Competence to accept preliminary complaint in offenses requiring prior complaint: mandatory prosecutorial investigation of judicial police officers under special legislation

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

DECIZIA Nr. VIII din 24 octombrie 2005 Dosar nr. 6/2005

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 123 din 09/02/2006

Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la modul de sesizare a instanței de judecată în cazul infracțiunilor la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 74 de judecători din totalul de 111 judecători în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se decide că, în cazul infracțiunilor la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, săvârșite de polițiștii având calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare, plângerea prealabilă se adresează procurorului, iar acesta, după efectuarea urmăririi penale, poate sesiza instanța competentă prin rechizitoriu.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii de față, constată următoarele:

În aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, astfel cum a fost modificată și completată prin art. IV din Legea nr. 281/2003, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar, pronunțându-se în mod diferit.

Astfel, unele instanțe au considerat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, potrivit căreia polițiștii nu mai au calitatea de militari, plângerea prealabilă privind săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală de către un polițist, chiar dacă acesta este organ de cercetare penală al poliției judiciare, se adresează instanței de judecată competente să soluționeze cauza.

S-a motivat că această interpretare se impune deoarece polițistul, nemaiavând calitatea de militar, în raport cu care plângerea prealabilă îndreptată contra sa trebuia să fie adresată totdeauna organului competent să efectueze urmărirea penală, conform art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, nu mai există temei pentru a fi exceptat de la dispozițiile cu caracter general aplicabile în materie.

S-a mai relevat în această privință că, din moment ce legea specială nu conține dispoziții derogatorii, referitoare la polițiștii care au calitatea de organe de cercetare penală, de la reglementarea cuprinsă în art. 279 din Codul de procedură penală, prin care sunt precizate organele cărora li se adresează plângerea, nu poate fi creat pentru aceștia, sub aspectul competenței de soluționare a plângerii îndreptate împotriva lor, un tratament juridic diferit de cel aplicabil celorlalte categorii de polițiști.

Alte instanțe, dimpotrivă, au hotărât că, în cazul polițistului care are calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, plângerea prealabilă trebuie adresată procurorului chiar și în cazul infracțiunilor la care se referă prevederile art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, considerând că, în raport cu dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, astfel cum a fost modificat și completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul oricărei infracțiuni săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare.

Aceste din urmă instanțe au procedat corect.

Potrivit art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, "punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere".

În legătură cu această categorie de fapte penale, prin art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală este instituită regula cu caracter general potrivit căreia, în cazul infracțiunilor prevăzute de Codul penal în art. 180, art. 184 alin. 1, art. 193, 205, 206, 210, 213 și 220, plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată dacă făptuitorul este cunoscut.

Dar, prin dispozițiile înscrise la lit. c) a aceluiași alineat 2 al articolului menționat, este reglementată excepția de la această regulă, prevăzându-se că "plângerea prealabilă se adresează... organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea prealabilă este îndreptată contra unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător și controlor financiar de la camera de conturi județeană, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arătate în art. 29 pct. 1".

În legătură cu ultima prevedere a dispoziției menționate, potrivit căreia plângerea prealabilă se adresează organului competent să efectueze urmărirea penală și atunci când o atare plângere vizează persoanele arătate în art. 29 pct. 1 din Codul de procedură penală, este de observat că, între acele persoane sunt cuprinse și cele implicate în alte cauze, date prin lege în aceeași competență, conform lit. g) din cadrul acestui punct.

Rezultă deci că legiuitorul, prin dispoziția de principiu cuprinsă în art. 279 alin. 2 lit. c), cu referire la art. 29 pct. 1 din Codul de procedură penală, a exceptat și cauzele menționate la lit. g) din cadrul acestui punct de la regula potrivit căreia plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată pentru săvârșirea infracțiunilor menționate la art. 279 alin. 2 lit. a) din același cod.

Din această dispoziție de exceptare de la reglementarea cu caracter general arătată rezultă că, prin legi cu caracter special, se poate stabili ca și pentru alte categorii de persoane, nemenționate la art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, să nu fie aplicabile prevederile art. 279 alin. 2 lit. a) din același cod.

Or, în acest cadru, prin art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 281/2003, s-a prevăzut că "urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracțiunilor săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare".

Față de această dispoziție cu caracter imperativ, nelimitată la anumite categorii de infracțiuni, se impune să se considere că și în cazul când polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare săvârșesc infracțiuni pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, trebuie efectuată urmărirea penală în mod obligatoriu de procuror, chiar dacă pentru acele infracțiuni plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată conform art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, și ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a se stabili că, în cazul infracțiunilor la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare, plângerea prealabilă se adresează procurorului, iar acesta, după efectuarea urmăririi penale, poate sesiza instanța competentă prin rechizitoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 218/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin art. IV din Legea nr. 281/2003, stabilesc:

În cazul infracțiunilor prevăzute de art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, săvârșite de polițiști care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare, plângerea prealabilă se adresează procurorului, iar acesta, după efectuarea urmăririi penale, poate sesiza instanța competentă prin rechizitoriu.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24 octombrie 2005.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Ioan Răileanu