Revision via newly discovered bank guarantee: evidentiary value of withheld document and existence of juridical act under Article 174 Civil Procedure Code

Revizuire. Scrisoare de garanţie bancară. Act nou.

C.proc.civ., art.322pct.5 teza 1

Motivul de revizuire prevăzut de art.322pct.5 teza 1C.proc.civ. priveșe ipoteza stabilirii eronate a situaţiei de fapt,ca urmare a neadministrării, ca mijloc de probă, a înscrisului doveditor,descoperit după darea hotărârii.

Existenţa efectivă a srisorii de garanţie bancară a fost dovedită ,în cauză,în raport cu dispoziţiile art.174 C.proc.civ.,ce dau prevalenţă actului juridic,atestat de un înscris,iar nu sensului formal de suport material al actului sau faptului juridic.

(Completul de 9 judecători,decizia nr.28 din 17 februarie 2003)

Tribunalul București , Secţia comercială, prin sentinţa civilă nr.3245 din 11 iunie 1999, a admis acţiunea precizată de reclamanta S.C.”R.”SA și a obligat pârâta „B”.să plătească acesteia 30 milioane dolariS.U:A în echivalent în lei la data plăţii,reprezentând cheltuieli efectuate de relamantă pentru derularea exporturilor pe relaţia Irak,nepreluate la datoria publică, cu motivarea că recuperarea creanţelor, recunoscute de pârâtă, revin acesteia din urmă, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză.

Prin decizia nr.2197 din 6 octombrie 1999,Curtea de Apel București , Secţia comercială a respins apelul declarat de pârâtă,reţinând că prima instanţă a apreciat corect asupra calităţii procesuale pasive, conferită pârâtei de obligaţiile asumate prin acordul bancar din 3 aprilie 1990.

Curtea Supremă de Justiţie , Secţia comercială,prin decizia nr.3939

din 20 iunie 2001 a admis recursul declarat de pârâtă și apelul aceleiași părţi, schimbând sentinţa primei instsnţe prin admiterea acţiunii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că pârâta nu a făcut altceva decât să execute operaţiunile bancare legate de efectuarea exporturilor, conform dispoziţiilor Guvernului României, atât anterioare cât și posterioare revoluţiei din decembrie 1989 iar obligarea pârâtei la plata vreunei sume s-ar impune numai în cazul în care s-ar dovedi încasarea acesteia, fie din partea Republicii Irak, fie de la autorităţile române.

Pe de altă parte, menţionarea reclamantei în lista anexă a H. G. nr.909/2000, reprezintă exclusiv o garanţie a efectuării plăţii, în cazul obligării pârâtei pe cale judecătorească.

Reclamanta SC "R." SA București a solicitat retractarea ultimei decizii, invocând ca motiv de revizuire descoperirea de înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică, prevăzut de art.322 pct.5 C. proc. civ..

In susţinerea cererii de revizuirea deciziei din recurs ,reclamanta a invocat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.322 pct.5 C.proc.civ.de scrisoarea de garanţie emisă de Ministerul Finanţelor cu nr.18.574 din 4 decembrie 2000 către B.C.R.(succesoare a pârâtei „B.”), în baza O.U.G.nr.131/2000 și a H. G. nr.909/2000.

Revizuienta a arătat că înscrisul face dovada recunoașterii creanţei ce a făcut obiectul litigiului și totodată, a garantării acesteia, irevocabil și necondiţionat, în numele și în contul statului, ca urmare a faptului că operaţiunile din care rezultă paguba în litigiu au fost ordonate, cu începere din perioada 1983/1984, în baza acordurilor guvernamentale România-Irak.

Pentru a dovedi existenţa înscrisului deţinut de partea potrivnică cât și a refuzului acesteia de a-l produce și a imposibilităţii procurării lui, din cauze mai presus de voinţa sa, reclamanta a prezentat, odată cu cererea de revizuire, trei scrisori fax adresate în 2001 Guvernului României, Ministerului de Finanţe și Băncii Comerciale Române, prin care a solicitat confirmarea și eliberarea unei copii a actului invocat.

Prin decizia nr.5944 din 25 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie ., Secţia comercială a admis cererea de revizuire și a schimbat decizia atacată ,respingând ca nefondat recursul declarat de pârâtă...

Instanţa a reţinut că existenţa înscrisului este confirmată prin întâmpinarea pârâtei și prin scrisoarea acesteia din 5 iulie 2001, ca răspuns la scrisoarea reclamantei din 20 iunie 2001. Scrisoarea de garanţie invocată, reprezintă, în sensul legii, un act nou pentru că nu a fost niciodată administrată sau folosită în scop probator pe parcursul procesului.Imposibilitatea prezentării scrisorii de garanţie, deţinută de partea potrivnică, este dovedită, pârâta refuzând cu rea credinţă să o pună atât la dispoziţia părţii interesate cât și la dispoziţia instanţei de revizuire.

Chiar în lipsa materială a actului care consemnează faptul nou ce se cere probat și anume eliberarea efectivă de către Statul Român către BCR a scrisorii de garanţie pentru creanţa nesatisfăcută a revizuientei, în valoare de 30milioane dolariSUA, instanţa a socotit că este obligată să examineze valoarea sa probatorie, pe baza elementelor existente care o atestă, în coroborare cu celelalte probe administrate și în spiritul dispoziţiilor procedurale aplicabile, indiferent că partea adversă, exercitându-și cu rea credinţă drepturile procedurale, refuză să înfăţișeze judecăţii actul cerut.

S-a susţinut că prin imposibilitatea dovedirii în recurs a faptului nou, concretizat în garantarea reală a plăţii prin înscrisul menţionat, instanţa de recurs a fost împiedicată să constate opunerea și contestarea dreptului reclamantei la recuperarea sumei de la B. C. R, ca succesor de drept al „B”.

