Inadmissibility of appeal against Supreme Court decision in review proceedings due to finality of underlying judgment

Recurs declarat împotriva unei hotărâri nesupusă vreunei căi de atac. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi de atac. Caz de inadmisibilitate

Index alfabetic : Drept procesual civil

- recurs inadmisibil

C.proc.civ., art. 328

Recunoașterea unor căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii și al celui constituţional al egalităţii în faţa legii și autorităţilor.

Or, dacă potrivit art. 328 alin. 1 C.proc.civ. hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită, nu este admisibil recursul declarat împotriva unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie, referitoare la o revizuire, întrucât legea nu prevede căi de atac împotriva deciziei respective.

Inadmisibilitatea recursului este expres reglementată prin art. 328 alin. 2 C.proc.civ., în cazul în care instanţa de revizuire, pentru hotărâri potrivnice, este Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători

decizia nr.288 din 7 noiembrie 2005

Prin decizia nr.790 din 3 februarie 2005, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, secţia civilă și de proprietate intelectuală a admis cererea de revizuire formulată de revizuienţii M.I., M.A. și Ț.I., în contradictoriu cu intimaţii P.M., Primăria Sectorului 1 București și Consiliul General al municipiului București și a anulat decizia nr.76/R/2004 a Curţii de Apel Pitești, secţia civilă, precum și sentinţa civilă nr.432 din 17 ianuarie 2002 a Judecătoriei Pitești.

S-a reţinut că decizia menţionată este contrară deciziilor nr.748/R din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Pitești, secţia civilă, precum și deciziei nr.1813 din 20 noiembrie 2003 a Tribunalului Prahova.

Decizia a cărei anulare se cere este ulterioară hotărârilor menţionate, date în aceeași pricină, având ca obiect valabilitatea ordinelor de repartiţie emise succesiv în anul 1991 de Primăria Sectorului I București asupra unui spaţiu din fondul locativ de stat și care se poartă între persoane având aceeași calitate.

În raport de situaţia expusă s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art.322 pct.7 din Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei din urmă decizii P.M. a declarat recurs, care nu este admisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, fiind inutilă examinarea criticilor făcute de revizuient.

Potrivit art.129 din Constituţia României, revizuită, “împotriva hotărârilor judecătorești, părţile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.

În raport de principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Or, potrivit art.328 alin.1 din Codul de procedură civilă, hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere era și ea susceptibilă de recurs.

Prin dispoziţiile art.328 alin.2 din Codul de procedură civilă, în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.

În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Secţia civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art.322 pct.7 din Codul de procedură civilă, în sensul că a constatat neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de acest text.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut era irevocabilă și, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art.299 din Codul de procedură civilă, cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Această concluzie, dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispoziţiile legii procesual civile, în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, este susţinută de dispoziţiile art.328 alin.2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.56 din Legea nr.219/2005, în vigoare la data soluţionării căii de atac exercitate de revizuentul menţionat, potrivit cărora hotărârile date în revizuire de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie sunt exceptate expres de la controlul judiciar prin exercitarea recursului.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum și al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii și autorităţilor și, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătorești și soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 alin.2 din Constituţia României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunţate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, s-aa respins recursul ca inadmisibil.