Revision of final acquittal after ECHR fair trial violation via exceptional cassation appeal

Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Condiţii. Soluţii. Desfiinţarea hotărârii pronunţate în recurs în anulare

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului

C. proc. pen., art. 4081

Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen. poate fi exercitată, ori de câte ori consecinţele grave ale încălcării unui drept prevăzut în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale - constatată prin hotărârea definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului - continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii definitive pronunţate de instanţa penală română.

Condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen. sunt îndeplinite, în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, înscris în art. 6 din Convenţie, care a constat în înlăturarea, pe calea recursului în anulare, a unei dispoziţii favorabile inculpatului, cuprinsă într-o hotărâre judecătorească definitivă. Într-un astfel de caz, consecinţele grave ale încălcării dreptului la un proces echitabil, care continuă să se producă, nu pot fi remediate decât prin admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea hotărârii prin care s-a admis recursul în anulare și respingerea, ca nefondat, a acestuia.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 510 din 22 iunie 2009

Prin sentinţa penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, inculpatul B.P. a fost condamnat după cum urmează:

- 6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen.;

- 4 luni închisoare pentru infracţiunea de rupere de sigilii prevăzută și pedepsită de art. 243 alin. (1) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat că pedepsele aplicate inculpatului sunt graţiate integral și condiţionat.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul B.P. a fost achitat pentru săvârșirea infracţiunilor de:

- evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.;

- evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.;

- folosirea creditului societăţii în alte scopuri și în favoarea acestuia prevăzută și pedepsită de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 1605 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a cauţiunii în sumă de 4.000.000 lei.

S-a dispus încetarea stării de liberare provizorie.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin încheierea din data de 10 septembrie 1998 a Judecătoriei Orăștie asupra unui apartament.

Prin decizia penală nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara, a fost admis apelul inculpatului, s-a desfiinţat sentinţa atacată și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută în art. 290 C. pen., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din același cod, s-a dispus achitarea și pentru infracţiunea prevăzută în art. 243 alin. (1) C. pen., menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Prin aceeași decizie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de procuror.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 403 din 25 mai 2000, a respins ca nefondat recursul declarat de procuror, cu motivarea că în cauză s-a reţinut corect starea de fapt și s-a dispus în mod temeinic achitarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute în rechizitoriu, acuzarea inculpatului bazându-se pe prezumţii și neexistând probe care să confirme vinovăţia acestuia.

Împotriva acestor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., cu motivarea că achitarea inculpatului B.P. pentru infracţiunile prevăzute în art. 12 și art. 13 din Legea nr. 87/1994 este contrară legii, că greșit instanţele au apreciat că faptele inculpatului constituie contravenţii și nu s-a produs prejudiciu, că simpla apreciere a părţii civile conform căreia faptele inculpatului constituie contravenţii nu îndreptăţeau instanţele să-și însușească aceste considerente, trebuind să dea dovadă de rol activ.

Prin decizia nr. 253 din 21 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, a deciziei penale nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și a deciziei penale nr. 403 din 25 mai 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia privind pe inculpatul B.P.

Au fost casate hotărârile atacate cu privire la achitarea inculpatului B.P. pentru infracţiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994, dispoziţie care a fost înlăturată și cu privire la temeiul achitării pentru infracţiunea prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994 în infracţiunea prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-a schimbat temeiul juridic al achitării dispuse în cauză pentru infracţiunea prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994, din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

La data de 12 noiembrie 2008, instanţa supremă a fost sesizată cu cererea de revizuire, formulată în temeiul art. 4081 C. proc. pen., de către revizuentul B.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea deciziei nr. 253 din 21 ianuarie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, iar în rejudecare să se dispună respingerea recursului în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, a deciziei penale nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și a deciziei penale nr. 403 din 25 mai 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, conform art. 4081 alin. (11) lit. a) C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul B.P. a arătat, în esenţă, că prin hotărârea din 4 noiembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în faţa unui tribunal, drept garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale.

Cererea de revizuire formulată de revizuentul B.P. este fondată, pentru următoarele considerente:

Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen. poate fi exercitată, potrivit alin. (1) al aceluiași articol, împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunţate de instanţele penale române în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale. Exercitarea revizuirii este condiţionată de existenţa unei hotărâri definitive a Curţii Europene prin care se constată o încălcare a unui drept prevăzut în Convenţie, într-un proces penal desfășurat în faţa autorităţilor judiciare române, în care instanţele penale române s-au pronunţat prin hotărâre definitivă.

