Revision under Art. 322(2) CCP limited to the object of the action, not the legal basis or appellate procedural choices

Revizuire fondată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Sensul reglementării

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile de atac. Revizuire. Motive de revizuire. Cazul reglementat prin art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Index alfabetic : Drept procesual civil

- Revizuire fondată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

C. proc. civ., art. 322 pct. 2

Prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere revizuirea hotărârii instanţei „dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut” face aplicarea principiului disponibilităţii care nu îngăduie instanţei să depășească obiectul acţiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită de a se pronunţa asupra unui capăt de acţiune.

Acest caz de revizuire privește însă numai obiectul acţiunii, iar nu și cauza ei, instanţa putând pune în discuţie temeiuri noi de drept, neinvocate de reclamant în acţiune sau de pârât în apărare.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători,

decizia nr. 314 din 58 noiembrie 2004

Prin acţiunea din 22 decembrie 1993, reclamanta C.D. a cerut, în temeiul art.10 și urm. din Decretul nr. 321/1996, obligarea Editurii „ORIZONTURI” SRL București, să-i plătească suma de 14.000.000 de lei, iar a pârâtului F.A. plata sumei de 6.000.000 de lei, cu titlu de despăgubiri.

În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 23 noiembrie 1991, reclamanta a încheiat cu Editura „ORIZONTURI” un contract prin care a cedat acestei edituri dreptul de a publica 50.000 exemplare din traducerea romanului „Shogun” de James Clavel, efectuată de ea, iar ulterior aceeași editură nelegal a publicat încă peste 68.000 exemplare din același roman, în urma plagierii traducerii sale de către F.A.

Tribunalul Argeș, secţia civilă, prin sentinţa nr. 235 din 13 iulie 1999, a respins acţiunea, reţinând că probele nu confirmă că pârâtul F.A. ar fi plagiat traducerea efectuată de reclamantă, precum și că Editura „ORIZONTURI” nu poate fi obligată la despăgubiri întrucât F.A. și-a asumat răspunderea pentru originalitatea traducerii.

Curtea de Apel Pitești, secţia civilă, prin decizia nr.41/A din 4 aprilie 2000 a admis apelul reclamantei și a schimbat sentinţa în sensul admiterii acţiunii, prin obligarea pârâtei SC Editura „ORIZONTURI” să-i plătească suma de 253.637.658 de lei, iar solidar cu pârâtul F.A. încă 196.441.622 de lei. S-a reţinut că, traducerea făcută de F.A. constituie un plagiat și că, în urma publicării a 68.814 exemplare din romanul „Shogun”, prin folosirea neautorizată a traducerii efectuate de reclamantă, pârâţii i-au produs acesteia prejudiciile evaluate la sumele menţionate mai sus.

Prin decizia nr. 3092 din 19 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă a admis recursurile pârâţilor și, casând hotărârea atacată, a respins apelul declarat de reclamantă, menţinând sentinţa. S-a motivat, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut în mod greșit existenţa plagiatului, cu consecinţa antrenării răspunderii civile delictuale, în condiţiile art.998 și 999 C. civ.

Împotriva ultimei decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând prevederile art.330 pct.2 C. proc. civ. (text în vigoare la acea dată).

Curtea Supremă de Justiţie în complet format din 9 judecători, prin decizia nr.13 din 13 ianuarie 2003, a admis recursul în anulare și, casând decizia atacată, a respins recursurile declarate de pârâţi împotriva deciziei nr. 41 din 4 aprilie 2000 a Curţii de Apel Pitești, secţia civilă, pe care a menţinut-o.

În motivarea acestei soluţii, s-a relevat că, în raport cu prevederile art.10 din Decretul nr. 321/1956 și cu cele ale art.8 lit. a) din Legea nr. 8/1996, este recunoscut dreptul de autor și persoanelor care, folosind opere preexistente, fără participarea autorilor acestora, alcătuiesc opere noi, o atare recunoaștere fiind condiţionată de constatarea caracterului de creaţie intelectuală pentru noua operă.

Reţinându-se că una din categoriile de opere derivate, ce fac obiectul dreptului de autor, sunt traducerile, s-a relevat că apărarea acestui drept se realizează prin mijloacele de drept civil prevăzute în art. 54-56 din Decretul nr.32/1954, cu referire la art.998 și 999 C. civ.

S-a motivat că, în condiţiile în care plagiatul reprezintă o formă ilicită de utilizare a unei opere preexistente, instanţa sesizată cu acţiunea formulată de reclamantă trebuia să stabilească mai întâi dreptul acesteia de autor pentru realizarea traducerii romanului „Shogun”, după care să constate existenţa sau inexistenţa plagiatului în cazul traducerii aceluiași roman de către pârâtul F.A.

Făcându-se referire la considerentele deciziei atacate, s-a subliniat că din acestea rezultă că instanţa de recurs a înlăturat raportul de expertiză elaborat de prof. univ. dr. A.B. fără a-i mai examina conţinutul, ci s-a referit doar la aspectul privind modalitatea numirii expertului în raport cu cerinţele înscrise în art. 201 C. proc. civ.

S-a subliniat că, în raport cu adresa nr.1097 din 12 decembrie 1994, prin care Ministerul Justiţiei a comunicat primei instanţe că în listele Biroului Central pentru expertize tehnice nu erau înscriși specialiști pentru evaluarea traducerii lucrărilor literare, sugerându-i să solicite Uniunii Scriitorilor să recomande specialiști în acest domeniu, completul de judecată a respectat prevederile art. 201 alin. (3) C. proc. civ. atunci când, dintre cele două persoane recomandate, a numit ca expert pe reputatul profesor univ.dr. A.B., cunoscut ca fiind o autoritate în materie.

S-a mai învederat că obiecţiunile formulate de pârâţi la raportul de expertiză au fost corect respinse de prima instanţă, prin încheierea din 26 ianuarie 1996, astfel că nu se poate considera că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile legale aplicabile prin aceea că și-a întemeiat soluţia pe concluziile acelui raport de expertiză.

S-a motivat că instanţa de apel a înlăturat în mod justificat concluziile raportului de expertiză efectuat de G.T. întrucât, prin conţinutul lor concret și insuficienţa argumentelor, acele concluzii sunt neconvingătoare.

Făcându-se referire și la precizările formulate de D.I., desemnat consilier la efectuarea expertizei, s-a conchis că ansamblul materialului probator administrat confirmă faptul că pârâtul F.A. a plagiat traducerea romanului „Shogun”, efectuată de reclamantă, astfel că decizia pronunţată în recurs este vădit netemeinică, în accepţiunea prevederilor art. 330 pct. 2 teza II C. proc. civ., ceea ce a impus casarea ei și menţinerea deciziei instanţei de apel.

Invocând cazul prevăzut în art.322 pct.2 C. proc. civ., SC Editura „ORIZONTURI” SRL București a formulat cerere de revizuire a deciziei nr.13 din 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie în complet format din 9 judecători.

În motivarea cererii de revizuire, s-a învederat că, prin această decizie, completul de 9 judecători a depășit limitele cererilor formulate prin recursul în anulare, prin care s-a solicitat casarea hotărârii pronunţate în recurs și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, iar nu menţinerea deciziei instanţei de apel.

S-a susţinut că, în modul arătat, instanţa, care a soluţionat recursul în anulare, a acordat mai mult decât s-a cerut prin această cale de atac, impunându-se astfel admiterea cererii de revizuire în temeiul art.322 pct.2 C. proc. civ. și al art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă a cauzei sale.

S-a relevat, totodată, că instanţa supremă nu a precizat, prin decizia a cărei revizuire se cere, în ce constă vădita netemeinicie sub aspectul încălcării esenţiale a legii, nu a răspuns la excepţiile invocate în recurs cu privire la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei și la lipsa calităţii procesuale pasive a Editurii „ORIZONTURI” SRL, la excepţia tardivităţii introducerii capătului de cerere referitoare la publicarea tirajului de 64.814 exemplare din traducerea reclamantei, precum și la prescripţia drepturilor patrimoniale din acest capăt de cerere.

De asemenea, s-a subliniat că instanţa supremă, admiţând recursul în anulare, nu s-a pronunţat asupra cererilor formulate în recurs cu privire la erorile de fapt comise de instanţa de apel ca urmare a aprecierii greșite a probelor, care au determinat reţinerea situaţiei de fapt pe baza unui raport de expertiză nefinalizat, precum și a împrejurării că Editura „ORIZONTURI” a publicat tirajul de 64.814 exemplare fără împuternicirea traducătoarei. S-a mai relevat că instanţa nici nu s-ar fi pronunţat cu privire la obligarea solidară pentru suma de 196.441.622 lei, iar constatarea că Editura „ORIZONTURI” nu ar fi avut contract de copyright cu autorul este greșită.

În fine, s-a susţinut că, prin menţinerea deciziei instanţei de apel, instanţa supremă nu a luat în considerare sesizarea trimisă de reprezentantul Foreign Rights Inc USA, în care se arată că reclamanta nu deţine drepturile patrimoniale asupra traducerii romanului „Shogun”, precum și că nici nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor evidenţiate în cuprinsul motivelor de recurs ale Editurii „ORIZONTURI” și în întâmpinarea la recursul în anulare.

Cererea de revizuire nu este fondată.

Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs (deci și asupra recursului în anulare), atunci când aceasta evocă fondul, se poate cere „dacă s-a pronunţat asupra unor lucrări care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

În legătură cu acest caz de revizuire, este de reţinut că, prin formularea din textul menţionat, se face referire la aplicarea principiului disponibilităţii, care nu îngăduie instanţei să depășească obiectul acţiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită de a se pronunţa asupra unui capăt de acţiune.

Ca urmare, acest caz de revizuire privește numai obiectul acţiunii, iar nu și cauza ei, instanţa putând pune în discuţie temeiuri noi de drept, neinvocate de reclamant în acţiune sau de pârât în apărare.

Or, prin cererea de revizuire, nu s-a pretins că instanţa de apel, a cărei hotărâre a fost menţinută în urma respingerii recursurilor pârâtelor, ca efect al admiterii recursului în anulare, ar fi depășit obiectul acţiunii și al celorlalte cereri precizatoare formulate de reclamantă.

Pe de altă parte, este de observat că, în raport cu dispoziţiile ce reglementează calea de atac a recursului în anulare, care, potrivit art.3303 C. proc. civ., sunt cele privitoare la recurs, aplicabile în mod corespunzător, instanţa supremă, casând decizia pronunţată în recurs, avea posibilitatea ca, în conformitate cu prevederile art.315 alin.4 cu referire la art.296 din același cod, să menţină decizia dată în apel, astfel cum a și procedat.

Totodată, din examinarea copiei ordonanţei din 15 octombrie 2004, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C.D., pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin.1-3 C. pen. și aplicarea faţă de aceasta a unei sancţiuni cu caracter administrativ, rezultă că ordonanţa respectivă nu prezintă relevanţa ce i s-a atribuit de contestatoarea SC Editura „ORIZONTURI” SRL cât timp nu are legătură cu plagiatul ce a făcut obiectul acţiunii reclamantei, a cărui constatare este valabil reţinută.

Așa fiind, se constată că, în cauză, cererea de revizuire formulată de pârâta SC Editura „ORIZONTURI” SRL nu întrunește condiţiile cerute de lege pentru a fi admisă, astfel că a fost respinsă ca nefondată.