Extraordinary revision following ECHR violation: non-existence of subsisting grave consequences bars remedy

Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Condiţii. Soluţii. Respingerea cererii de revizuire ca nefondată

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului

C. proc. pen., art. 4081

Condiţiile stabilite în art. 4081 C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, în cazul în care consecinţele încălcării unui drept prevăzut în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale - constatată prin hotărârea definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului - nu continuă să se producă, situaţie în care procedura revizuirii reglementată în art. 4081 C. proc. pen. nu poate constitui un remediu.

În cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea drepturilor garantate de art. 5 paragraful 1 și art. 8 din Convenţie, însă hotărârea de condamnare a inculpaţilor s-a pronunţat în urma unei proceduri necontestată sub aspectul caracterului său echitabil, iar consecinţele condamnării au încetat prin efectul reabilitării de drept, cererea de revizuire este nefondată, impunându-se respingerea acesteia potrivit art. 4081 alin. (10) C. proc. pen.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 420 din 18 mai 2009

Prin sentinţa nr. 303 din 20 martie 2002 a Judecătoriei Suceava (ulterior admiterii strămutării judecării cauzei de la Judecătoria Cluj) s-a dispus condamnarea inculpatei V.A. pentru comiterea infracţiunii de ultraj, prevăzută în art. 239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare (persoană vătămată M.F.).

A fost condamnată aceeași inculpată pentru comiterea infracţiunilor de ultraj, prevăzute în art. 239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată T.C.), un an închisoare (persoană vătămată B.D.) și un an închisoare (persoană vătămată V.V.).

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și a fost obligată inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen.

A fost condamnat inculpatul V.G. pentru săvârșirea infracţiunilor de ultraj, prevăzute în art. 239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată M.F.), un an închisoare (persoană vătămată T.C.), un an închisoare (persoană vătămată B.D.) și un an închisoare (persoană vătămată V.V.).

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen.

A fost condamnat inculpatul V.F. pentru săvârșirea infracţiunilor de ultraj, prevăzute în art. 239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată M.F.), un an închisoare (persoană vătămată T.C.), un an închisoare (persoană vătămată B.D.) și un an închisoare (persoană vătămată V.V.).

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, că inculpata V.A. avea calitatea de învinuită și era cercetată sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de influenţă în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, situaţie în care, existând un caiet în care erau notate sumele de bani predate de inculpată către diferite persoane (ceea ce dovedea comiterea infracţiunii de trafic de influenţă), la 19 decembrie 2000, procurorul M.F. și părţile vătămate ofiţeri de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj s-au deplasat la domiciliul inculpatei, și-au declinat identitatea și au procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare.

Cu această ocazie, inculpaţii au agresat fizic și verbal pe reprezentanţii organului de urmărire penală, încercând să recupereze caietul cuprinzând anumite adnotări realizate de inculpată, apreciat ca probă a comiterii infracţiunii de trafic de influenţă.

Prin decizia nr. 319 din 5 mai 2003 a Tribunalului Suceava, Secţia penală, a fost admis apelul declarat de inculpata V.A., a fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată în sensul deducerii din pedeapsa aplicată a arestării preventive de la 19 decembrie 2000 la 7 iunie 2001, în loc de 6 iunie 2001, cum s-a reţinut în sentinţa apelată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate și respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor V.G. și V.F.

Prin decizia nr. 46 din 21 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală, au fost admise recursurile inculpaţilor, a fost casată decizia atacată și sentinţa pronunţată de prima instanţă, iar în baza art. 81 și art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaţilor pe durata termenului de încercare de 3 ani, atrăgându-se atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor încălcării dispoziţiilor art. 83 C. pen. A fost înlăturată aplicarea art. 71 C. pen. și au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 73957/01, revizuenţii au solicitat instanţei europene să constate încălcarea art. 5 și art. 8 din Convenţie pentru:

- arestarea abuzivă la 19 decembrie 2000;

- menţinerea nelegală în arest în perioada 18 ianuarie - 1 februarie 2001;

- atingerea dreptului la domiciliu prin percheziţia efectuată la 19 decembrie 2000.

Prin hotărârea pronunţată la 1 aprilie 2008, asupra cererii reclamanţilor V.A., V.G. și V.F., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 paragraful 1 din Convenţie și a art. 8 din Convenţie (doar cu privire la reclamanţii V.A. și V.G.) și a stabilit despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, de câte 3.000 euro pentru primii doi reclamanţi și 2.000 euro pentru al treilea reclamant.

Hotărârea a rămas definitivă la 1 iulie 2008, conform art. 44 paragraful 2 din Convenţie.

S-a reţinut, în esenţă, că:

- măsura arestării dispusă la 19 decembrie 2000 s-a întemeiat pe dispoziţiile legale în vigoare, faţă de existenţa de motive plauzibile de a se bănui că reclamanţii comiseseră infracţiunea de ultraj;

- privarea de libertate a reclamanţilor în perioada 18 ianuarie - 1 februarie 2001 s-a realizat fără temei legal și fără a se baza pe o decizie internă valabilă, aspect incompatibil cu principiile securităţii juridice și protecţiei contra arbitrariului;

- legalitatea arestării a fost supusă controlului judecătorului în trei zile de la dispunerea măsurii arestării, astfel că și dacă măsura nu s-a dispus de judecător a fost cenzurată de acesta, normele interne incidente în materie fiind, de altfel, modificate ulterior, așadar nu există o încălcare a art. 5 paragraful 3 din Convenţie;

- a existat o încălcare a dispoziţiilor art. 8 din Convenţie cu privire la reclamanţii V.A. și V.G. (reclamantul V.F. având un domiciliu diferit), percheziţia reprezentând o ingerinţă în dreptul la respectarea domiciliului, chiar dacă s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare și urmărind un scop legitim, dreptul naţional necuprinzând suficiente garanţii pentru a se evita ca organele statului să ia măsuri arbitrare care să aducă atingere dreptului prevăzut de art. 8 din Convenţie; procurorul beneficia de puteri ample în materie, iar normele legale ce reglementau percheziţia erau laxe și lacunare, astfel reclamanţii în al căror domiciliu s-a efectuat - în lipsa unui mandat supus controlului magistratului și în absenţa martorilor asistenţi - percheziţia, nu au beneficiat de gradul minim de protecţie contra arbitrariului avut în vedere art. 8 din Convenţie.

