Interpretation of the verification requirement for indictments: the mandatory "verified regarding legality and merit" notation on the indictment and the status of its absence as a curable irregularity of the act of initiating proceedings.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 9 din 18 februarie 2008 Dosar nr. 66/2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 831 din 10/12/2008

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind verificarea legalității și temeiniciei actului de trimitere în judecată, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cazul când înaintarea rechizitoriului instanței competente se face prin adresă, sub semnătura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 87 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nițu, prim-adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că semnătura procurorului ierarhic superior, pe adresa de înaintare a dosarului, nu este doar de natură administrativă, ci semnifică faptul că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu verificarea legalității și temeiniciei actului de trimitere în judecată, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cazul când înaintarea rechizitoriului instanței competente se face prin adresă, sub semnătura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior.

Astfel, unele instanțe au considerat că, în asemenea situații, verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului se presupune efectuată în cazul în care acesta nu a fost infirmat, pentru realizarea condițiilor instituite de art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală fiind suficientă semnătura procurorului ierarhic superior pe adresa de înaintare a dosarului către instanța competentă.

Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că verificarea rechizitoriului sub aspectul legalității și temeiniciei, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală, trebuie concretizată în mențiune expresă, apreciind că semnarea adresei de înaintare a dosarului de către procurorul ierarhic superior nu poate presupune îndeplinirea obligației instituite de acest text de lege.

Examinarea acestor puncte de vedere, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, impune să se țină seama de următoarele:

Potrivit art. 264 alin. 1 din Codul de procedură penală, rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată.

Anterior modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2006, rechizitoriul trebuia întocmit de procurorul care a supravegheat urmărirea penală și dispoziția sa de trimitere în judecată producea efecte juridice, ca regulă generală, fără ca actul său să mai fie supus avizării procurorului ierarhic superior.

De la această regulă existau două excepții, în care rechizitoriul era supus confirmării organului ierarhic superior.

Astfel, dispozițiile art. 209 alin. 5 din Codul de procedură penală prevedeau că, atunci când urmărirea penală era efectuată de procuror, rechizitoriul trebuia supus confirmării prim-procurorului parchetului, iar când urmărirea penală era realizată de acesta, atribuția confirmării revenea procurorului ierarhic superior.

A doua situație era prevăzută în art. 264 alin. 2 din Codul de procedură penală. Potrivit acestui text de lege, când rechizitoriul era întocmit de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzător instanței competente să judece cauza în fond, acesta era supus confirmării procurorului de la parchetul corespunzător acestei instanțe.

În ambele ipoteze, confirmarea rechizitoriului, care este actul de sesizare a instanței, reprezenta o ratificare a acestuia, iar neconfirmarea lui în cazurile arătate mai sus atrăgea sancțiunea nulității absolute, dacă neregularitatea actului de sesizare nu putea fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen.

Or, ca efect al modificărilor aduse prin actele normative menționate, dispozițiile art. 209 alin. 5 și art. 264 alin. 2 din Codul de procedură penală au fost abrogate, astfel că, în reglementarea actuală, singurele dispoziții care se referă la emiterea rechizitoriului, ca act procedural de sesizare a instanței, sunt cele ale art. 264 din Codul de procedură penală.

În acest sens, este de observat că, prin noile reglementări, s-a eliminat confirmarea rechizitoriului de către procurorul-șef în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, apreciindu-se ca fiind o măsură de control și o ingerință din partea conducătorului parchetului, în condițiile în care nu are atribuții privind întocmirea actelor de urmărire penală, așa cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 356/2006.

Așa fiind, se impune să se constate că, în această materie, instituția confirmării a fost înlocuită cu instituția verificării, încât implicarea procurorului ierarhic superior este limitată în prezent la competența de a verifica rechizitoriul, sub aspectul legalității și temeiniciei, în conformitate cu prevederile alineatului 3 al art. 264 din Codul de procedură penală.

Activitatea de verificare se poate finaliza prin identificarea unor carențe de legalitate sau/și temeinicie ori, dimpotrivă, cu concluzia deplinei conformități a rechizitoriului cu cerințele de temeinicie/legalitate.

Este adevărat că, potrivit art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, "dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic superior care a efectuat verificarea îl înaintează instanței competente, împreună cu dosarul cauzei".

Dar, neprevederea expresă în legea procesuală a formei care trebuie să o îmbrace actul procesual al verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului, nu poate înlătura obligativitatea menționării explicite a verificării.

De altfel, nici dispozițiile procedurale anterioare nu prevedeau modalitatea în care trebuia consemnată în scris confirmarea rechizitoriului de către prim-procuror. Cu toate acestea, atestarea procedurii de confirmare se făcea prin mențiune expresă pe rechizitoriu, cu semnarea și parafarea de către prim-procuror a rechizitoriului supus confirmării.

Or, îndeplinirea procedurii de verificare prevăzute în art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală nu trebuie să fie echivocă și nici nu poate fi considerată că ar rezulta implicit din semnarea unei adrese de înaintare a dosarului, cât timp rechizitoriului îi lipsește mențiunea privind verificarea lui sub aspectul legalității și al temeiniciei.

Adresa de înaintare semnată de prim-procuror constituie doar mijlocul de corespondență între autoritățile judiciare, sesizarea instanței neputând fi decât efectul rechizitoriului, care trebuie să cuprindă dispoziția de trimitere în judecată și mențiunea verificării acestuia sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim-procurorul parchetului.

Lipsa verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului invalidează sesizarea instanței, aceasta fiind făcută cu încălcarea unor dispoziții legale esențiale.

Pe de altă parte, trebuie observat că în art. 300 alin. 1 din Codul de procedură penală se prevede că "instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare".

Ca urmare, din aceste prevederi reiese în mod vădit că instanța, constatând neregularitatea actului de sesizare, sub aspectul lipsei mențiunii referitoare la verificarea rechizitoriului cu privire la legalitate și temeinicie, în condițiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, trebuie să dispună înlăturarea ei, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, și ale art. 414 2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide că dispozițiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei" și că lipsa acestei mențiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condițiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, o atare lipsă putând fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.

PENTRU ACESTE MOTIVE

în numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că, rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei".

Lipsa acestei mențiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condițiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2008.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

prov. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei