Parental-rights ban lifted in revision after ECHR found automatic penalty disproportionate.

Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Consecinţe ale încălcării unui drept care continuă să se producă

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului

C. proc. pen., art. 4081

Dacă prin hotărârea definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat o încălcare a art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, constând în interzicerea automată a drepturilor părintești, ca pedeapsă accesorie, iar condamnatul revizuent se află în cursul executării pedepsei, consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 4081 alin. (1) C. proc. pen.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 83 din 22 februarie 2010

Prin sentinţa penală nr. 24 din 29 martie 1999, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul l.F. la 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracţiunii de omor calificat.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, în baza probelor administrate, că în luna mai 1998 l.V., la acel moment soţia inculpatului, s-a despărţit în fapt de acesta, părăsind împreună cu fiul său și al inculpatului domiciliul comun și stabilindu-se în locuinţa concubinului său, U.M. Ulterior, numita l.V. a introdus acţiune de divorţ, în luna iulie 1998 inculpatul luându-și fiul minor să locuiască împreună cu el.

În seara de 8 septembrie 1998, inculpatul, însoţit de fiul său, s-a înarmat cu un cuţit, a mers într-un bar și, ulterior, împreună cu martorii l.G., S.C. și C.N., s-a deplasat la locuinţa concubinului soţiei sale pentru a o convinge pe aceasta să revină la domiciliul comun. Victima a fost chemată la poartă de martorul l.G., iar inculpatul s-a ascuns în spatele unei bănci de la poarta locuinţei victimei. Aceasta a cerut martorilor să plece, a aruncat cu un lemn în direcţia lui l.G., care la rândul său a aruncat cu o sticlă spre locuinţa victimei, ulterior martorii fugind. Când victima s-a întors pentru a se deplasa spre casă, inculpatul a lovit-o de mai multe ori cu cuţitul în spate și în piept și aceasta a decedat la spital în scurt timp. După cum a rezultat din raportul medico-legal de autopsie din 9 septembrie 1998, moartea victimei a fost violentă, datorându-se șocului hemoragie determinat de o plagă înjunghiată penetrantă hemitorace stâng posterior, cu două plăgi înjunghiate, pulmonar stâng.

Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel, respins ca nefondat prin decizia nr. 233 A din 26 mai 1999 a Curţii de Apel București, Secţia a ll-a penală.

Recursul declarat a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 4138 din 17 noiembrie 1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală.

După epuizarea căilor interne de atac, în temeiul dispoziţiilor art. 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, la data de 17 iunie 2001, revizuentul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului reclamând, în esenţă, încălcarea dreptului de acces la instanţă - prin respingerea unei acţiuni datorită neachitării taxelor de timbru și încălcarea dreptului la respectarea vieţii de familie prin interzicerea drepturilor părintești în urma condamnării, neacordarea de către instanţe a dreptului de vizită și lipsa unei căi efective de atac privind măsura interzicerii drepturilor părintești.

Prin hotărârea din 14 octombrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut următoarele:

- asupra pretinsei încălcări a art. 6 paragraful 1 din Convenţie - cu privire la care reclamantul a invocat refuzul instanţelor, întemeiat pe neplata taxelor de timbru, de a statua asupra cererii sale de obţinere a dreptului de vizitare a fiului său minor - s-a constatat existenţa unei încălcări a art. 6 paragraful 1 din Convenţie;

- asupra pretinsei încălcări a art. 8 și art. 13 din Convenţie, cu privire la care reclamantul a arătat că interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor părintești i-a încălcat dreptul la respectarea vieţii de familie și că nu a dispus de o cale de atac efectivă în faţa instanţelor naţionale pentru a remedia această situaţie, ingerinţa în dreptul prevăzut de art. 8 din Convenţie neurmărind un scop legitim și nefiind proporţională, instanţele făcând o aplicare automată a legii, s-a stabilit că a existat o încălcare a art. 8 și 13 din Convenţie.

S-a argumentat în sensul că, deși infracţiunea pentru comiterea căreia reclamantul a fost condamnat era gravă și se putea presupune că ar fi putut justifica interzicerea drepturilor părintești, în speţă instanţele nu au făcut decât să aplice automat, prin efectul legii, interdicţia, fără a susţine că reclamantul era răspunzător de lipsa de grijă faţă de fiul său minor sau că i-ar fi aplicat un tratament neadecvat, nefolosind circumstanţele cauzei pentru a întemeia măsura luată, care în condiţiile date nu răspundea cerinţei interesului minorului și deci nu putea urmări un interes legitim. După pronunţarea deciziei instanţei de recurs, reclamantul nu a avut posibilitatea efectivă de a-și exercita drepturile părintești, pentru copil s-a instituit curatela fără informarea reclamantului, la momentul respectiv mama minorului având custodia acestuia, minorul părăsind în 2005 teritoriul României fără acordul reclamantului. S-a menţionat că autorităţile au folosit interzicerea drepturilor părintești pentru a justifica neintervenţia în urma informaţiilor furnizate de reclamant cu privire la situaţia dificilă în care fiul său se afla, lipsirea de exerciţiul drepturilor părintești fiind apreciată de Curte ca o situaţie continuă;

- asupra pretinsei încălcări a art. 8 din Convenţie, întemeiată pe lipsa dreptului de vizitare, s-a apreciat că faţă de constatarea privitoare la art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu este necesar să se analizeze și acest aspect;

- asupra încălcării art. 6 din Convenţie privind soluţionarea procesului penal, conducerea anchetei și aprecierea probelor, s-a apreciat cererea ca tardivă;

- asupra încălcării art. 3 din Convenţie, privind tratamentele suferite în timpul anchetei, cererea a fost apreciată ca tardivă, iar cea privind lipsa îngrijirilor medicale s-a constatat că urmează a fi respinsă, deoarece nu au fost epuizate căile interne de atac;

- asupra pretinsei încălcări a art. 6 paragraful 1 din Convenţie, relativă la respingerea cererii de modificare a condiţiilor de executare a pedepsei, cererea a fost apreciată ca neîntemeiată;

- asupra aplicării art. 41 din Convenţie, ţinând cont de încălcările constatate, Curtea a acordat reclamantului suma de 9.000 euro pentru prejudiciul moral suferit; totodată, s-au acordat cheltuieli de judecată către avocatul reclamantului.

Urmare a pronunţării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, la 12 iunie 2009, revizuentul a sesizat Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Completul de 9 judecători, cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen.

Prin concluziile scrise depuse la dosar s-a solicitat, în esenţă, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, având în vedere împrejurarea că revizuentul nu a beneficiat de un proces echitabil, fiindu-i încălcate drepturile prevăzute de Constituţie și Convenţie, apreciind că actele dosarului primei instanţe sunt lovite de nulitate, invocându-se necesitatea revocării sancţiunilor aplicate greșit și aplicarea dispoziţiilor legale privind daunele ce se acordă în cazul comiterii de erori judiciare.

Analizând cererea prin prisma dispoziţiilor art. 4081 C. proc. pen., având în vedere constatările Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar și concluziile revizuentului, anterior expuse, se constată că cererea este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:

Raportând cererea formulată la prevederile art. 4081 alin. (1) și (2) C. proc. pen., rezultă că aceasta respectă condiţiile de admisibilitate expres prevăzute de lege, respectiv:

- printr-o hotărâre definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea unor drepturi prevăzute de Convenţie;

- consecinţele grave ale acestei condamnări continuă să se producă în prezent și sunt, în esenţă, reprezentate de interzicerea drepturilor părintești potrivit art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen. și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate;

- cererea a fost formulată de persoana ale cărei drepturi au fost încălcate, cu respectarea termenului de 1 an expres prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Se va constata, cu privire la aplicarea prin efectul legii a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părintești, că potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen. - în varianta în vigoare la data pronunţării hotărârii de condamnare - condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrăgea de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Ulterior, norma menţionată a fost modificată prin Legea nr. 278/2006, dar în orice condiţii, aplicarea prevederilor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994) se impunea a se realiza cu prioritate, potrivit art. 20 din Constituţie, chiar în absenţa la momentul judecării cauzei a unei norme care ar fi obligat instanţa să analizeze în concret, în cauza dedusă judecăţii, natura infracţiunii și interesul primordial al minorilor spre a se concluziona, prin raportarea acestora, cu privire la necesitatea interzicerii drepturilor părintești persoanei condamnate.

Rezultă, așadar, că aplicarea directă a normei europene obligă instanţa să constate dacă în cazul concret dedus judecăţii se impune interzicerea drepturilor părintești prin raportare la interesul minorului, natura și gravitatea infracţiunii săvârșite și persoana infractorului, analiză care în speţa dedusă judecăţii nu s-a realizat.

Se va constata, astfel, că actele dosarului nu au dovedit că acţiunile revizuentului au adus atingere ori au influenţat negativ creșterea și educaţia fiului minor, la acea dată, al revizuentului, aflat în fapt în îngrijirea sa la acel moment. În plus, după cum rezultă din considerentele hotărârii Curţii Europene, revizuentul a urmărit constant păstrarea unor legături directe cu fiul său, preocupându-se de situaţia acestuia, aspecte ce vin în sprijinul concluziei că revizuentul nu putea fi considerat nedemn să exercite drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen., condamnarea sa la o pedeapsă privativă de libertate neavând acest efect, astfel că o atare ingerinţă în exercitarea dreptului prevăzut în art. 8 din Convenţie nu urmărea un scop legitim, constituit în speţă de apărarea interesului superior al copilului.

Așa fiind, se va concluziona că unicul remediu apt a înlătura consecinţele încălcării dreptului prevăzut în art. 8 din Convenţie, constatat și prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, îl reprezintă desfiinţarea sub aspectul conţinutului pedepsei accesorii a hotărârilor anterior pronunţate și înlăturarea dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen.

Cu privire la solicitările cuprinse în concluziile scrise depuse de către revizuent se constată că acestea vizează modul de derulare a procesului penal și soluţiile pronunţate. Așadar, cererile sunt nefondate, deoarece prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului - care a constituit temeiul promovării acestei căi extraordinare de atac - nu s-a constatat inechitatea procedurii judiciare penale desfășurată faţă de revizuent în faţa autorităţilor naţionale, cadrul procesual în prezenta cauză fiind cel stabilit de dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 4081 alin. (11) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul l.F. împotriva sentinţei penale nr. 24 din 29 martie 1999, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, definitivă prin decizia nr. 4138 din 17 noiembrie 1999, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, a desfiinţat sentinţa atacată, precum și deciziile nr. 233 A din 26 mai 1999 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a ll-a penală și nr. 4138 din 17 noiembrie 1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, numai cu privire la conţinutul pedepsei accesorii și a înlăturat din conţinutul pedepsei accesorii dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor.