Differentiated tax filing penalties: fixed sum for non-profit sanitary units versus progressive percentage for profit-making entities

Nedepunerea la termen a declaraţiei de impozite și taxe de către persoana juridică. Aplicarea de penalităţi. Condiţii. Cazul unităţilor sanitare. Principiul legalităţii sancţiunii.

O.G. nr. 68/1997

Art.13 din O.G. nr. 68/1997 stabilește aplicarea de penalităţi, diferenţiat, după cum nedepunerea declaraţiei de impozite și taxe privește o persoană juridică care obţine sau care nu obţine profit impozabil.

Astfel, potrivit art.13 lit.a, b și c din ordonanţă, persoanelor juridice care realizează profit impozabil li se aplică o penalitate progresivă, în trei tranșe, cu procente stabilite în funcţie de durata întârzierii depunerii declaraţiei de taxe și impozite, aplicate la impozitul sau taxa datorată ori stabilită din oficiu, după caz.

Persoanelor juridice care nu realizează profit impozabil li se aplică o penalitate în sumă fixă, în valoare de 500.000 lei, care fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicilor preţurilor de consum.

Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.146/1999, toate unităţile sanitare aflate în reţeaua Ministerului Sănătăţii și Familiei sunt unităţi care nu realizează profit. Ca atare, nedepunerea declaraţiei de taxe și impozite până la termenul legal stabilit se sancţionează în condiţiile art.13 lit.d din O.G. nr.68/1997, prin aplicarea penalităţii în sumă fixă prevăzută de acest text.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr.84 din 16 februarie 2004

Notă: O.G. nr. 68/1997 privind procedura de întocmire și depunere a declaraţiilor de impozite și taxe a fost abrogată de Codul de procedură fiscală din 2004.

Prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2001, Spitalul Municipal Caracal a solicitat ca instanţa de judecată să dispună anularea deciziei nr.861/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, precum și a Notei de constatare nr.3812 din 3 aprilie 2001 a Administraţiei Finanţelor Publice Caracal. Totodată, reclamantul a solicitat să se dispună și exonerarea de plata sumei de 648.025.046 lei stabilită în sarcina sa, cu titlu de penalităţi.

În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că stabilirea sumei cu titlu de penalităţi s-a făcut cu nerespectarea procedurii prevăzute de art.10 din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997. Totodată, reclamantul a susţinut că sancţiunea pentru nedepunerea declaraţiei de impozite și taxe s-a făcut cu aplicarea greșită a legii, în mod, eronat reţinându-se ca fiind aplicabile dispoziţiile art.13 lit.c din același act normativ.

Prin sentinţa nr.826 din 19 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ a admis acţiunea precizată și a anulat nota de constatare nr.3812 din 3 aprilie 2001 a Administraţiei Finanţelor Publice Caracal și decizia nr.862 din 13 iunie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, cu motivarea că reclamantul a achitat la timp obligaţiile fiscale, așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă omologat de instanţă.

Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt și Administraţia Finanţelor Publice Caracal, invocându-se stabilirea eronată a situaţiei de fapt și, drept urmare, neaplicarea normelor legale incidente în cauză.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia contencios administrativ, prin decizia nr.2766 din 1 octombrie 2002, a admis recursurile declarate împotriva sentinţei menţionate, a casat hotărârea atacată și, pe fond, a respins acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Municipal Caracal.

În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit art.1 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997 modificată, toţi plătitorii cărora le revin obligaţii fiscale către bugetul de stat sau bugetele locale trebuie să întocmească și să depună declaraţii de impunere denumite declaraţii de impozite și taxe.

Art.13 din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997 modificată a stabilit obligativitatea plăţii penalităţilor de întârziere, printre altele, pentru neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei de taxe și impozite.

Reclamantul a depus declaraţiile privind impozitul pe salarii aferente anului 1999 cu o întârziere de 60 zile, împrejurare în raport de care devin incidente prevederile legale menţionate. Ca atare, nota de constatare și decizia contestate sunt legal întocmite.

