Labor authority’s appeal rejected; persecution rights upheld on witness testimony despite missing official records.

Persecutat etnic. Drepturi. Dovada persecuţiei. Art.8 din Decretul nr.118/1990.

Dovedirea situaţiilor de persecţie, din motive politice sau etnice, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibilă, prin orice mijloace de probă, prevăzute de lege, deci și cu declaraţii de martori.

Secţia de contencios administrativ, decizia nr.3032 din 16 octombrie 2002

Reclamantul C.V. a solicitat anularea hotărârii nr.1238 din 20 aprilie 2000 prin care Direcţia Muncii și Solidarităţii Sociale a JudeţuluiMureș a refuzat să-i recunoască alitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr.189 din 2 noiembrie 2000 prin care a fost aprobată, cu modificări și completări, Ordonanţa de Guvern nr.105 din 30 august 1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada 26 august – 28 octombrie 1944 a suferit persecuţii din motive etnice, în sensul că a fost ridicat de la domiciliul său, de către trupele hortyste, și dus să efectueze munci specifice în spatele frontului german.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii susţinând că reclamantul nu face dovada cu acte eliberate de organele în drept că a suferit persecuţii din motive etnice, iar Legea nr.189/2000 nu face referire la persoanele refugiate ca urmare a modificării graniţelor ţării prin arbitrajul impus de puterile Axei.

Curtea de Apel Târgu Mureș – Secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.180 din 10 septembrie 2001, a admis acţiunea reclamantului și, în consecinţă : a dispus anularea hotărârii nr.1238 din 20 aprilie 2001 emisă de pârâtă; a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să se constate că în perioada 26 august – 28 octombrie 1944, reclamantul s-a aflat în situaţia prevăzută de art.1 lit.d din Legea nr.189/2000 și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de această Lege, începând cu data de 1 aprilie 2001.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia de Muncă și Solidaritate Socială Mureș, criticând-o după cum urmează:

- ca urmare a modificării art.7 din Legea nr.189/2000, prin Legea nr.367/2001, competenţa de stabilire și plată a drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990, astfel cum a fost modificat și completat, revine Casei Judeţene de Pensii Mureș iar instanţa de fond avea obligaţia să constate lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtei și să o introducă în cauză, din oficiu, pe succesoarea acesteia – Casa Judeţeană de Pensii Mureș;

- pe fondul cauzei, soluţia curţii de apel este nelegală întrucât Legea nr.189/2000 nu se referă la persoanele refugiate ca urmare a modificării graniţelor ţării, din dispoziţia marilor puteri;

- contestatorul nu a depus acte oficiale eliberate de organele competente din care să rezulte că a suferit persecuţii din motive etnice.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit Legii nr.189 din 2 noiembrie 2000, prin care a fost aprobată cu modificări și completări Ordonanţa de Guvern nr.105 din 30 august 1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr.118/1990, privind acordarea unopr drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 (republicat cu modificările ulterioare), de prevederile acestei ordonanţe beneficiază și persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se într-una din situaţiile prevăzute la art.1 lit.a a – f din ordonanţă. Art.1 lit.d din ordonanţă se referă la persoana care a făcut parte din detașamentele de muncă forţată.

Dovedirea situaţiilor de persecuţie din motive politice sau etnice se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloace de probă prevăzute de lege.

Excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtă prin motivele de recurs nu este de natură să ducă la infirmarea soluţiei instanţei de fond, întrucât, ca urmare a aplicării Legii nr.367/2001, competenţa de stabilire și plată a drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000 revine casei teritoriale de pensii, căreia pârâta i-a predat toate dosarele privind cererile de acordare a drepturilor sus-menţionate.

În ceea ce privește motivele de recurs invocate pe fondul cauzei, cum că, pe de o parte, la dosarul cauzei nu au fost depuse actele eliberate de organele competente din care să rezulte persecuţia invocată de reclamant, iar pe de altă parte, Legea nr.189/2000 nu s-ar referi la persoanele refugiate ca urmare a modificării graniţelor ţării din dispoziţia marilor puteri, acestea nu pot fi primite.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul s-a născut la 29 martie 1929 în comuna Grebenișul de Câmpie, judeţul Mureș, localitate ce făcea parte din Ardealul de Nord care, din anul 1940, a trecut sub jurisdicţia Statului ungar, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Dată fiind situaţia de modificare impusă a graniţelor ţării, autorităţile jurisdicţiei străine nu aveau interes să elibereze acte oficiale din care să rezulte că reclamantul a fost ridicat de la domiciliul său, împreună cu alte persoane de naţionalitate română, de către armata germano-maghiară, și dus să efectueze lucrări genistice în spatele frontului german stabilit pe râul Mureș.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat în mod corect că lipsa actelor oficiale poate fi suplinită de proba cu martori, în conformitate cu prevederile art.8 alin.(1) din Decretul-Lege nr.118/1990, și a luat în considerare declaraţiile autentificate ale numiţilor O.S. și M.V.

Din cele prezentate mai sus, rezultă că reclamantul a făcut dovada persecuţiei invocate, situaţia sa încadrându-se la art.1 lit.d din Ordonanţa de Guvern nr.105/1999 (astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.189/2000), în sensul că reclamantul „a făcut parte din detașamentele de muncă forţată”.

Prin urmare, recursul declarat în cauză fiind nefondat, a fost respins.