Judicial salary surcharge calculation excludes legal practice tenure based on effective service definitions

Magistrat. Adosul de 15% la indemnizaţia de încadrare. Vechime efectivă înmagistratură. Excluderea vechimii realizate în avocatură

Legea nr. 92/1992, art.42, art.43

Vechimea în magistratură și vechimea efectivă în magistratură sunt două noţiuni diferite, cu efecte juridice, de asemenea, diferite. Profesia de avocat exercitată de reclamant nu apare ca vechime efectivă în magistratură, potrivit art.42 din Legea nr. 92/1992, și nici ca vechime asimilată, potrivit art.43 din același act normativ. Astfel, conform art.42, au calitatea de magistraţi și fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătorești, procurorii din parchetele de pe lângă acestea, precum și magistraţii-asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie, iar conform art. 43 alin.2, este asimilat magistraţilor, pe durata îndeplinirii funcţiilor, indiferent de vechime, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei.

Așadar, în vederea acordării adaosului la indemnizaţia de încadrare, vechimea se stabilește fără a se lua în calcul vechimea realizată ca avocat.

(Curtea Supremă de Justiţie, Completul de 9 judecători, decizia nr.98 din 9 iunie 2003)

Reclamantul BAȘ a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, cerând anularea în parte a Ordinului Ministrului Justiţiei nr.2785/C din 30 octombrie 2000, Anexa 1 poziţia 10 și să oblige pe pârât să rectifice poziţia menţionată, în sensul înscrierii unui adaos la indemnizaţia de încadrare lunară de 15% în loc de 5%.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 17 august 1982 - 31 mai 1983 a fost încadrat ca avocat stagiar la Colegiul de Avocaţi Olt, Biroul Colectiv de Asistenţă Juridică Slatina.

Începînd cu data de 31 mai 1983 a fost transferat la Colegiul de Avocaţi Argeș, Biroul Colectiv de Asistenţă Juridică Argeș, unde a funcţionat până la data de 1 ianuarie 1993, când a fost încadrat ca judecător la Judecătoria Curtea de Argeș. De la această instanţă, la data de 1 martie 1998 a fost transferat, ca judecător, la Tribunalul Argeș, iar la data de 1 octombrie 2000 a fost transferat la Curtea de Apel Pitești, Secţia civilă, unde se află și în prezent.

Ca atare, la data de 1 noiembrie 2000, la care se referă ordinul atacat, reclamantul avea o vechime în magistratură de 18 ani, 2 luni și 24 zile, căreia îi corespunde, potrivit art.5 din O.G. nr.83/2000, un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară în procent de 15%.

Reclamantul a mai susţinut că excluderea vechimii realizate în avocatură, de la vechimea în magistratură în raport de care se stabilește adaosul la indemnizaţia de încadrare, este contrară dispoziţiilor art.44 din O.G. nr.179/1999, prin care a fost reglementat un tratament juridic egal, sub aspectul vechimii în magistratură, a funcţiilor de judecător, procuror, personal de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, avocat, ș.a.

Curtea de Apel Pitești, Secţia comercială și de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul BAȘ, a anulat în parte ordinul atacat și a obligat pe pârât să rectifice Anexa nr.1 la ordin, poziţia 10, în sensul de a se înscrie adaosul la indemnizaţia de încadrare lunară de 15% în loc de 5%.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare și art.5 din O.G. nr.83/2000, rezultă că acest ultim text se referă la vechimea efectivă în magistratură, în timp ce art.44 din legea de organizare judecătorească se referă la vechimea în magistratură, din care face parte și vechimea în funcţiile de specialitate juridică asimilate.

Este adevărat că noţiunile de vechime în magistratură și vechime efectivă în magistratură nu sunt identice, însă acestea produc aceleași efecte cu privire la adaosul la indemnizaţia lunară de încadrare.

În acest sens, dispoziţiile menţionate trebuie coroborate cu prevederile art.2 alin.1 din O.G. nr.83/2000.

Or, dacă funcţiile asimilate se iau în considerare la stabilirea vechimii în magistratură și, implicit, la stabilirea indemnizaţiei de încadrare, este inechitabil a nu se folosi aceleași criterii pentru stabilirea adaosului la indemnizaţia de încadrare.

Împotriva hotărârii primei instanţe, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, invocând motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 din C. proc. civ.

S-a susţinut că vechimea efectivă în magistratură și vechimea în magistratură reprezintă noţiuni diferite, consecinţele luării în considerare a unei sau alteia dintre acestea fiind, de asemenea, diferite.

Vechimea efectivă în magistratură este cea stabilită în condiţiile art.42 și art.43 alin.2 din Legea de organizare judecătorească.

Pentru stabilirea adaosului la indemnizaţia lunară de încadrare, prin art.5 alin.1 din O.G. nr.82/2000 este avută în vedere vechimea efectivă în magistratură. Ca atare, dispoziţiile art.44 din Legea nr.92/1992 republicată, care reglementează vechimea în magistratură, nu sunt incidente în aplicarea art.5 din O.G. nr.82/2000.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate și pe fond respingerea acţiunii reclamantului BAȘ.

Recursul Ministerului Justiţiei a fost respins, ca nefondat, prin Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ. In motivarea acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art.5 alin.1 din O.G. nr.83/2000, magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară în raport de vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art.42 și art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992 republicată.

Vechimea în magistratură a fost reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.179/1999 de modificare a Legii nr.92/1992. În urma acestei modificări, art.44 din Legea nr.92/1992 menţionează explicit și expres că perioada în care o persoană a îndeplinit funcţia de avocat constituie vechime în magistratură.

Coroborând aceste texte, rezultă în mod indubitabil, că la calcularea adaosului prevăzut de art.5 alin.1 din O.G. nr.83/2000 se are în vedere vechimea în magistratură, astfel cum este reglementată de art.44 din Legea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare.

Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, susţinându-se că, din redactarea art.5 din O.G. nr.83/2000, rezultă cu claritate că la stabilirea adaosului la indemnizaţia de încadrare se ia în considerare numai vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992 și nu toată vechimea în magistratură stabilită conform art.44 din același act normativ.

Se arată că raţiunea textului constă în acordarea unei salarizări diferenţiate în funcţie de perioada de timp efectiv lucrată ca judecător sau procuror, precum și în celelalte funcţii stabilite expres. Ca atare, nu se poate aprecia că vechimea în magistratură este identică cu vechimea efectivă ca judecător sau procuror, magistrat-asistent sau consilier juridic la Ministerul Justiţiei.

Că aceasta ar fi o eronată interpretare a legii este dovedită de redactarea art.5 din O.G. nr.83/2000, care face trimitere expresă la art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992 și nu la art.44 din aceeași lege. Ca atare, vechimea în magistratură, potrivit art.44 din Legea nr.92/1992 este avută în vedere, conform art.103 din aceeași lege, numai la stabilirea dreptului la pensie de serviciu.

Recursul în anulare este fondat.

Astfel, prin Legea nr.14/1991 a fost stabilit cadrul general al sistemului de salarizare în România.

Din dispoziţiile acestui act normativ, pe lângă principiile generale privind salarizarea, în art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991 se prevede că sporurile și adaosurile la salariul de bază, aplicabile oricărei persoane care desfășoară activitate remunerată, se stabilesc și se acordă exclusiv așa cum sunt prevăzute prin lege.

Mai sunt de reţinut dispoziţiile art.4 alin.3 lit.b din Legea nr.14/1991, prin care s-a prevăzut că salariile personalului organelor puterii legislative, executive și judecătorești se stabilesc prin lege specială.

Salarizarea personalului din organele autorităţii judecătorești este reglementată prin Legea nr.50/1996.

După modificarea acestei legi, prin O.G. nr.83/2000, salariile de bază ale magistraţilor au fost reglementate, prin art.2, sub denumirea de indemnizaţie de încadrare lunară. Acestea se stabilesc pe funcţii, în raport cu nivelul instanţelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, sub aspectul coeficientului de multiplicare, valoarea de referinţă sectorială fiind cea prevăzută pentru funcţiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităţilor legislativă și executivă.

Prin art.5 din Legea nr.50/1996, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.83/2000, a fost reglementat beneficiul unui adaos la indemnizaţia lunară de încadrare a magistraţilor, în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute la art.42 și art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992.

Așadar, în raport de dispoziţiile art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991, cuantumul adaosului prevăzut de art.5 din Legea nr.50/1996 se stabilește exclusiv în raport de vechimea stabilită prin art.42 și art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare.

Este adevărat că alin.2 al art.5 din Legea nr.50/1996 folosește, pentru determinarea datei de la care se acordă un anumit procent al adaosului la indemnizaţia de încadrare lunară sintagma "îndeplinirea vechimii în magistratură", dar aceasta nu schimbă sensul dispoziţiilor alin.1 al aceluiași articol.

Astfel, potrivit art.42 din Legea nr.92/1992 republicată, au calitatea de magistraţi și fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și magistraţii-asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie.

Totodată, potrivit art.43 alin.2 din același act normativ, este asimilat magistraţilor, pe durata îndeplinirii funcţiilor, indiferent de vechime, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei.

Reclamantul a solicitat anularea ordinului ministrului justiţiei, considerând că, în mod greșit, i s-a stabilit procentul de adaos la indemnizaţia de încadrare lunară, prin excluderea de la calculul vechimii a perioadei lucrate ca avocat, anterior admiterii în magistratură.

Or, funcţia de avocat îndeplinită de către reclamant nu apare ca vechime efectivă în magistratură, potrivit art.42 din Legea nr.92/1992 și nici ca vechime asimilată, potrivit art.43 din același act normativ.

Așadar, în mod corect, în vederea acordării adaosului la indemnizaţia de încadrare, vechimea a fost stabilită fără a se lua în calcul vechimea realizată de către reclamant ca avocat.

In același sens s-a pronunţat și Curtea Constituţională prin decizia nr.155 din 28 mai 2002.

Ca atare, actul administrativ atacat este temeinic și legal, iar hotărârile criticate sunt pronunţate cu încălcarea legii, respectiv art.5 din Legea nr.50/1996 cu referire la art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991.

Așa fiind, critica privind încălcarea esenţială a legii este întemeiată, ca urmare a extinderii dispoziţiilor art.5 alin.1 din Legea nr.50/1996 republicată, la situaţii neprevăzute de lege, contrar dispoziţiei imperative prevăzute de art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991, cauza fiind soluţionată greșit pe fond, , așa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art.330 pct.2 din C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare.

În consecinţă, recursul în anulare a fost admis, hotărârile pronunţate în cauză casate, iar recursul declarat de Ministerul Justiţiei a fost admis și pe fond, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.