Jurisdiction of administrative courts to award damages for illegally imposed taxes and fees

Daune materiale și morale solicitate organelor financiare pentru constatări și impuneri care au determinat plăţi de taxe și impozite nedatorate legal

Din întreaga economie a Legii nr.29/1990, rezultă că instanţele de contencios administrativ au abilitarea să se pronunţe și asupra prejudiciului suferit de o persoană printr-un act administrativ reclamat ca având caracter nelegal, cum pot fi și actele organelor financiare de constatare și impunere la taxe și impozite nedatorate legal.

Secţia de contencios administrativ – decizia nr.2781 din 1 octombrie 2002

Societatea comercială „I.I.V.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice și Garda Financiară Vrancea, pentru a fi obligaţi cu titlu de daune, la plata următoarelor sume:

- 197.243.802 lei, plătită ca datorie necuvenită la bugetul statului, inclusiv majorări de întârziere și cheltuieli de judecată;

- 2.894.202.208 lei, sumă actualizată la cifra de inflaţie a sumei de mai sus, până la data de 31 decembrie 2000;

- 1.000.000 lei, daune morale.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că, printr-un act de control al Gărzii Financiare, a fost obligată, în temeiul art.18 din Legea nr.42/1993, la virarea către bugetul de stat a unei sume egale cu plata accizelor. Contestaţia introdusă împotriva procesului verbal de control a fost admisă, iar actul atacat anulat printr-o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă la data de 29 ianuarie 1999.

Pe parcursul judecăţii reclamanta a renunţat la plata sumei de 197.243.802 lei ca urmare a restituirii sumei de 181.418.922 de lei către D.G.F.P.C.F.S Vrancea.

Curtea de Apel Galaţi – Secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.65 din 2 aprilie 2001, a respins ca nefondată acţiunea introdusă.

S-a reţinut, de către prima instanţă, că procedura contestării constatărilor organului financiar nu constituie în sine o încălcare a unor drepturi recunoscute prin lege. Că, deși s-ar putea pune problema răspunderii civile delictuale pentru exercitarea cu rea voinţă a controlului în discuţie sau chiar a îmbogăţirii statului fără just temei, totuși întrucât în materia răspunderii delictuale cât și în ce privește materia îmbogăţirii fără just temei competenţa aparţine instanţelor ordinare, urmează a fi respinsă acţiunea ca nefondată.

Sentinţa a fost recurată de către reclamantă, susţinând, în esenţă, că litigiul trebuie soluţionat în cadrul contenciosului administrativ, prima instanţă stabilind greșit că ar fi vorba de o răspundere civilă delictuală fondată pe dispoziţiile art.998 C.civ.

Critica este fondată.

Din practicaua sentinţei recurate rezultă că reclamanta, la solicitarea instanţei, și-a precizat temeiul acţiunii, arătând că aceasta a fost formulată potrivt dispoziţiilor art.6 din Legea nr.29/1990.

Prima instanţă, independent de precizarea adusă de către reclamantă, a făcut o evaluare criticabilă a naturii juridice a acţiunii și, drept urmare, în mod greșit s-a considerat că nu are competenţa de a soluţiona cele două capete de cerere cu judecarea cărora a rămas investită.

Din întreaga economie a Legii nr.29/1990, rezultă că instanţa de contencios are abilitarea să se pronunţe și asupra prejudiciului suferit de o persoană printr-un act administrativ reclamat ca având caracter nelegal.

Valorificarea acestor drepturi se face, potrivit acelorași principii generale de drept, fie odată cu acţiunea în anulare a actului administrativ, fie separat și ulterior.

Este evident că dreptul la dezdăunare își are sorgintea în încălcarea dreptului recunoscut de lege ce a fost încălcat prin actul administrativ reclamat. Atâta vreme cât legea specială oferă o cale proprie de realizare a dreptului la daune, aceasta nu poate fi substituită prin recursul al o dispoziţie legală a cărei aplicare are un caracter subsidiar, fundamentând în mod generic, cadrul răspunderii delictuale civile.

Nu există nici un temei convingător pentru a considera că nevalorificarea concomitentă, în cadrul procesului de bază, a dreptului derivat la despăgubiri dă loc unei schimbări de substanţă a acestuia din urmă, modificându-i natura juridică și îndepărtându-l de sfera raporturilor juridice născute în cadrul și sub incidenţa contenciosului administrativ.

Așa fiind, instanţa avea a se pronunţa și asupra celor două capete de cerere cu judecarea cărora a fost investită.

În cadrul acestei judecăţi, va trebui să se examineze dacă există temeiuri pentru acordarea și de daune morale, precum și dacă faptul de a fi acţionat după mai mult de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare a actului administrativ, în intenţia de a obţine și daune de întârziere, nu ar putea fi considerat ca o exercitare abuzivă a unui drept.

Faţă de considerentele expuse, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanţe.