Status as a political prisoner for fraudulent border crossing and recognition of imprisonment as work seniority under Decree-Law 118/1990

Deţinut politic. Condamnare pentru infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei. Proba persecuţiilor politice. Perioada de detenţie constituie vechime neîntreruptă în muncă

Decretul-lege nr. 118/1990, art.1 alin.1 lit.a

Potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 și corespunzător modificării conţinutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor și libertăţilor fundamentale și sub aspectul libertăţii de circulaţie, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracţiune având caracter politic, așa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securităţii statului, iar competenţa de judecată a fost atribuită instanţelor militare.

În faţa instanţei, trebuie probată efectuarea cercetării penale de către organele speciale ale securităţii, judecarea cauzei de către instanţele militare și executarea pedepsei într-un penitenciar pentru deţinuţi politici. Având în vedere că reclamantul a făcut dovada executării unei pedepse privative de libertate de 3 ani și 4 luni aplicate pe motive de ordin politic, considerentele instanţelor sunt contrare concluziei decurgând din probe, hotărârile judecătorești criticate fiind vădit netemeinice.

Pe de altă parte, potrivit art.1 alin.1 lit.a din Decretul-lege nr.118/1990, timpul cât o persoană, ulterior datei de 6 martie 1945, a executat o pedeapsă privativă de libertate, în baza unei hotărâri judecătorești definitive, pentru infracţiuni politice, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și celorlalte drepturi.

(Curtea Supremă de Justiţie, Completul de 9 judecători, decizia nr.14 din 13 ianuarie 2003)

Reclamantul G.M. a chemat în judecată Direcţia Generală de Muncă și Protecţie Socială Brașov, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună anularea deciziilor nr.414 din 28 octombrie 1999, nr.602 din 24 martie 2000 și nr.1165 din 17 iunie 2000, precum și a deciziei de pensionare nr.144221 din 8 iunie 2000 emise de pârâtă, cu consecinţa menţinerii hotărârii nr.264 din 26 iulie 1990 a Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr.118/1990.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în 1990, Comisia de aplicare a Decretului-lege nr.118/1990 i-a recunoscut statutul de fost deţinut politic, sens în care a emis decizia nr.264 din 26 iunie 1990.

Ulterior, acest statut a fost revizuit prin decizia nr.414/1999, considerându-se că infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei săvârșită în anul 1959 și pentru care a fost condamnat în anul 1960, nu are caracter politic.

Contestaţia formulată de reclamant împotriva acestei din urmă decizii a fost respinsă cu aceeași motivare.

Curtea de Apel Brașov, Secţia comercială și de contencios administrativ a respins acţiunea, reţinându-se că, din actele de la dosar, nu rezultă legătura de cauzalitate dintre infracţiunea săvârșită și eventuale motive de persecuţie politică.

Impotriva hotărârii primei instanţe, reclamantul a declarat recurs, criticile formulate vizând motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.7,8,9 și 10 din C. proc. civ..

Recursul a fost respins ca nefondat, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, cu motivarea că trecerea frauduloasă a frontierei este o infracţiune de drept comun, incriminată atât de C. pen. anterior cât și de cel actual și că persecuţia politică, precum și executarea pedepsei în regim de deţinut politic, invocate de recurentul-reclamant, nu au fost dovedite.

Impotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art.330 pct.2 din C. proc. civ.

S-a arătat că infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei, săvârșită de intimatul-reclamant G.M., a fost instrumentată de organele securităţii și judecată de instanţele militare, care au reţinut că fapta acestuia se încadrează în categoria infracţiunilor contrarevoluţionare.

Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor M.GH. și G.D., rezultă că G.M. era originar dintr-o familie calificată de autorităţile din acel timp ca fiind de reacţionari, iar fratele acestuia a fost condamnat politic și trimis la canal.

Totodată, aceiași martori au arătat că petentul a desfășurat o activitate de propagandă, contrară regimului comunist, precum și că, împreună cu alţi prieteni, a luat hotărârea să părăsească fraudulos ţara, pentru a se sustrage represiunilor din partea regimului.

Ca atare, în raport de aceste dovezi, rezultă că G.M. a fost condamnat în realitate pentru săvârșirea unei fapte având caracter politic.

In concluzie, considerând că hotărârile judecătorești au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greșită a cauzei pe fond, fiind totodată și vădit netemeinice, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești atacate și, pe fond, admiterea acţiunii reclamantului.

Recursul în anulare este fondat

Prin sentinţa penală nr.25 din 4 februarie 1960, Tribunalul Militar Timișoara l-a condamnat, printre alţii, pe G.M. la 5 ani închisoare corecţională și confiscarea în întregime a averii pentru tentativă la delictul de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art.267 alin.4 din C. pen. (anterior).

S-a reţinut că la data de 8 octombrie 1959 G.M., împreună cu inculpatul M.N. au intenţionat să treacă fraudulos frontiera în Iugoslavia, prin punctul Jimbolia, însă nu au putut pune în aplicare planul, întrucât au fost descoperiţi de organele de stat.

Tribunalul Militar al Regiunii III Militare Cluj, prin decizia penală nr.175 din 25 februarie 1960, a respins recursul declarat de G.M. împotriva hotărârii primei instanţe.

Instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a ţinut cont de periculozitatea pe care o prezintă infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei pentru statul democrat-popular, precum și de periculozitatea pe care o prezintă persoana inculpaţilor care, deși aveau o situaţie bună, ambii având serviciu, au dorit să plece în mod fraudulos în Iugoslavia și de acolo, mai departe, în ţările capitaliste.

S-a mai reţinut că apărarea inculpatului G.M. privitoare la minoritatea acestuia, nu-i poate ușura situaţia, întrucât fapta pe care a comis-o se încadrează în categoria infracţiunilor contrarevoluţionare și că, pe de altă parte, el a lucrat cu discernământ deplin.

Prin decizia nr.14 din 15 februarie 1963, Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, a admis recursul în supraveghere declarat de procurorul general împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, pe care le-a casat numai cu privire la pedepse, reducând pedeapsa aplicată inculpatului G.M. de la 5 ani închisoare corecţională la 3 ani și 4 luni închisoare corecţională.

Din biletul de eliberare nr.1197/1963, rezultă că executarea pedepsei aplicate acestuia a avut loc în cadrul Formaţiunii 0319 Giurgieni.

Din declaraţiile martorilor M.GH. și G.D. rezultă că intimatul-reclamant G.M. făcea parte dintr-o familie calificată de autorităţi ca fiind de reacţionari, precum și că fratele tatălui acestuia fusese condamnat politic și trimis la Canal.

Totodată, din aceleași declaraţii rezultă că intimatul-reclamant G.M. a refuzat înscrierea în UTC, că făcea propagandă împotriva regimului comunist și că, dându-și seama că este supravegheat de Securitate, a hotărât să se refugieze în Occident.

Pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă că tentativa de trecere frauduloasă a frontierei a fost urmarea sustragerii reclamantului de la urmărirea penală sau de la executarea unei pedepse aplicate pentru o altă infracţiune, de drept comun.

In raport de aceste împrejurări, cu referire la cererea reclamantului G.M., instanţele aveau a examina și a aprecia dacă, în realitate, acesta a făcut sau nu dovada condamnării pentru săvârșirea unei infracţiuni cu caracter politic și executării unei pedepse privative de libertate pentru o astfel de faptă și, pe cale de consecinţă, dovada încadrării în categoria persoanelor prevăzute de art.1 lit.a din Decretul-lege nr.118/1990.

Or, calificarea faptei săvârșită de reclamant ca făcând parte din categoria infracţiunilor cu caracter politic, este făcută de înseși instanţa de control judiciar, Tribunalul Militar al Regiunii III Militar Cluj, prin decizia penală nr.175 din 25 februarie 1960.

Este adevărat că, așa cum a reţinut în recurs instanţa de contencios administrativ, trecerea frauduloasă a frontierei a fost incriminată ca infracţiune de drept comun prin art.267 din C. pen. din 1936, iar pedeapsa aplicată corespunde pedepsei principale reglementate, conform art.23 alin.1 pct.1 din același cod, pentru delicte în materie de drept comun.

Insă, potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 și corespunzător modificării conţinutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor și libertăţilor fundamentale și sub aspectul libertăţii de circulaţie, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracţiune având caracter politic, așa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securităţii statului, iar competenţa de judecată a fost atribuită instanţelor militare.

Astfel, în cauză, reclamantul a dovedit că în 1959 a încercat să părăsească ţara prin trecerea frauduloasă a frontierei, că această încercare a reprezentat o modalitate de a se sustrage urmăririi organelor de securitate și unei inerente condamnări politice.

Totodată, s-a probat efectuarea cercetării penale de către organele speciale ale securităţii, judecarea cauzei de către instanţele militare și executarea pedepsei într-un penitenciar pentru deţinuţi politici.

Ca atare, reclamantul a făcut dovada executării unei pedepse privative de libertate de 3 ani și 4 luni aplicate pe motive de ordin politic. In consecinţă, considerentele instanţelor fiind contrare concluziei decurgând din probe, hotărârile judecătorești criticate apar ca fiind vădit netemeinice.

Pe de altă parte, potrivit art.1 alin.1 lit.a din Decretul-lege nr.118/1990, timpul cât o persoană, ulterior datei de 6 martie 1945, a executat o pedeapsă privativă de libertate, în baza unei hotărâri judecătorești definitive, pentru infracţiuni politice, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și celorlalte drepturi.

Or, nedând eficienţă acestei norme imperative, în raport de situaţia de fapt precizată, hotărârile judecătorești au fost pronunţate și cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greșită a cauzei pe fond.

Așadar, în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art.330 pct.2 din C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare.

In consecinţă, Curtea a admis recursul în anulare, a casat hotărârile criticate și, pe fond, a admis cererea reclamantului G.M., constatându-se că acesta are calitatea de fost deţinut politic, fiind privat de libertate, considerându-se că are vechime în muncă neîntreruptă în aceeași unitate.