Netransmiterea notificării de către organul fiscal nu poate fi apreciată ca o cauză de înlăturare a răspunderii fiscale, atâta timp cât legea nu are prevederi în acest sens.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art.330 pct.2 din C. proc. civ.

S-a susţinut că unităţile din reţeaua sanitară nu realizează profit, acestea fiind finanţate din bugetul de asigurări sociale de sănătate, bugetul de stat și bugetele locale.

Fiind unitate care nu realizează profit, nedepunerea declaraţiei de taxe și impozite este sancţionată potrivit dispoziţiilor art.13 lit.d din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997.

Aplicând altă normă sancţionatoare, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greșită a cauzei pe fond.

În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acţiunii în sensul anulării în parte a actelor contestate, cu obligarea reclamantului la plata sumei de 500.000 lei.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997 republicată „toţi plătitorii, persoane juridice sau fizice, române și străine, cărora le revin, potrivit legii, obligaţii fiscale către bugetul de stat și bugetele locale, trebuie să întocmească și să depună declaraţii sau deconturi de impunere, denumite în continuare declaraţii de impozite și taxe”.

În cauză, s-a dovedit că reclamanta, având calitate de plătitor de impozite, a depus a depus cu o întârziere mai mare de 60 zile declaraţia de impozite și taxe aferentă anului fiscal 1999, cu referire la impozitul pe salarii.

Or, potrivit art.13 din ordonanţa menţionată, depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite și taxe se penalizează diferenţiat.

Organul fiscal local, constatând că reclamanta a depus cu întârziere declaraţia de impozite și taxe, fapt necontestat de aceasta, a aplicat acesteia penalitatea prevăzută de art.13 lit.c din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997, respectiv 50% din impozitul datorat.

Însă, art.13 din ordonanţă stabilește aplicarea de penalităţi, diferenţiat, după cum nedepunerea declaraţiei de impozite și taxe privește o persoană juridică care obţine sau care nu obţine profit impozabil.

Astfel, potrivit art.13 lit.a, b și c din ordonanţă, persoanelor juridice care realizează profit impozabil li se aplică o penalitate progresivă, în trei tranșe, cu procente stabilite în funcţie de durata întârzierii depunerii declaraţiei de taxe și impozite, aplicate la impozitul sau taxa datorată ori stabilită din oficiu, după caz.

Persoanelor juridice care nu realizează profit impozabil li se aplică o penalitate în sumă fixă, în valoare de 500.000 lei, care fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicilor preţurilor de consum.

Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.146/1999, toate unităţile sanitare aflate în reţeaua Ministerului Sănătăţii și Familiei sunt unităţi care nu realizează profit.

Ca atare, nedepunerea declaraţiei de taxe și impozite până la termenul legal stabilit se sancţionează în condiţiile art.13 lit.d din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997, prin aplicarea penalităţii în sumă fixă prevăzută de acest text.

Aplicând o altă sancţiune decât cea legal prevăzută, organul fiscal a aplicat greșit legea.

Astfel, este adevărat că orice conduită neconformă obligaţiilor stabilite prin normele legale atrage angajarea răspunderii juridice a subiectului de drept.

Dar, fiecare conduită incompatibilă cu dispoziţia unei norme juridice atrage reacţia socială în sensul aplicării sancţiunii prevăzute de lege și nu a altei sancţiuni, prevăzută pentru alte situaţii.

Ca atare, prin validarea altei sancţiuni decât cea legal prevăzută, instanţa de control judiciar s-a pronunţat cu neobservarea dispoziţiilor imperative ale art.13 din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997 republicată, așa încât hotărârea atacată este supusă cazului de casare prevăzut de art.330 pct.2 teza I din C. proc. civ., invocat de procurorul general.

În concluzie, pentru considerentele ce preced, Curtea a admis recursul în anulare, a casat decizia atacată și a respins recursurile declarate de intimaţii-pârâţi.