Având în vedere hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, revizuenţii V.A., V.G. și V.F. au formulat, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., cerere de revizuire a sentinţei nr. 303 din 20 martie 2002 a Judecătoriei Suceava, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie la 3 octombrie 2008.

S-a solicitat casarea sentinţei anterior indicată, iar în rejudecare, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

S-a menţionat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 4081 C. proc. pen., consecinţele grave ale condamnării continuând să se producă independent de împrejurarea că în cauză a intervenit reabilitarea de drept, consecinţele morale determinate prin condamnare neputând fi înlăturate prin reabilitare, ci exclusiv printr-o hotărâre de achitare.

S-a arătat că doar pe calea revizuirii prevăzute în art. 4081 C. proc. pen. poate fi valorificată în plan intern constatarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la încălcarea art. 8 din Convenţie, caracterul abuziv al percheziţiei înlăturând protecţia acordată agentului autorităţii, instituită prin incriminarea faptei de ultraj. S-a concluzionat că atitudinea revizuenţilor a reprezentat o ripostă la actul ilegal al agenţilor statului și nu poate realiza conţinutul infracţiunii de ultraj, astfel că doar prin casarea hotărârii se pot înlătura consecinţele acesteia, cu privire la toţi cei trei revizuenţi, chiar dacă instanţa europeană a constatat încălcarea art. 8 din Convenţie doar cu privire la revizuenţii V.A. și V.G.

Analizând cererile de revizuire prin prisma motivelor învederate, se constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Raportând cererea formulată la dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen. se constată că în speţă nu sunt cumulativ îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Cererile de revizuire au fost formulate de persoane cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenţie, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului ce constată aceste încălcări este definitivă, cererile de revizuire au fost introduse în termenul legal de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cea de-a patra condiţie impusă de lege nu este, însă, îndeplinită, deoarece consecinţele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie, constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu continuă să se producă în prezent, astfel că procedura specială a revizuirii prevăzute în art. 4081 C. proc. pen. nu constituie remediul eficient înlăturării unor potenţiale efecte negative.

Într-adevăr, astfel după cum rezultă din analiza hotărârii Curţii Europene, instanţa a constatat încălcarea, în parte și cu distincţiile arătate în hotărârea acesteia, a dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 și ale art. 8 din Convenţie.

Cu toate acestea, consecinţele încălcării normelor indicate nu subzistă în prezent. Revizuenţii au fost condamnaţi în urma derulării unei proceduri judiciare necontestată sub aspectul caracterului său echitabil, la pedepse cu închisoarea, reindividualizate de către instanţa de recurs sub aspectul modului de executare, astfel că în speţă, având în vedere cuantumul sancţiunii (un an închisoare), au operat dispoziţiile art. 134 C. pen. privind reabilitarea de drept, efectele acesteia, reglementate în art. 133 C. pen., fiind încetarea oricăror decăderi, interdicţii și incapacităţi rezultând din condamnare.

Cu distincţiile arătate se va concluziona în sensul inexistenţei, în prezent, a niciunei consecinţe derivând din încălcarea drepturilor prevăzute de art. 5 paragraful 1 și art. 8 din Convenţie. Aceasta deoarece, după cum în mod just a reţinut și instanţa europeană, percheziţia realizată la 19 decembrie 2000 la domiciliul soţilor V. s-a efectuat potrivit normelor de drept în vigoare, în urmărirea unui scop legal și legitim, de către autoritatea competentă a desfășura această activitate. Contestarea caracterului legal al probelor obţinute prin efectuarea amintitei percheziţii nu înlătură existenţa faptelor ilicite ale revizuenţilor pentru care aceștia au fost condamnaţi în urma unui proces derulat cu respectarea exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţie.

Astfel, constatarea de către Curtea Europeană a încălcării în parte a art. 8 din Convenţie, având în vedere lipsa garanţiilor suficiente de protecţie a persoanei împotriva arbitrariului autorităţii, nu este de natură a determina concluzia în sensul că se impune reformarea unei hotărâri definitive pronunţată cu respectarea art. 6 din Convenţie.

Consecinţa negativă a unei asemenea încălcări a dreptului la domiciliu, sub aspectul moral al atingerii persoanei, a fost constatată și înlăturată prin despăgubirile morale acordate de instanţa europeană, astfel că o atare solicitare, reiterată în faţa instanţei naţionale, nu poate fi apreciată decât ca lipsită de obiect.

Cu privire la încălcarea, constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din Convenţie se constată că privarea de libertate a revizuenţilor s-a realizat în condiţiile impuse de normele în vigoare la acel moment, care ulterior au fost modificate, iar efectele acestei măsuri nu se produc în prezent și nu impun casarea unor hotărâri judecătorești legale și temeinice, cu atât mai mult cu cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată, a acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de revizuenţi sub acest aspect.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute în art. 4081 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., sub aspectul nesubzistenţei consecinţelor grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie și constatate de Curtea Europeană, în temeiul dispoziţiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen., cererile de revizuire au fost respinse, ca nefondate.