Tax evasion amnesty rules under Law No. 241/2005 apply only to new-law convictions, not to combined transitional application.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 8 din 21 ianuarie 2008 Dosar nr. 48/2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 866 din 22/12/2008

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a întrunit la data de 5 noiembrie 2007 în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor, prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza situațiilor tranzitorii generate de săvârșirea faptelor sub imperiul legii vechi în materie (Legea nr. 87/1994) și judecarea acestora după intrarea în vigoare a legii noi.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, fiind prezenți 89 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nițu, prim-adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că poate beneficia de cauzele de impunitate sau de reducerea pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 numai inculpatul aflat în situația în care, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, a fost judecat pentru o infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Fiind nevoie de timp mai îndelungat, în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21 ianuarie 2008, când

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există practică unitară în legătură cu incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor, prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în cazul situațiilor tranzitorii generate de săvârșirea faptelor sub imperiul legii vechi în această materie (Legea nr. 87/1994) și judecate după intrarea în vigoare a legii noi.

Astfel, unele instanțe au considerat că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile și infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 87/1994, cu modificările ulterioare, prin combinarea dispozițiilor mai favorabile din cele două legi succesive.

Aceste instanțe și-au fundamentat soluția pe dispozițiile art. 13 din Codul penal, potrivit cărora "în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă", precum și pe prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, conform cărora "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate".

Alte instanțe, dimpotrivă, au statuat că, în astfel de situații, inculpatul beneficiază de aceste cauze de impunitate sau de reducere a pedepsei numai în cazul în care, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, este judecat pentru o infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

Într-adevăr, în conformitate cu principiul activității legii penale, în art. 10 din Codul penal se prevede: "legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare."

Din această formulare dată principiului enunțat rezultă că pentru toate infracțiunile se aplică legea în vigoare în timpul săvârșirii lor.

Există însă cazuri când anumite infracțiuni săvârșite sub legea veche sunt judecate sub imperiul legii noi.

Astfel de cazuri, de succesiune a legilor penale, generează situații tranzitorii ce impun o derogare firească de la principiul activității legii penale.

Ca urmare, pentru asemenea situații, trebuie să se recurgă la principiul subsidiar al aplicării legii penale mai favorabile.

Or, acest principiu impune aplicarea "legii" mai favorabile în ansamblu și nu doar aplicarea unora dintre "dispozițiile mai favorabile" ale acelei legi.

Ca atare, în raport cu principiul menționat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispoziții din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit.

De aceea, în art. 13 din Codul penal este folosită expresia "legea mai favorabilă" și nu dispozițiile mai favorabile ale unei legi.

Pe lângă aceste reglementări de principiu, mai trebuie avute în vedere și particularitățile dispozițiilor Legii nr. 87/1994 și ale Legii nr. 241/2005.

Sub acest aspect este de observat că prin art. 16 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale au fost abrogate expres atât Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, cât și art. 280 din Legea nr. 53/2001 - Codul muncii.

Or, această abrogare nu este identică cu dezincriminarea cel puțin nu în totalitate întrucât unele fapte în discuție au fost menținute ca infracțiuni. Prin urmare, în materia enunțată există o continuitate a incriminării, fiind efectuată doar o schimbare a sediului acesteia.

Spre deosebire de Legea nr. 87/1994, prin noua Lege nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost lărgită sfera expresiei "contribuabil", extinzându-se totodată și aria faptelor incriminate ca "infracțiuni de evaziune fiscală" sau ca "infracțiuni aflate în legătură cu acestea".

Este adevărat că, preluând majoritatea infracțiunilor prevăzute în legea anterioară, care se regăsesc în art. 4, art. 7 alin. (1) și (2), art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), d), e) și f) din Legea nr. 241/2005, această nouă lege nu a mai preluat și faptele prevăzute în art. 10, art. 11 lit. a), art. 11 lit. b) teza I și a III-a și în art. 12 lit. a) din Legea nr. 87/1994, care au fost astfel dezincriminate.

Mai mult, prin noua lege pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (nr. 241/2005) au fost instituite noi infracțiuni, una fiind de evaziune fiscală [prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. g)], iar trei având legătură cu infracțiunile de evaziune fiscală (prevăzute în art. 3, 5 și 8).

În fine, tot prin această nouă lege a fost preluată infracțiunea de stopaj la sursă, de la art. 280 din Legea nr. 53/2003, fiind inclusă în categoria infracțiunilor având legătură cu infracțiunile de evaziune fiscală (art. 6).

Este semnificativ că dispozițiile Legii nr. 241/2005 referitoare la incriminarea faptelor de evaziune fiscală și a celor având legătură cu evaziunea fiscală nu conțin alte reglementări de detaliu privind cauzele de nepedepsire și de reducere a pedepselor decât cele cuprinse în art. 10 din această lege.

Or, prin textele de lege arătate se prevede că "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei «prevăzute de lege» pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate", iar "dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă", și, în fine, "dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar".

Așa cum rezultă din reglementarea menționată, cauzele de nepedepsire și cele de reducere a pedepselor la care se referă art. 10 din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile numai "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege", iar nu și de o altă lege.

O atare formulare limitativă este menită ca, în raport cu principiile de drept penal unanim acceptate, să fie restrânsă incidența cauzelor de nepedepsire sau de reducere a pedepselor numai la infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, fiind excluse orice alte infracțiuni de la beneficiul reglementat prin art. 10 din această lege.

A considera altfel, ar însemna ca, după caz, fie să se depășească limitele interpretării corecte impuse de conținutul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prin care se stabilește că dispozițiile sale sunt aplicabile numai "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege", fie să se încalce prevederile art. 13 alin. 1 din Codul penal, referitoare la legea penală mai favorabilă, prin care se instituie principiul potrivit căruia "în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă", adică în ansamblul ei, iar nu doar anumite dispoziții mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu referire la art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că, în cazul faptelor săvârșite sub imperiul Legii nr. 87/1994 și al judecării lor după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reținut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, săvârșirea unei infracțiuni fiscale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și stabilesc:

În cazul faptelor săvârșite sub imperiul Legii nr. 87/1994 și al judecării lor după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reținut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, săvârșirea unei infracțiuni fiscale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2008.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei