3 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, referitoare la clauza penală prin care se instituie obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită de părți sau pe lângă dobânda legală.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 74 de judecători din totalul de 111 judecători în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Florența Baltă.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se decide că prevederea într-un contract de credit a clauzei penale prin care se instituie obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine dispozițiilor legii.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii de față, constată următoarele:

În aplicarea dispozițiilor art. 1, 2 și ale art. 3 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, referitoare la clauza penală prin care se instituie obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, instanțele judecătorești s-au pronunțat în mod diferit.

Astfel, unele instanțe au considerat că obligația împrumutatului de a restitui la scadență suma împrumutată, sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală stabilită sau dobânda legală, corespunde prevederilor legale.

În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că, din moment ce este stipulată în contract, clauza penală produce consecințe juridice în temeiul art. 969 din Codul civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. S-a mai învederat că această clauză nu poate fi considerată nelegală sau imorală cât timp, prin prevederea ei în contract, se urmărește sancționarea debitorului în cazul neîndeplinirii obligației privind respectarea termenului de rambursare a ratelor creditului.

Ca urmare, aceste instanțe, întemeindu-se pe dispozițiile art. 6 și ale art. 10 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356/2002, s-au pronunțat în sensul obligării debitorului la restituirea sumei datorate, a dobânzii convenite sau a dobânzii legale, precum și a penalităților de întârziere.

Alte instanțe au obligat debitorul la restituirea sumei împrumutate și la plata dobânzii convenite sau a celei legale, precum și a penalităților de întârziere, dispunând totodată reactualizarea acestor sume în raport cu rata inflației.

În motivarea acestui punct de vedere s-a arătat că obligațiile asumate prin contractul de împrumut cu privire la plata ratelor datorate, a dobânzilor și a penalităților de întârziere au deplină valabilitate deoarece, fiind convenite legal între părți, au putere de lege între acestea conform art. 969 alin. 1 din Codul civil.

În fine, alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că este nulă clauza penală prin care sunt prevăzute penalități de întârziere, în afara dobânzii contractuale sau a celei legale, apreciind că o asemenea clauză este prohibită de lege. Ca urmare, prin hotărârile pronunțate de aceste instanțe debitorul a fost obligat să plătească doar sumele nerestituite creditorului, precum și dobânzile curente restante.

În justificarea acestui punct de vedere s-a motivat că, în raport cu prevederile Legii nr. 313/1879, care nu a fost abrogată și nici nu a căzut în desuetudine, clauza penală în contractele de împrumut este interzisă. S-a mai relevat că, atât timp cât dispozițiile legale care nu permit prevederea clauzei penale în contractele de împrumut sunt de ordine publică, potrivit art. 5 din Codul civil nu se poate deroga de la aceste dispoziții prin convenții.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.

Într-adevăr, potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, "părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești".

Prin art. 2 din aceeași ordonanță se prevede că, "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală", iar în art. 3 este reglementat modul de stabilire a dobânzii legale în materie comercială.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 5 alin. 1 din ordonanța menționată, "în raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an".

În același sens, în reglementarea dată prin art. 1089 alin. 2 din Codul civil, "clauza prin care, de mai înainte și în momentul promovării unei convenții alta decât o convenție comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorate pentru un an sau pentru mai puțin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă".

Tot astfel, prin Legea nr. 313 din 20 februarie 1879, ale cărei dispoziții sunt în vigoare și constituționale, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 524 din 2 decembrie 1997, s-a prevăzut la art. 1 că este anulată clauza penală din contractele de împrumut sau prestațiuni în natură, precum și că "Judecătorul, în caz de împrumut va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzută în art. 1589 din Codul civil, sau în caz de alte obligațiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil".

Or, potrivit art. 1589 alin. 1 din Codul civil, "se defige o dobândă de cinci la sută pe an pentru afacerile civile și de șase la sută pe an pentru cele comerciale, în toate cazurile unde nu s-a hotărât de părți cuantumul ei".

Ca urmare, prevederile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, potrivit cărora "părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești", nu îngăduie decât practicarea de dobânzi limitate în raporturile civile, conform prevederilor art. 5 alin. 1 din aceeași lege, la posibilitatea de a depăși dobânda legală cu cel mult 50% pe an.

Rezultă deci că nu există temei legal care să permită stabilirea, în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an, sau de sancțiuni constând în penalități de întârziere.

Așa fiind, clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, în raport cu dispozițiile art. 5 și ale art. 968 din Codul civil, contravine prevederilor legii.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, și ale art. 329 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide în sensul că orice clauză penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 2 și ale art. 3 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu referire la art. 969 alin. 1 din Codul civil, stabilesc:

Clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2005.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Ioan Răileanu