Time limit for judicial challenge to prosecutor’s refusal to initiate criminal proceedings: ordinary appeal deadline applies

Plângere la instanţă contra actelor procurorului. Termen

Împotriva rezoluţiei prin care se soluţionează, conform art.278 C.proc.pen., în cadrul Ministerului Public, plângerea contra actelor procurorului, persoana interesată se poate adresa cu plângere instanţei de judecată.

Această din urmă plângere având caracterul unei căi ordinare de atac, ea trebuie introdusă la instanţă în termenul general de declarare a acestora, care este de 10 zile de la comunicarea făcută de Ministerul Public.

Completul de 9 judecători, decizia nr.84 din 23 septembrie 2002

La data de 27 decembrie 2000, I.D.C. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie cu o plângere privind săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art.246 C.pen.

Prin rezoluţia din 10 ianuarie 2001 s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Plângerea formulată de petiţionar împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia din 9 august 2001 a procurorului șef al Secţiei de urmărire penală și criminalistică din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Invocând dispoziţiile art.21 din Constituţie, petiţionarul a sesizat Curtea Supremă de Justiţie cu o plângere, solicitând admiterea ei, infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale și continuarea cercetărilor.

Prin sentinţa nr.12 din 2 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, a respins plângerea ca tardiv introdusă, motivând că respingerea plângerii împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată petiţionarului la data de 9 august 2001, iar acesta s-a adresat Curţii Supreme de Justiţie la 4 decembrie 2001.

Plângerea formulată de cel nemulţumit și adresată instanţelor judecătorești poate fi socotită, a motivat în continuare instanţa, ca o cale ordinară de atac, având în vedere și Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în partea referitoare la accesul în justiţie.

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Capitolul III din Codul de procedură penală privitoare la căile ordinare de atac, termenul general de declarare a acestora este de 10 zile, după caz, de la pronunţare sau de la comunicare. Ca atare, s-a constatat că petiţionarul a formulat plângerea peste termenul prevăzut de legea procesual penală fiind, deci, tardiv introdusă.

Împotriva sentinţei petiţionarul a declarat recurs, susţinând că plângerea împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale adresată instanţei de judecată este o creaţie a Curţii Constituţionale care, recunoscând acest drept, nu a făcut nici o precizare referitoare la competenţă, compunerea instanţei, termen de introducere, părţile ce urmează a fi citate sau căile de atac.

Ca atare, petiţionarul a arătat că soluţia de tardivitate este contrară intenţiei legiuitorului cu privire la tragerea la răspundere penală a infractorilor, faţă de care termenul de introducere al unei astfel de plângeri nu poate fi decât termenul de prescripţie.

Recursul este nefondat.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.279 C.proc.pen., în raport cu dispoziţiile art.21 din Constituţie, prin deciziile nr.486 din 2 decembrie 1997 și nr.186 din 18 noiembrie 1999 Curtea Constituţională a statuat că este posibilă declanșarea controlului judecătoresc asupra măsurilor și actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor acestuia și care nu ajung în faţa instanţelor judecătorești, prin sesizarea instanţei de către persoanele nemulţumite.

Așadar, plângerea prin care persoana nemulţumită sesizează instanţa are natura juridică a unei căi de atac împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, cum în mod judicios s-a reţinut prin sentinţa pronunţată în cauză.

Cum această cale de atac nu a fost reglementată printr-o procedură specială, plângerea este supusă regimului căilor ordinare de atac ce au ca specific, între altele, termenul scurt de declarare.

Așadar, în mod legal și temeinic s-a considerat că, în raport cu natura juridică a plângerii, aceasta poate fi exercitată în termenele prevăzute de lege pentru căile de atac ordinare.

Așa fiind, nu poate fi primită susţinerea recurentului privind posibilitatea sesizării instanţei pe calea plângerii, oricând până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, și nu în termenul general de 10 zile prevăzut pentru căile ordinare de atac.

În consecinţă recursul a fost respins ca nefondat.