Calculation of judicial salary supplement: exclusion of pre-judicial attorney tenure from effective service time under Law No. 92/1992

Act administrativ al Ministerului Justiţiei în aplicarea art.103 din Legea nr.92/1992 – republicată

Magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art.42 și 43 alin.2 din Legea nr.92/1992 – republicată, iar nu și pentru vechimea în alte funcţii juridice.

Completul de 9 judecători – decizia nr.94 din 23 septembrie 2002

Reclamanta S.M. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, solicitând să se dispună modificarea cuantumului adaosului la indemnizaţia de încadrare de la 5% cât a fost stabilit printr-un Ordin al ministrului, la 20% cât este legal în raport de vechimea în magistratură.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că : este judecător ; în perioada 1 septembrie 1980 - 1 ianuarie 1994 a fost avocat; la data de 1 ianuarie 1994 a fost numită în magistratură; întrucât legiuitorul a înţeles să asimileze funcţiile de specialitate juridică, inclusiv cea de avocat, aceleia de magistrat, în mod eronat a fost redusă perioada respectivă din calculul vechimii în magistratură, cu consecinţa reducerii adaosului de la 20% la 5%, deși adaosul, potrivit legii, era de 20%.

Prin sentinţa nr.23/F-C din 21 februarie 2001, Curtea de Apel Pitești - Secţia comercială și de contencios administrativ a admis cererea.

Instanţa a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art.42, 43 și 44 din egea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare și art.5 din OG nr.83/2000, rezultă că acest ultim text se referă la vechimea efectivă în magistratură, în timp ce art.44 din Legea de organizare judecătorească se referă la vechimea în magistratură, din care face parte și vechimea în funcţiile de specialitate juridică asimilate.

Noţiunile de vechime în magistratură și vechime efectivă în magistratură nu sunt identice, însă acestea produc aceleași efecte cu privire la adaosul la indemnizaţia lunară de încadrare.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Justiţiei susţinând, în esenţă, că vechimea efectivă în magistratură și vechimea în magistratură reprezintă noţiuni diferite, consecinţele luării în considerare a uneia sau alteia fiind, de asemenea, diferite; vechimea efectivă în magistratură este cea stabilită în condiţiile art.42 și 43 alin.2 din Legea de organizare judecătorească; pentru stabilirea adaosului la indemnizaţia lunară de încadrare, prin art.5 alin.1 din OG nr.83/2000 este avută în vedere vechimea efectivă în magistratură; dispoziţiile art.44 din Legea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare, care reglementează vechimea în magistratură nu sunt incidente în aplicarea art.5 din OG nr.83/2000.

Recursul a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.2061 din 29 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.

In motivarea acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut că potrivit art.5 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.83/2000, magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art.42 și art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare.

Prin art.5 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.83/2000 s-a stipulat expres că adaosul prevăzut la alin.1 se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în magistratură.

Vechimea în magistratură a fost reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.179/1999 de modificare a Legii nr.92/1992. In urma acestei modificări, art.44 din Legea nr.92/1992 menţionează explicit și expres că perioada în care o persoană a îndeplinit funcţiile de jurisconsult și consilier juridic constituie vechime în magistratură.

Coroborând aceste text, rezultă că la calcularea adaosului, prevăzut de art.5 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.83/2000, se are în vedere vechimea în magistratură, astfel cum este reglementată de art.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare.

Impotriva celor două hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art.330 pct.2 Cod procedură civilă.

In motivarea recursului în anulare se susţine că, din redactarea textului art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.83/2001, rezultă cu claritate că la stabilirea adaosului la indemnizaţia de încadrare se ia în considerare numai vechimea efectivă în funcţiile prevăzute la art.42 și 43 alin.2 din Legea nr.92/1992 și nu toată vechimea în magistratură stabilită conform art.44 din Legea nr.92/1992.

Recursul în anulare este fondat.

Prin Legea nr.14/1991 a fost stabilit cadrul general al sistemului de salarizare în România.

Salarizarea personalului din organele autorităţii judecătorești este reglementată prin Legea nr.50/1996.

După modificarea legii, prin Ordonanţa nr.83/2000, salariile de bază ale magistraţilor au fost reglementate prin art.2, sub denumirea de indemnizaţii de încadrare lunară, stabilindu-se pe funcţii, în raport cu nivelul instanţelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, sub aspectul coeficientului de multiplicare, precum și a valorii de referinţă sectorială prevăzută pentru funcţiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităţilor legislativă și executivă.

Prin art.5 din Legea nr.50/1996, așa cum a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr.83/2000, a fost reglementat beneficiul unui adaos la indemnizaţia lunară a magistraţilor, în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute la art.42 și art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992.

Așadar, în raport de dispoziţiile art.1 din Legea nr.14/1991, cuantumul adaosului prevăzut de art.5 din Legea nr.50/1996 se stabilește exclusiv în raport de vechimea stabilită prin art.42 și 43 alin.2 din Legea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare.

Este adevărat că alineatul 2 al art.5 din Legea nr.50/1996 folosește, pentru determinarea datei de la care se acordă un anumit procent al adaosului la indemnizaţia de încadrare, sintagma îndeplinirii vechimii în magistratură, dar aceasta nu schimbă sensul dispoziţiilor alineatului 1 al aceluiași articol cu privire la categoriile de magistraţi, beneficiari ai adaosului la indemnizaţia de încadrare.

Or, potrivit art.42 din Legea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare, "au calitatea de magistraţi și fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și magistraţii asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie", iar potrivit art.43 alin.2 din același act normativ "personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, indiferent de vechime, este asimilat magistraţilor pe durata îndeplinirii funcţiilor".

Reclamanta a solicitat anularea ordinului ministrului justiţiei, considerând că în mod greșit i s-a stabilit procentul de adaos la indemnizaţia lunară, ca urmare a neluării în calcul a perioadei de 13 ani în care a lucrat ca avocat în cadrul Biroului de asistenţă juridică Argeș, anterior admiterii în magistratură.

Or, funcţia îndeplinită de reclamantă nu apare nici ca vechime efectivă în magistratură potrivit art.42 din Legea nr.92/1992 și nici ca vechime asimilată potrivit art.43 alin.2 din același act normativ.

In același sens s-a pronunţat și Curtea Constituţională prin decizia nr.155 din 28 mai 2002.

Ca atare, actul administrativ atacat este temeinic și legal, iar hotărârile atacate sunt pronunţate cu încălcarea legii, respectiv art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991 raportat la art.5 din Legea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare.

Așa fiind, critica privind încălcarea esenţială a legii, ca urmare a extinderii dispoziţiilor art.5 din Legea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare, la situaţii neprevăzute de lege, contrar dispoziţiei imperative prevăzute de art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991, ceea ce a determinat și o soluţionare greșită a cauzei pe fond, apare ca fiind întemeiată, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art.330 pct.2 Cod procedură civilă, invocat prin recursul în anulare.

In consecinţă, Curtea a admis recursul în anulare, a casat hotărârile pronunţate în cauză, a admis recursul declarat de Ministerul Justiţiei și, pe fond, a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.