Revision of criminal conviction for ECHR-recognized unlawful detention: cessation of consequences bars extraordinary remedy

Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Consecinţe ale încălcării unui drept care nu continuă să se producă

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului

C. proc. pen., art. 4081

În cazul în care prin hotărârea definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat o încălcare a art. 5 paragrafele 3 și 4 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, referitoare la arestarea preventivă a condamnatului revizuent, consecinţele grave ale acestei încălcări nu continuă să se producă și nu pot fi remediate prin revizuirea hotărârii de condamnare și, prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 4081 alin. (1) C. proc. pen.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 134 din 22 februarie 2010

Prin rechizitoriul nr. 139/P/2002 din 28 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul M.N.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Deva la data de 1 iulie 2002.

Potrivit art. 300 C. proc. pen., prima instanţă a menţinut prin încheierea din 1 iulie 2002 măsura arestării preventive a inculpatului.

Prin încheierea din 29 iulie 2002 a fost menţinută starea de arest a inculpatului, respingându-se, totodată, cererile apărătorului său ales (de punere a inculpatului în libertate).

Recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 704 din 7 august 2002 a Tribunalului Hunedoara, Secţia penală.

Prima instanţă, prin încheierile de la termenele de judecată din 26 august 2002 și 9 septembrie 2002, a menţinut măsura arestării preventive cu privire la inculpatul M.N.

Prin încheierea din 23 septembrie 2002, Judecătoria Deva a respins cererea inculpatului M.N. privind înlocuirea măsurii preventive a arestării, măsură care a fost menţinută.

Aceeași soluţie, a menţinerii stării de arest, a fost dispusă de prima instanţă și prin încheierile de ședinţă de la termenele din 7 octombrie 2002, 21 octombrie 2002, 4 noiembrie 2002 (prin care au fost respinse și cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea), 2 decembrie 2002 (prin care s-a prelungit durata arestării preventive și s-a menţinut starea de arest a inculpatului, fiind respinse cererile de revocare a măsurii arestării și de înlocuire a acesteia cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea).

Prin încheierile din 16 decembrie 2002 și 13 ianuarie 2003, Judecătoria Deva a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului și a menţinut starea de arest a acestuia.

Prin sentinţa penală nr. 209 din 10 februarie 2003 a Judecătoriei Deva a fost condamnat inculpatul M.N. la:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate, prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997 și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani;

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada reţinerii și arestării preventive de la 18 martie 2002 la zi.

S-a reţinut, în esenţă, că, alături de ceilalţi coinculpaţi, inculpatul a prezentat acte false autorităţilor vamale în baza cărora a fost introdus în ţară un autoturism, cu scutire de taxe vamale.

Prin decizia nr. 355/A din 24 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, Secţia penală a fost, între altele, respins apelul inculpatului M.N.

Recursul declarat de inculpat împotriva acestei decizii a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba lulia sub nr. 5005/2003.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de instanţa de recurs prin încheierea din 11 septembrie 2003. Prin încheierea acestei instanţe din 19 februarie 2004, în temeiul dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 3002 C. proc. pen., a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.

Prin decizia nr. 108 din 17 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, Secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.

La data de 4 martie 2005, în temeiul dispoziţiilor art. 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, revizuentul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reclamând încălcarea dispoziţiilor art. 5 paragraful 3 din Convenţie (privind durata arestării preventive și lipsa de justificare a menţinerii acestei măsuri), art. 5 paragraful 4 din Convenţie (prin lipsirea reclamantului, în perioada 1 iulie - 2 decembrie 2002, de posibilitatea determinării controlului legalităţii menţinerii arestării), art. 5 paragraful 3 din Convenţie (arestarea preventivă prin decizia procurorului și netrimiterea imediat în faţa unei instanţe), art. 6 paragraful 1 din Convenţie (inechitatea procedurii, durata exagerată a acesteia și tratamentele inumane la care a fost supus).

Prin hotărârea pronunţată la 31 martie 2009 (definitivă la 14 septembrie 2009), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că:

- a avut loc o încălcare a art. 5 paragraful 3 din Convenţie - reţinându-se că în perioada 1 iulie 2002 - 23 septembrie 2002 instanţa a prelungit măsura arestării, fără a analiza argumentele reclamantului și fără nicio justificare. Judecătoria Deva a oferit o motivare abstractă, succintă, omiţând să specifice modul în care prevederile și criteriile legale se aplicau în cazul concret, fără a explica modul în care punerea în libertate a reclamantului ar fi avut un efect negativ asupra societăţii sau ar fi împiedicat ancheta și neraportându-se concret la persoana reclamantului. Arestarea a fost menţinută prin formule stereotipe, identice, motivarea necorespunzând cerinţelor art. 5 paragraful 3 din Convenţie, instanţele nemotivând, deși sesizate, de ce aplicarea unei măsuri alternative nu ar fi fost justificată, astfel neoferind motive pertinente și suficiente pentru a convinge că menţinerea stării de arest se impune;

- a avut loc o încălcare a art. 5 paragraful 4 din Convenţie - apreciindu-se capătul de cerere, în parte, tardiv cu privire la încheierile de ședinţă pronunţate înainte de 4 septembrie 2002. Cu privire la încheierile pronunţate ulterior acestei date, s-a reţinut că aceste încheieri prin care s-a menţinut starea de arest au fost nemotivate ori insuficient motivate, astfel că nu puteau fi considerate compatibile cu cerinţele unui control judiciar efectiv, iar tribunalul nu a analizat motivele invocate privind nelegalitatea arestării, după cum se impunea, astfel că s-a concluzionat în sensul că reclamantul nu a beneficiat de un recurs în fata instanţei, în conformitate cu cerinţele art. 5 paragraful 4.

Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale dispoziţiilor Convenţiei, acestea au fost apreciate ca tardiv invocate sau vădit neîntemeiate.

Având în vedere constatarea încălcării art. 5 paragrafele 3 și 4, în temeiul art. 41 din Convenţie, pentru prejudiciul moral suferit, cu titlu de daune morale, a fost acordată suma de 3.000 de euro. S-au acordat cheltuieli de judecată în sumă de 150 euro.

Având în vedere hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., revizuentul a sesizat Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Completul de 9 Judecători, la 12 octombrie 2009, cu o cerere de revizuire, solicitându-se, după cum rezultă din cererea de revizuire, din concluziile scrise depuse la dosar și din concluziile orale ale apărătorului ales al revizuentului, casarea hotărârilor anterior pronunţate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe (sau, în subsidiar, celei de recurs), având în vedere aspectele constatate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și inexistenţa unui proces echitabil în ceea ce-l privește pe revizuent.

Analizând cererea prin prisma dispoziţiilor art. 4081 C. proc. pen. se constată că cererea este nefondată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Cererea de revizuire a fost formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenţie, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului ce constată aceste încălcări este definitivă, iar cererea de revizuire a fost introdusă în termenul legal de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cea de-a patra condiţie impusă de lege nu este însă îndeplinită, deoarece consecinţele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie, constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu continuă să se producă în prezent, astfel că procedura specială a revizuirii prevăzute în art. 4081 C. proc. pen. nu constituie remediul eficient înlăturării unor potenţiale efecte negative.

Într-adevăr, astfel după cum rezultă din analiza hotărârii Curţii Europene, instanţa a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 5 paragrafele 3 și 4 din Convenţie.

Cu toate acestea, consecinţele încălcării normelor indicate nu subzistă în prezent.

Revizuentul a fost condamnat în urma derulării unei proceduri judiciare ce a respectat exigenţele impuse de dispoziţiile art. 6 din Convenţie, cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenţie, astfel după cum rezultă din hotărârea instanţei europene, reclamantul beneficiind de o procedură publică și contradictorie, care nu a avut o durată excesivă, condamnarea întemeindu-se pe probele cauzei.

Privarea de libertate cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu a întrunit exigenţele art. 5 paragrafele 3 și 4 din Convenţie a reprezentat-o arestarea preventivă a inculpatului, dispusă ori menţinută de instanţele naţionale anterior pronunţării hotărârii de condamnare, situaţie care nu justifică reformarea hotărârii definitive pronunţate pe fondul cauzei și nici reluarea judecăţii fondului, așa cum se solicită prin cererea de revizuire.

Solicitările și susţinerile cuprinse în cererea de revizuire apar a fi, faţă de consideraţiile anterior expuse, ca nefondate, în speţă neconstatându-se încălcarea unui drept care să impună desfiinţarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute în art. 4081 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., sub aspectul nesubzistenţei consecinţelor grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie și constatate de Curtea Europeană, în temeiul dispoziţiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.