Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2705/2003 AI generated

Grievous bodily harm appeal: insufficient moral damages and unexplained change of legal qualification in dispositive

Case Number Decizia nr. 2705/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Penal Section) dismissed all appeals as unfounded, thereby upholding the appellate court’s partial overturning of the lower sentence and the termination of criminal proceedings for the offense of beating, while maintaining the convictions and civil liability for grievous bodily harm. In a personal injury case arising from a nocturnal assault where victims were struck repeatedly with fists and feet, the defendants challenged the procedural handling of a changed legal qualification and the quantum of damages, while the civil plaintiff contested the insufficiency of the moral damages award; the Court held that the procedural notice deficiency did not prejudice the parties and that the awarded moral damages were proportionate to the injury and the plaintiff’s contributory conduct. The decision relied on Articles 180 and 182 of the Penal Code for the substantive offenses, Articles 74 and 75 regarding the application of the punishment regime, and Articles 11, 10, and 2841 of the Code of Criminal Procedure, specifically invoking the provision allowing for the termination of criminal proceedings when the act is no longer considered a crime or lacks specific legal elements, while confirming the joint liability for civil compensation under civil procedure norms.

Legislator headnote

AI generated

art. 182 alin. (1) C. pen, art. 76 C. pen, art. 180 alin. (1) C. pen, art. 75 lit. a) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 64 C. pen; Grievous bodily harm appeal: insufficient moral damages and unexplained change of legal qualification in dispositive: Prin decizia penală nr. 234/ A din 17 septembrie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de inculpați, a desființat, în parte, sentința atacată și în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h), C. proc. pen., cu referire la art. 2841 C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Keywords

AI generated
grievous bodily harm moral damages code of criminal procedure termination of proceedings civil judgment compensation of crime victims

Cited Legislation

AI generated
art. 182 alin. (1) C. pen
la o pedeapsă de 10 luni închisoare (primul), respectiv 8 luni închisoare (pentru al doilea), pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 76 C. pen
art. 180 alin. (1) C. pen
În baza art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 75 lit. a) C. pen
pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., au mai fost condamnați inculpații la câte o pedeapsă de 1.000.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art.
art. 34 lit. b) C. pen
a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute atât pedeapsa cu închisoare, cât și cea cu amendă, cu aplicarea și a dispozițiilor art.
art. 64 C. pen
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute atât pedeapsa cu închisoare, cât și cea cu amendă, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.
art. 2841 C. proc. pen
pen., cu referire la art. 2841 C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 19 din 15 februarie 2002, Tribunalul Sibiu a condamnat (alături de alții) pe inculpații T.L.L. și S.F.N. la o pedeapsă de 10 luni închisoare (primul), respectiv 8 luni închisoare (pentru al doilea), pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., au mai fost condamnați inculpații la câte o pedeapsă de 1.000.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) din același cod.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute atât pedeapsa cu închisoare, cât și cea cu amendă, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și a fost dedusă detenția de la 26 iunie 2001, la zi.

Au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească părții civile G.S. suma de 15.140.000 lei despăgubiri civile, până la 15 aprilie 2002, precum și la suma de 80.000.000 lei daune morale, iar fiecare inculpat, în parte, și la suma de 1.162.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

S-a reținut, în fapt, urmare probelor administrate, că, în noaptea de 14 aprilie 2001, cei doi inculpați (alături de alți doi care nu au declarat recurs) au aplicat victimei G.S. lovituri repetate cu pumnii și picioarele, cu intensitate sporită asupra capului, până au adus-o în stare de inconștiență.

Cum în ajutorul victimei a intervenit H.L., inculpații l-au lovit și pe acesta, doborându-l la pământ.

Expertiza medico-legală efectuată victimei G.S. a concluzionat că leziunile traumatice cranio cerebrale prezentate de aceasta au fost produse prin lovire cu un corp contondent și izbirea capului de un corp dur, punându-i în primejdie viața.

Prin decizia penală nr. 234/ A din 17 septembrie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de inculpați, a desființat, în parte, sentința atacată și în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h), C. proc. pen., cu referire la art. 2841 C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu precum și de partea civilă G.S.

Prin recursul declarat partea civilă G.S. critică soluția instanței de apel privind cuantumul daunelor morale pe care îl apreciază ca neîndestulător în raport de suferințele îndurate.

Această critică apare însă ca nefondată, contravaloarea sumei de 80.000.000 lei reprezentând daune morale fiind corectă în raport atât de prejudiciile suferite de partea civilă, cât și de rolul pe care acesta l-a avut în inițierea conflictului (lipsa de respect față de prietena inculpatului T.L.L.).

Nefondată este și critica părții civile referitoare la nepunerea în discuția părților, a schimbării încadrării juridice, a faptei săvârșită de inculpați, întrucât la data soluționării cauzei partea civilă deși avea termenul în cunoștință a lipsit, ca dealtfel, și restul părților.

Pe de altă parte, acesteia nu i-a fost adus nici un prejudiciu, instanțele acordând daune morale pe baza unei aprecieri corecte în raport de suferințele îndurate.

Referitor la recursurile declarate de inculpați, urmează a se observa că aceștia nu le-au motivat în scris și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a le expune oral, iar apărătorul din oficiu a lăsat la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Cum examinând cauza din oficiu, nu s-au constatat existența unor motive care să ducă la casarea hotărârii atacate, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de inculpații T.L.L. și S.F.N., precum și al părții civile G.S. împotriva deciziei penale nr. 234 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondate.

Obligă pe recurenții inculpați să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurenta partea civilă la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2003.