Imperative nature of statutory convocation formalities for shareholders' meetings

Adunarea generală a acţionarilor unei societăţi comerciale. Convocare

Din coroborarea dispoziţiilor art.72-92 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale rezultă că, legiuitorul nu a intenţionat să lase acţionarilor posibilitatea de a deroga de la dispoziţiile legale care stabilesc formalităţile de convocare a adunării generale a acţionarilor, astfel că art.81 din Legea nr.31/1990 are caracterul unei norme imperative de la care nu se poate deroga.

A înlocui cerinţa unanimităţii reglementată prin Legea nr.31/1990 cu regula majorităţii de trei pătrimi, prevăzută în contractul societăţii, înseamnă a nu răspunde exigenţelor legii societăţilor comerciale legate de convocarea adunărilor generale, ceea ce determină ca adunarea generală a acţionarilor să nu fie legal constituită iar hotărârile adoptate să fie lovite de nulitate.

Compeltul de 9 judecători, decizia nr.51 din 8 aprilie 2002

Tribunalul București, Secţia comercială, prin sentinţa civilă nr.1499 din 11 aprilie 1997 a respins cererea reclamantului T.R. împotriva Băncii Române de Comerţ Exterior (BANCOREX) SA reţinând că adunarea generală a fost legal convocată în conformitate cu prevederile art.11 din contractul de societate.

Prin decizia nr.999 din 12 iunie 1997, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul reclamantului, instanţa reţinând că prevederile contractului de societate sunt în concordanţă cu prevederile art.76, art.77 și art.81 din Legea nr.31/1990, fiind nerelevantă împrejurarea privind împiedicarea reclamantului de a participa la adunarea generală, atâta timp cât prin art.84 din Legea nr.31/1990 se prevede expres că acţionarii nu pot vota descărcarea gestiunii acestora nici personal, nici prin mandatar, iar reprezentarea acţionarilor și exprimarea votului sunt în concordanţă cu dispoziţiile art.83 alin.2 dinLegea nr.31/1990.

Prin decizia nr.3677, secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul declarat de reclamant și a casat decizia pronunţată în apel, trimiţând cauza aceleiași curţi de apel în vederea rejudecării apelului.

Curtea de Apel București, prin decizia nr.244 din 26 ianuarie 2000 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului (reclamantului) dar a respins și apelul ca nefondat.

Invocând greșita aplicare a legii reclamantul a declarat recurs împotriva acestei din urmă decizii și prin decizia nr.2932 din 17 mai 2001 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul ca nefondat cu motivarea că instanţa, în rejudecarea apelului a constatat că adunarea generală poate fi ţinută și fără îndeplinirea formalităţilor de convocare, dacă acţionarii care deţin cel puţin trei pătrimi din capitalul social sunt de acord și ca atare, în raport cu participarea acţionarilor reprezentând 83,6% din capitalul social, adunarea generală a acţionarilor a fost legal constituită. S-a reţinut că art.81 din Legea nr.31/1990 nu are relevanţă în cauză, întrucât vizează o derogare legală de la dispoziţiile privind convocarea adunării generale de care se poate beneficia în absenţa unor prevederi derogatorii în actele constitutive.

S-a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art.330 pct.2 C.proc.civ., susţinându-se că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greșită a cauzei pe fond.

S-a arătat că de la prevederile art.77 din Legea nr31/1990 privind convocarea adunărilor generale, atât ordinare, cât și extraordinare, există o singură derogare și anume cea reglementată prin art.81 din legea societăţilor comerciale.

În speţă, acţionarii au derogat de la această dispoziţie specială prin art.11 alin.3 din contractul de societate.

Ca atare, instanţele erau chemate să stabilească dacă în privinţa formalităţilor de convocare se aplică dispoziţiile actelor constitutive ale societăţii sau cele ale art.81 din Legea nr.31/1990.

Or, din coroborarea dispoziţiilor art.72-92 din Legea nr.31/1990 privind situaţiile expres prevăzute ce pot fi reglementate prin actele constitutive, rezultă că legiuitorul nu a intenţionat să lase acţionarilor posibilitatea de a deroga de la dispoziţiile legale care stabilesc formalităţile de convocare a adunării generale a acţionarilor. Înconsecinţă, art.81 are caracterul unei norme imperative de la care nu se poate deroga.

Prin urmare, chiar dacă actele constitutive reprezintă voinţa acţionarilor, această împrejurare nu duce automat la aplicarea unui text statutar, care ar echivala cu eludarea legii.

În mod greșit instanţele au reţinut că, se aplică dispoziţiile contractului de societate și că art.81 din Legea nr.31/1990 nu are relevanţă în cauză. Or, în raport cu cerinţele impuse de acest text, adunarea generală a acţionarilor nu a fost ţinută legal iar hotărârile adoptate sunt lovite de nulitate.

Conform procesului-verbal existent la dosarul cauzei, la 14 martie 1997 a avut loc adunarea generală a acţionarilor SC Bancorex SA București, ocazie cu care s-a hotărât eliberarea din funcţia de administrator a reclamantului T.R.L.

Adunarea generală a fost declarată de către acţionarii prezenţi atunci ca fiind legal constituită în temeiul art.11 alin.3 din contractul de societate.

Din coroborarea menţiunii înscrise în procesul verbal și clauza contractuală invocată, acţionarii au considerat că participă la o adunare generală.

Este de reţinut că adunarea generală reglementată de Legea nr.31/1990 apare ca o adunare specială ca urmare a derogării de la dreptul comun. În spiritul legii societăţilor comerciale, acest caracter special decurgând din posibilitatea înlăturării nesancţionabile a obligaţiei de convocare a acţionarilor este justificată numai când sunt întrunite două condiţii: unanimitatea acordului acţionarilor și totalitatea capitalului social.

Or, prezenţa de excepţie și unanimitatea justifică inutilitatea convocării, a respectării termenelor și a publicităţii convocării.

Prin urmare, dat fiind caracterul de excepţie al adunării totalitare, validitatea constitutivă a acesteia și pe cale de consecinţă, validitatea hotărârilor adoptate în acest mod este condiţionată de respectarea riguroasă a condiţiilor legal prevăzute.

Din procesul verbal existent în cauză nu rezultă îndeplinirea condiţiilor de validitate reglementate chiar prin însuși contractul de societate pentru convocarea adunării totalitare iar în raport cu împrejurarea neprobării acordului acţionarilor deţinători a cel puţin trei pătrimi din capitalul social de a ţine adunarea generală, validitatea constituirii acesteia nu este îndeplinită.

Ca atare, cum condiţia formalităţilor de convocare a adunării generale a acţionarilor, prevăzută de legea societăţilor comerciale sub sancţiunea nulităţii, nu este îndeplinită și cum în cauză, nu a fost probată îndeplinirea condiţiilor art.11 alin.3 din contractul de societate, ce reprezintă singura ipoteză convenţională de înlăturare a obligaţiei convocării, adunarea generală a acţionarilor din 14 martie 1997 nu a fost legal constituită, iar hotărârile adoptate fiind lovite de nulitate absolută necesită contestarea lor, în condiţiile art.90 din Lregea nr.31/1990.

Rezultă din lucrările dosarului că instanţa de apel, în rejudecare, a soluţionat apelul cu neobservarea dispoziţiilor art.315 alin.1 din C.proc.civ., fără a analiza legalitatea voinţei societare invocate în apărare, pronunţând o hotărâre nelegală, menţinută de instanţa de control judiciar prin respingerea recursului, producându-se o încălcare esenţială a legii conform cazului de casare prevăzut de art.330 pct.2 C.proc.civ.

În consecinţă, recursul în anulare a fost admis împotriva sentinţei civile, a deciziei a Curţii de Apel București, a deciziei Curţii Supreme de Justiţie, pe care le-a casat și prin urmare au fost admise recursul, apelul și acţiunea reclamantului T.R. și a fost anulată hotărârea nr.2 din 14 martie 1997 adoptată de AGA Bancorex SA București.