Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_85505 AI generated

Credit cooperative reorganization: BNR refusal of preliminary authorization due to unmet due obligations at application time

Case Number ICCJ_85505
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the National Bank of Romania’s decisions that refused the preliminary authorization for the reorganization of a credit cooperative. The dispute centered on the cooperative’s challenge to the central bank’s rejection of its reorganization request, which it argued was improperly caused by the negligence of its former president rather than the entity’s actual solvency. The court held that the decisive legal basis was Article 250 of Emergency Government Ordinance No. 97/2000 (as amended by O.U.G. No. 272/2000), which mandates that an organization must not have unmet due obligations during the entire authorization process. Because the cooperative had outstanding debts to the state budget and social security at the time the request was filed, it failed to meet this statutory condition, rendering the arguments regarding the former president’s personal fault and subsequent debt clearance legally irrelevant to the validity of the bank’s refusal.

Legislator headnote

AI generated

art.250 din O.U.G. nr.97/2000; Credit cooperative reorganization: BNR refusal of preliminary authorization due to unmet due obligations at application time: Potrivit art.250 din O.U.G. nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, modificată și completată prin O.U.G. nr.272/2000, pe parcursul întregului proces de autorizare, fiecare organizaţie a cooperaţiei de credit trebuie să nu se afle în situaţia de a nu-și fi onorat integral obligaţiile scadente.

Keywords

AI generated
cooperative bank preliminary decision social security legal entity central bank basis of obligation

Cited Legislation

AI generated
art.250 din O.U.G. nr.97/2000
Potrivit art.250 din O.U.G. nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, modificată și completată prin O.U.G.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Cooperativă de credit.Refuzul Băncii Naţionale a României de a aviza autorizarea reorganizării cooperativei de credit conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2000

Împrejurarea că organizaţia cooperatistă de credit a ajuns în situaţia de a nu-și onora integral obligaţiile scadente din motive imputabile fostului președinte al unităţii, nu constituie motiv de anulare a hotărârii Băncii Naţionale a României de respingere a cererii de avizare prealabilă a reorganizării cooperativei.

Secţia de contencios administrativ – decizia nr.3103 din 22 octombrie 2002

Prin hotărârea nr.8 din 7 mai 2001, Banca Naţională a României a respins ca neîntemeiată cererea Cooperativei de credit „C” pentru avizare prealabilă a reorganizării unităţii.

Această hotărârea a fost menţinută de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României prin hotărârea nr.88 din 18 iunie 2001, ca efect al respingerii contestaţiei formulată de cooperativă.

Împotriva ultimei hotărâri Cooperativa de credit „C” a declarat recurs.

Recurenta a susţinut că, în realitate, respingerea cererii sale de avizare prealabilă s-a datorat exclusiv conduitei neglijente și culpabile a președintelui în exerciţiu la acea dată. Că, în prezent, cooperativa nu înregistrează plăţi restante la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și la fondurile speciale, onorându-și toate obligaţiile faţă de creditori.

S-a cerut admiterea recursului și casarea ambelor hotărâri adoptate de Banca Naţională a României, iar în fond admiterea cererii de avizare prealabilă.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.250 din O.U.G. nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, modificată și completată prin O.U.G. nr.272/2000, pe parcursul întregului proces de autorizare, fiecare organizaţie a cooperaţiei de credit trebuie să nu se afle în situaţia de a nu-și fi onorat integral obligaţiile scadente.

În speţă, din verificările efectuate de către reprezentanţii Băncii Naţionale a României, consemnate în procesul-verbal încheiat la 4 aprilie 2001 și în nota de constatare din 4 iunie 2001, rezultă că la 28 februarie 2001, recurenta înregistra obligaţii scadente neonorate în sumă de 362.000.000 lei, reprezentând datorii faţă de bugetul de stat și al asigurărilor sociale, aferente perioadei iunie 2000 – ianuarie 2001.

Împrejurarea că s-a ajuns la această situaţie datorită unor motive imputabile exclusiv președintelui în exerciţiu la acea dată, ca și lichidarea ulterioară a datoriilor, sunt lipsite de relevanţă juridică. Ele pot justifica, eventual, angajarea răspunderii persoanei respective în raport cu cooperativa de credit care nu și-a îndeplinit la termen obligaţiile bugetare.

Reţinând, așadar, că la data depunerii cererii de avizare prealabilă nu era îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal precitat și că argumentele invocate de recurentă nu justifică reformarea hotărârilor adoptate în cauză de Banca Naţională a României, recursul a fost respins ca nefondat.