Admissibility of appeal against final administrative execution judgments and unproven nature of statutory delay damages

Recurs. Daune. Hotărâre pronunţată în baza art.16 din Legea contenciosului administrativ nr.29/1990. Admisibilitatea recursului și a daunelor nedovedite

Hotărârea instanţei de contencios administrativ, pronunţată în baza art.16 din Legea nr.29/1990 este numai definitivă și executorie, fără a fi irevocabilă, fiind supusă recursului.

Daunele prevăzute de același text constituie un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii, pot fi superioare prejudiciului real și nu pot fi respinse pentru că nu ar fi dovedite.

Decizia nr.699 din 22 februarie 2002

Reclamantul Cultul Creștin „Martorii lui Iehova” a chemat în judecată Secretariatul de Stat pentru Culte, solicitând: obligarea pârâtului de a pune în executare decizia civilă nr.769 din 7 martie 2000 pronunnţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ; obligarea conducătorului autorităţii pârâte la plata unei amenzi în conformitate cu dispoziţiile art.10 alin.3 din Legea nr.29/1990 și obligarea în temeiul dispoziţiilor art.16 alin.2 din Legea nr.29/1990 la plata unor daune de întârziere în valoare de 1.000.000 lei pe zi de întârziere, calculate de la data când decizia Curţii Supreme de Justiţie trebuia să fi fost pusă în executare.

În motivarea cererii sale, reclanatul a susţinut că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie nr.769/2000, pârâtul, Secretariatul de Stat pentru Culte a fost obligat să emită un act administrativ prin care să recunoască statutl său, înregistrat la Judecătoria Sectorului 1. Deși termenul limită de executare era 9 aprilie 2000, potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.29/1990, pârâtul a refuzat executarea.

Curtea de Apel București – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.610 din 9 mai 2000, a admis în parte acţiunea, în sensul că a dispus amendarea conducătorului autorităţii pârâte cu 500 lei pe zi de întârziere până la executarea efectivă a deciziei și a respins capătul de cerere privitor la daune, reţinând că nu s-a făcut dovada acestora.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă că, prin respingerea capătului de cerere referitor la daune, instanţa nu a ţinut cont că acesta reprezintă singurul mijloc de constrângere care poate determina punerea în executare a hotărârii.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat inadmisibilitatea recursului – faţă de dispoziţiile art.16 alin.2 din Legea nr.29/199o, potrivit cu care, hotărârile pronunţate sunt definitive și executorii.

Recursul este admisibil.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.29/1990, privind contenciosul administrativ, hotărârile pronunţate în temeiul dispoziţiilor art.16 – sunt definitive și executorii.

Art.377 alin.1 din Codul de procedură civilă, caracterizează hotărârile definitive ca fiind cele date în primă instanţă potrivit legii, fără drept de apel; cele date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel, sau chiar atacate cu apel, dacă judecata acesteia s-a perimat ori cererea de apel a fost respinsă sau anulată; hotărârile date în apel și, în fine, orice altă hotărâre care potrivit legii nu mai poate fi atacată cu apel.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art.299 din Codul de procediră civilă, sunt supuse recursului, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Astfel fiind, cum hotărârile pronunţate în temeiul art.16 din Legea nr.29/1990, sunt numai definitive și executorii, fără a fi irevocabile, (art.377 alin.2 Cod procedură civilă), este evident că ele sunt supuse recursului. De altfel, o asemenea soluţie se impune și pentru faptul că asupra modului de determinare al cuantumului daunelor, este în interesul tuturor părţilor litigante, să existe dreptul de control al instanţei superioare în grad.

Recursul este și fondat.

În conformitate cu dispoziţiile art.16 alin.2 din Legea nr.29/1990, în cazul nerespectării termenului de executare al hotărârilor judecătorești irevocabile, se va aplica conducătorului autorităţii administrative sancţiunea prevăzută de art.10 alin.3 din Legea nr.29/1990, iar reclamantului i se vor putea acorda daune pentru întârziere.

Aceste daune au fost prevăzute de legiuitor ca un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii. Caracterul lor de pedeapsă face ca suma plătită să poată fi superioară prejudiciului real.

Astfel fiind, în mod greșit Curtea de Apel București a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada prejudiciului cauzat reclamantului, el fiind determinat de însăși refuzul autorităţii administrative de a executa hotărârea irevocabilă.

S-a admis recursul s-a casat în parte sentinţa în sensul că s-a admis cererea de daune și pârâtul a fost obligat la câte 1.000 lei pe zi de întârziere, începând de la data pronunţării sentinţei până la executarea hotărârii irevocabile.