Automatic termination of service contract via express commissionary clause of the third degree

Contract de prestări servicii. Contract sinalagmatic. Pactul comisoriu. Reziliere convenţională

Potrivit art.1021 C.civ. partea îndreptăţită în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat se poate adresa instanţei de judecată pentru a cere desfiinţarea contractului cu daune interese, dar părţile pot insera în contractul sinalagmatic cu executare succesivă o clauză privind rezilierea convenţională.

Completul de 9 judecători, decizia nr.136 din 25 noiembrie 2002

Prin sentinţa civilă nr.984/S din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă cererea reclamantei RA „T” împotriva pârâtei SC „C” SA Brașov, instanţa reţinând că reclamanta nu a dovedit care dintre obligaţiile contractuale nu a fost îndeplinită de pârâtă, în legătuă cu rezilierea contractului de prestări servicii.

Prin decizia nr.278/A din 17 martie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercială și de contencios administrativ, investită ca urmare a admiterii cererii de strămutare a judecăţii, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentinţa primei instanţe, admiţând acţiunea și a obligat pârâta să predea bunurile transmise în baza contractului.

In motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că în contractul de prestări servicii au fost concretizate obligaţiile pârâtei prestatoare. Din probele administrate, înscrisuri și expertiza tehnică efectuată în cauză, a rezultat că pârâta nu a manifestat interes și preocupare în executarea contractului, nerealizând nici o reparaţie capitală, nici o extindere și nici o reînnoire, ba mai mult, prin modificările aduse sistemului de asigurare, centralele termice prezintă o reducere a siguranţei în exploatare.

Cu referire la art.9 din contract, în baza pactului comisoriu stipulat, reclamanta a comunicat pârâtei prin două adrese urmarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin contract. Datorită rămânerii fără răspuns la primul avertisment, reclamanta a declarat rezilierea potrivit pactului comisoriu, iar pârâta a declarat recurs în baza dispoziţiilor art.304 pct.8 C.proc.civ., susţinând că instanţa de apel a interpretat eronat clauzele contractului, și a aplicat greșit dispoziţiile art.1020-1021 C.civ.

Curtea Supremă de Justiţie - Secţia comercială, prin decizia nr.499 din 30 ianuarie 2002, a respins recursul ca nefondat.

S-a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art.330 pct.2 C.proc.civ., susţinându-se că hotărârile sunt vădit netemeinice fiind pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greșită a cauzei pe fond.

S-a relevat, în raport cu temeiurile diferite ale rezilierii judiciare și rezilierii convenţionale și faţă de formularea ambiguă a cererii reconvenţionale și a precizărilor ulterioare, că era necesar ca instanţa să stabilească dacă trebuia să se constate rezilierea de drept a contractului. Or, aplicând dispoziţiile art.9 din contract, prin care se instituia un pact comisoriu expres de gradul III, instanţa nu mai avea dreptul să examineze dacă pârâta se află sau nu în culpă.

S-a mai susţinut că cele două avertismente comunicate pârâtei de către reclamantă nu sunt relevante sub aspectul aplicării art.9 din contract, întrucât din actele dosarului rezultă că părţile au continuat executarea contractului și ulterior emiterii acestora, ceea ce atestă că nu a intervenit rezoluţiunea convenţională.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, s-a constatat că prin art.9 din contractul de prestări servicii încheiat la 17 mai 1993 între reclamantă în calitate de client și pârâtă în calitate de prestator, s-a convenit un pact comisoriu expres de gradul III, prevăzând rezilierea contractului de plin drept, la simpla iniţiativă a părţii îndreptăţite în cazul în care al doilea avertisment a rămas fără efect în termen de 10 zile. S-a mai prevăzut că partea va proceda la un prim avertisment, solicitând părţii în culpă îndeplinirea obligaţiilor contractuale într-un termen de 15 zile. Totodată, s-a mai stabilit condiţia ca cel de al doilea avertisment să precizeze intenţia părţii lezate de a proceda la rezilierea contractului.

Reclamanta a comunicat pârâtei primul avertisment la 10 august 1995, al doilea avertisment la 13 septembrie 1995, iar la 22 septembrie 1995 a comunicat pârâtei rezilierea contractului.

Constatând că prin art.9 din contract părţile au prevăzut expres o clauză rezolutorie, înlocuind astfel acţiunea în reziliere judiciară cu rezilierea convenţională în baza unui pact comisoriu expres de gradul III și că reclamanta s-a conformat dispoziţiilor privind condiţiile declarării rezilierii, așa cum acestea au fost stabilite prin clauza menţionată, instanţa de apel a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea.

Valorificând pactul comisoriu de gradul III, potrivit căruia simpla îndeplinire a scadenţei antrenează rezilierea contractului, instanţa s-a pronunţat în limitele sesizării, conform art.129 alin.6 C.proc.civ., așa încât prima critică formulată prin recursul în anulare este neîntemeiată.

In raport cu efectul menţionat al pactului comisoriu, faţă de care instanţa de judecată nu are decât a constata rezilierea convenţională a contractului, executarea ulterioară a obligaţiilor este lipsită de relevanţă așa încât aceste împrejurări nu pot fi apreciate nici ca o anulare a efectelor pactului comisoriu, nici ca un nou contract al părţilor, astfel că și cea de a doua critică formulată prin recursul în anulare este neîntemeiată.

Pe de altă parte, urmează a considera neîntemeiată și cea de a treia critică formulată prin recursul în anulare, faţă de constatarea rezilierii convenţionale și concluziile expertizei efectuate în cauză, ce nu exclude culpa pârâtei.

Insă, potrivit art.1021 C.civ. rezilierea nu operează de plin drept, partea îndreptăţită trebuind a se adresa instanţei de judecată, dar părţile pot insera în contractul sinalagmatic cu executare succesivă o clauză privind rezilierea convenţională, clauză perfect valabilă.

Examinând, prin comparaţie rezilierea judiciară și rezilierea convenţională, se constată că ambele au ca temei juridic reciprocitatea și interdependenţa obligaţiilor din contractul sinalagmatic, iar neexecutarea obligaţiilor de către una dintre părţile contractante are ca efect încetarea efectelor contractului, în ambele cazuri.

Diferenţa între acestea constă în modul de valorificare, rezilierea convenţională (cu referire la pactele comisorii mai energice de gradul II și mai ales de gradul III) înlătură inconvenientele decurgând din clarificarea cu întârziere a situaţiei creditorului în timp ce această situaţie se întâlnește prin sesizarea instanţei, în cazul rezilierii judiciare.

Ca atare, constatarea rezilierii convenţionale a contractului a înlăturat obligaţia examinării cererii ulterioare a reclamantei.

Pe de altă parte, având în vedere legitimarea procesuală activă exclusivă a creditorului obligaţiei neîndeplinite de a cere rezilierea, aspectul invocat prin recursul în anulare nu poate fi susţinut în favoarea pârâtei, având calitatea de debitor al obligaţiei neîndeplinite.

Mai mult, dat fiind caracterul recursului în anulare de cale extraordinară de atac, examinarea hotărârilor intrate în puterea lucrului judecat nu poate fi extinsă, acordându-i-se în activitatea de judecată un conţinut și o finalitate mai largi decât cele intenţionate de legiuitor.

Accesul la această cale de atac, cu referire la teza I a motivului de casare reglementat prin art.330 pct.2 C.proc.civ., vizează exclusiv acele hotărâri pronunţate cu încălcarea unor dispoziţii legale de ordine publică care au determinat o soluţionare greșită a cauzei pe fond, iar cu referire la teza II a acestui motiv de casare, aptitudinea funcţională a acestei căi de atac este dată de constatarea caracterului antitetic al hotărârii atacate în raport cu concluzia pe care materialul probator administrat în cauză o impunea, respectiv vădita netemeinicie, ceea ce nu este cazul în speţă.

In consecinţă, Curtea a respins recursul în anulare ca nefondat.