Start date for prior complaint deadline in continuous offenses: knowledge of perpetrator versus crime exhaustion

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 10 din 18 februarie 2008 Dosar nr. 67/2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 840 din 15/12/2008

Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 284 din Codul de procedură penală cu privire la data de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul infracțiunilor continuate sau continue.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 87 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nițu, prim-adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că data de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul infracțiunilor continuate sau continue este ziua în care partea vătămată a știut cine este făptuitorul, conform art. 284 din Codul de procedură penală.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de soluții în legătură cu stabilirea datei de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul infracțiunilor continuate sau continue.

Astfel, unele instanțe au considerat că termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul infracțiunilor continuate sau continue curge de la momentul consumării sau, după caz, al epuizării infracțiunii.

Alte instanțe, dimpotrivă, au hotărât că acest termen curge din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul, cu motivarea că art. 284 din Codul de procedură penală nu distinge între infracțiunea continuată, continuă sau simplă instantanee.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.

Potrivit art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală, "în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul".

De asemenea, potrivit art. 131 alin. 1 din Codul penal, "în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală".

Rezultă deci din analiza dispozițiilor legale enunțate că plângerea prealabilă are o natură juridică mixtă - substanțială și procedurală -, iar termenul de 2 luni are o esență substanțială și o reglementare de natură procedurală.

Prin stabilirea termenului de 2 luni - calculat potrivit dispozițiilor art. 186 din Codul de procedură penală - legiuitorul dă dreptul persoanei vătămate de a solicita tragerea la răspundere a făptuitorului într-un interval de timp, corelativ cu posibilitatea ca făptuitorul să fie tras la răspundere și după trecerea acestui interval.

Ca urmare, în cazul în care persoana vătămată nu cunoaște identitatea făptuitorului în momentul săvârșirii faptei, pentru a nu se ajunge la decăderea acesteia din dreptul de a face plângere, legiuitorul a prevăzut un termen care curge din momentul aflării identității sale. În această perioadă de 2 luni, persoana vătămată ale cărei drepturi și interese au fost prejudiciate printr-o faptă penală, în cazul în care autorul îi este cunoscut, poate decide asupra atitudinii pe care o adoptă, respectiv dacă uzează de dreptul de a sesiza organele judiciare, dat fiind că o atare situație juridică este guvernată de principiul disponibilității.

Pe de altă parte, termenul de 2 luni curge și în favoarea făptuitorului, față de care se poate cere tragerea la răspundere penală numai în limitele acestui interval de timp.

Or, datorită acestor efecte de neînlăturat, devine deosebit de importantă stabilirea momentului din care începe să curgă termenul menționat, pentru a se asigura persoanei vătămate și făptuitorului posibilitatea să-și exercite drepturile specifice poziției lor procesuale.

În această privință este de observat că dispozițiile art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală nu conțin niciun fel de distincție referitoare la formele de săvârșire a infracțiunii, ceea ce înseamnă că acele dispoziții se aplică indiferent dacă infracțiunile constau în fapte consumate sau în fapte epuizate, termenul curgând fără niciun fel de diferențiere din momentul cunoașterii făptuitorului.

Rezultă deci că pentru începerea curgerii termenului nu este necesară epuizarea infracțiunii, fiind suficient să fi fost începută comiterea acesteia sau să fi debutat acțiunea (în cazul infracțiunii continue) ori să se fi comis prima acțiune (în cazul infracțiunii continuate), cu îndeplinirea evidentă a condiției ca persoana vătămată să fi cunoscut pe autor, pentru ca termenul prevăzut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală să înceapă să curgă de la acea dată.

De aceea, soluția ce se impune este aceea că termenul de 2 luni prevăzut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală poate să curgă:

1. din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii făptuitorului;

2. din momentul cunoașterii făptuitorului, moment care se poate situa după momentul consumării, până la cel al epuizării;

3. din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea făptuitorului, în care caz nu trebuie depășit termenul de prescripție a răspunderii penale.

A considera altfel ar însemna să se accepte ca persoana vătămată ce cunoaște identitatea făptuitorului să nu introducă plângere prealabilă în 2 luni din acel moment, ci să aibă la dispoziție 2 luni din momentul epuizării infracțiunii, ceea ce ar fi inadmisibil întrucât s-ar modifica conținutul dispozițiilor art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală, creându-se, pe cale judiciară, un alt termen mai lung decât cel prescris de legiuitor.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 4142 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor continue sau continuate, curge de la data la care persoana vătămată sau persoana îndreptățită a reclama a știut cine este făptuitorul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 284 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor continue sau continuate, curge de la data la care persoana vătămată sau persoana îndreptățită a reclama a știut cine este făptuitorul.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2008.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei