Commercial Authorization Tax: Effect of Accepting Late Payment and Late Interest on Validity of Cancellation
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Public Finance, thereby upholding the lower court's judgment that annulled the administrative decision canceling the commercial authorization, resulting in the restoration of the entity's license. The dispute concerned a commercial company's challenge to the cancellation of its trading authorization due to late payment of the second installment of the authorization tax; the material facts established that the tax authority had accepted the belated payment along with late interest penalties after the entity continued its commercial activities, and that the administrative act was issued while a more favorable law extending the payment deadline to six months was in effect. The court held that the decisive legal principle was that once the competent authority accepted the late payment and continued performance of the authorized activity, the sanction of authorization cancellation was unjustified, rejecting the argument that the prior shorter statutory deadline strictly mandated cancellation regardless of the authority's conduct and subsequent legislative changes.
Legislator headnote
AI generatedCommercial Authorization Tax: Effect of Accepting Late Payment and Late Interest on Validity of Cancellation: În motivarea cererii, reclamanta a învederat că a achitat ambele tranșe ale taxei autorizaţiei de comercializare, 3 milioane de lei la 27 ianuarie 1999 și alte 3 milioane de lei la 24 mai 1999, plus majorările de întârziere la 5 aprilie 2000, astfel încât nu se justifică anularea autorizaţiei.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Societate comercială.taxă pentru autorizaţie de comercializare. Plata taxei cu întârziere. Consecinţe
În cazul în care organele Ministerului Finanţelor Publice a acceptat plata cu întârziere a taxei pentru autorizaţia de comercializare, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.50/1998, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr.148/1999, percepând și majorări, nu se mai justifică anularea autorizaţiei.
Decizia nr.409 din 6 februarie 2002
Societatea comercială „S.P.U.” a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, solicitând desfiinţarea deciziei nr.172 din 16 mai 2000 prin care s-a dispus anularea autorizaţiei de comercializare pentru neplata în termen a tranșei a doua a taxei de autorizare.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că a achitat ambele tranșe ale taxei autorizaţiei de comercializare, 3 milioane de lei la 27 ianuarie 1999 și alte 3 milioane de lei la 24 mai 1999, plus majorările de întârziere la 5 aprilie 2000, astfel încât nu se justifică anularea autorizaţiei.
Curtea de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.14 din 19 ianuarie 2001, a admis acţiunea și a dispus anularea deciziei nr.172/2000 emisă de pârâtă.
Instanţa a reţinut că la data încheierii notei de constatare – 5 aprilie 2000 – tranșa a doua a taxei de autorizare fusese deja achitată, astfel că prin acceptarea plăţii peste termen, inclusiv a majorărilor de întârziere, pârâta nu mai putea lua măsura anulării autorizaţiei. S-a reţinut și faptul că, la data emiterii deciziei contestate, era în vigoare o lege mai favorabilă, care prevede posibilitatea achitării tranșei a doua a taxei de autorizare în termen de 6 luni de la data emiterii autorizaţiei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, învederând că reclamanta nu a respectat termenul de 3 luni prevăzut pentru plata tranșei a doua a taxei de autorizare, conform dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/1998 și că sancţiunea pentru nerespectarea acestei dispoziţii este anularea autorizaţiei. Că, termenul de 6 luni, la care s-a referit instanţa, nu este aplicabil în cauză fiind introdus începând cu data de 29 iulie 1999, prin Legea nr.148/1999, dispoziţiile legale respective neputând retroactiva.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, reclamanta a achitat tranșa a doua a taxei de autorizare, care era scadentă la 3 mai 1999, la data de 24 mai 1999, cu o întârziere de 21 de zile. Însă, societatea a continuat să desfășoare activităţile pentru care a fost autorizată până la data constatării, 5 aprilie 2000, când a plătit și majorările aferente celor 21 zile întârziere.
În raport cu aceste împrejurări și cu faptul, esenţial, că pârâta a acceptat plata cu întârziere și deci, continuarea de către reclamantă a activităţii comerciale, nu se mai justifică măsura de anulare a autorizaţiei.
Ca urmare, recursul a fost respins ca nefondat.