S-a declarat recurs în anulare, invocându-se motivul de casare prevăzut de art.330 pct.2 teza I C.proc.civ.,susţinându-se că garanţiile prevăzute de lege, între care și scrisoarea invocată în litigiu,au preexistat datei pronunţării hotărârii criticate. Totodată încrisul nu îndeplinește celelalte condiţii prevăzute de art.322 pct.5 C.proc.civ.Astfel, nu se poate susţine că înscrisul invocat era nou, în sensul că nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, de vreme ce atât părţile cât și instanţele cunoșteau existenţa garanţiilor bancare, iar această probă a fost discutată în proces și examinată de instanţă.

De asemenea, nu se poate susţine că reclamanta s-a aflat în imposibilitatea prezentării în recurs a înscrisului invocat, de vreme ce acesta a fost emis în baza unor acte normative, iar scrisorile trimise în vederea eliberării scrisorii de garanţie, au caracter de demersuri pro cauza ulterioare datei de soluţionare a recursului.

Pe de altă parte, sub motivarea că lipsa scrisorii de garanţie a obligat-o să examineze valoarea probatorie a acesteia în raport cu celelalte probe administrate în cauză, instanţa de revizuire a repus încă odată în discuţie problemele ce s-au dezbătut cu ocazia soluţionării în fond a cauzei, ceea ce apare ca inadmisibil într-o cale de atac extraordinară de retractare.Rezultă că instanţa de revizuire a omis să analizeze în ce măsură scrisoarea de garanţie era determinantă, în sensul de a conduce prin ea însăși la o altă soluţie decât cea pronunţată iniţial, limitându-se doar a face referire la O.U.G. nr.131/2000 și la H. G. nr.909/2000. Or, aceste acte normative au fost examinate în mod riguros de către instanţa de recurs, rezultând în mod indubitabil că prevederile lor nu puteau să influenţeze soluţia pronunţată în cauză.

S-a mai arătat că, , instanţa nu a verificat dacă există înscrisul nou invocat, în condiţiile în care reclamanta nu l-a prezentat instanţei, în susţinerea cererii sale. Ca atare, așa-numitul act doveditor, pe lângă faptul că a fost cunoscut de părţi și de către instanţă, fiind dezbătut în cadrul soluţionării recursului, nu are și nu putea să aibă prin conţinutul său concret forţa probatorie necesară pentru a determina pronunţarea altei soluţii decât cea pronunţată prin decizia nr.3939 din 20 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie , Secţia comercială.

Considerând că cererea de revizuire nu întrunește condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.322 pct.5C.proc.civ legii,s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate și respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Recursul în anulare este nefondat.

Din dispoziţiile art.327 raportat la art.322 C.proc.civ.rezultă că revizuirea are ca finalitate retractarea unei hotărâri greșite și pronunţarea unei soluţii noi, greșelile avute în vedere de această cale extraordinară de atac privind elementele de fapt ale judecăţii.

Motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 teza I C.proc.civ. privește ipoteza stabilirii eronate a situaţiei de fapt ca urmare a neadministrării, ca mijloc de probă, a înscrisului doveditor descoperit după darea hotărârii.

Prin decizia atacată s-a apreciat că scrisoarea de garanţie bancară, invocată ca înscris nou, îndeplinește cumulativ cerinţele explicite prevăzute pentru prima ipoteză a cazului de revizuire în discuţie.

Prin recursul în anulare,s-a susţinut că cea de a doua condiţie, ca înscrisul să fie nou, în sensul de a nu fi fost cunoscut de instanţă, nu este îndeplinită în cauză.

Or, cum în cauză instanţa de recurs a examinat actele normative în temeiul cărora Ministerul Finanţelor era abilitat a emite scrisori de garanţie iar nu înscrisul invocat ca act nou, se constată că prima critică formulată este neîntemeiată.

Pe de altă parte, lipsa de finalitate a demersurilor reclamantei cu privire la intrarea în posesia unui exemplar al scrisorii de garanţie bancară, privind creanţa emisă în favoarea pârâtei, ca urmare a reţinerii scrisorii de către aceasta din urmă, este dovedită în cauză, așa încât și critica cu privire la neîndeplinirea cerinţei legale, a imposibilităţii de prezentare în instanţă este neîntemeiată.

Totodată, scrisoarea de garanţie bancară, prin conţinutul său concret de recunoaștere de către stat a pagubei produse reclamantei de către pârâtă, prin neîndeplinirea obligaţiilor de rezultat asumate prin aranjamentul bancar din 3 aprilie 1990, are forţa probantă necesară retractării hotărârii pronunţate și schimbării acesteia. Așadar, nici sub aspectul acestei cerinţe legale, critica formulată prin recursul în anulare nu este întemeiată.

Existenţa efectivă a scrisorii de garanţie bancară a fost dovedită în cauză în raport cu dispoziţiile art.174 C.proc.civ.,ce dau prevalenţă actului juridic atestat de un înscris iar nu sensului formal de suport material al actului sau faptului juridic ori altor împrejurări în legătură cu acestea, cu referire la refuzul pârâtei de a înfăţișa înscrisul, în mod judicios: Instanţa de retractare a reţinut ca fiind dovedite pretenţiile reclamantei, cu privire la conţinutul înscrisului..

Ca atare, decizia atacată, în raport cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.322 pct.5 C.proc.civ., este legală, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art.330 pct.2C.proc.civ., invocat prin recursul în anulare.

In consecinţă, Curtea a respins ca nefondat recursul în anulare declarat împotriva deciziei pronunţate de Secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie, în soluţionarea cererii de revizuire a deciziei pronunţate în recurs de aceeași secţie.