Revizuirea poate fi exercitată, așa cum se prevede în art. 4081 alin. (1) C. proc. pen., ori de câte ori consecinţele grave ale încălcării unui drept prevăzut în Convenţie - constatată prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului - continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii definitive pronunţate de instanţa penală română.

Revenind la cazul în speţă, se reţine că prin sentinţa penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, prin decizia penală nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și prin decizia penală nr. 403 din 25 mai 2000 a Curţii de Apel Oradea, inculpatul B.P. a fost achitat pentru infracţiunile menţionate anterior.

Împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, iar prin decizia nr. 253 din 21 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, l-a condamnat pe inculpatul B.P., în condiţiile arătate mai sus.

Prin hotărârea pronunţată la data de 4 noiembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în respectiva cauză penală, în care revizuentul B.P. a avut calitatea de inculpat, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în faţa unui tribunal, drept garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.

Astfel, Curtea Europeană a evidenţiat faptul că dreptul la un proces echitabil în faţa unui tribunal, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei care consacră preeminenţa dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este abilitată să solicite desfiinţarea unei decizii definitive și executorii, cu singurul scop de a obţine o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre în propriul interes.

Instanţele superioare nu trebuie să utilizeze autoritatea lor de control decât pentru a îndrepta erorile de fapt sau de drept, precum și erorile judiciare, și nu pentru a proceda arbitrar la o reexaminare a cauzei.

Curtea Europeană a mai reţinut că deciziile luate de instanţele inferioare nu par a fi arbitrare, toate acuzaţiile împotriva reclamantului fiind examinate prin prisma elementelor de probă administrate în cauză.

Deși procurorul își fondase rechizitoriul de trimitere în judecată pe dispoziţiile art. 12 și art. 13 din Legea nr. 87/1994, iar instanţele au examinat faptele în lumina acestor texte, parchetul nu a invocat vreo eroare cu privire la încadrarea juridică a faptelor în căile de atac formulate în faţa instanţelor ordinare.

Abia în cadrul recursului în anulare a fost menţionată pentru prima dată această neregularitate, Curtea Europeană apreciind că procurorul trebuia să solicite rectificarea acestor pretinse erori înainte, iar nu după pronunţarea unor hotărâri definitive.

Mai mult decât atât, instanţa europeană a constatat că parcursul ales de autorităţi pentru a casa hotărârea definitivă nu era deschis părţilor în mod direct, acest recurs fiind accesibil numai procurorului general, intervenţia sa afectând respectarea principiului egalităţii armelor.

În aceste condiţii, Curtea Europeană a apreciat că „în circumstanţele cauzei, casarea deciziei definitive nu este justificată, iar promovarea recursului în anulare nu reprezintă decât un apel deghizat, care nu a menţinut justul echilibru dintre interesele părţilor.”

Totodată, Curtea Europeană a apreciat că anularea de către Curtea Supremă de Justiţie a hotărârii definitive din 25 mai 2000 a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, aducând atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil.

Examinând cererea de revizuire formulată de revizuentul B.P., în baza actelor dosarului, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie constată îndeplinite condiţiile de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen., în sensul că printr-o hotărâre definitivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauză încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, respectiv dreptul la un proces echitabil, întrucât deși parchetul nu a invocat vreo eroare cu privire la încadrarea juridică a faptelor în căile ordinare de atac, totuși într-o cale extraordinare de atac - recursul în anulare - a menţionat pentru prima dată această neregularitate, într-o procedură paralelă dreptului comun.

Într-adevăr, deși prin sentinţa penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, definitivă prin decizia penală nr. 403 din 25 mai 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, revizuentul B.P. fusese achitat pentru infracţiunile prevăzute în art. 12 și art. 13 din Legea nr. 87/1994, acesta a fost condamnat în urma admiterii recursului în anulare.

Se constată, așadar, că o dispoziţie favorabilă inculpatului (revizuent în prezenta cauză), într-o hotărâre judecătorească definitivă, a fost îndepărtată pe calea unui recurs în anulare, ceea ce este de natură a aduce atingere dreptului acestuia la un proces echitabil, înscris în art. 6 din Convenţie, după cum s-a reţinut în hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Cum consecinţele încălcării dreptului prevăzut în Convenţie, constatată prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, definitivă, continuă să se producă și în prezent și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii definitive pronunţate de instanţa penală română, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 4081 alin. (1) și alin. (11) lit. a) C. proc. pen., a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul B.P., a desfiinţat în totalitate decizia nr. 253 din 21 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală și rejudecând:

A respins, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, a deciziei penale nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și a deciziei penale nr. 403 din 25 mai 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul B.P.

A menţinut sentinţa penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 403 din 25 mai 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia.