Hunting fund management: Statutory preemption rights cannot be restricted by ministerial order

Fond de vânatoare. Atribuire în gestiune. Preempţiune reglementată prin lege.modificarea prin ordin al ministrului apelor, pădurilor și protecţiei mediului

Dreptul de preempţiune reglementat prin lege nu este admisibil să fie modificat prin act administrativ.

Decizia nr.160 din 22 ianuarie 2002

Curtea de Apel Ploiești – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.21 din 1 februarie 2000, a admis acţiunea reclamantei Asociaţia judeţeană a vânătorilor și pescarilor sportivi Prahova și a anulat Ordinul nr.964/1999 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei și Pădurilor.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere :

Conform dispoziţiilor art.12 alin.1 din Legea nr.103/1996, privind fondul cinegetic și protecţia vânatului, atribuirea dreptului de gestionare a fondurilor de vânătoare, se face cu respectarea dreptului de preemţiune a fostului gestionar, respectiv al Asociaţiilor Judeţene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi.

Aceasta s-a făcut ca o recunoaștere a bunei credinţe și a competenţei de care au dat dovadă asociaţiile în administrarea fondurilor de vânătoare și a investiţiilor pentru dotarea fondurilor.

Prin ordinul atacat s-a dispus ca dreptul legal de preemţiune conform art.12 din Legea nr.103/1996, să se exercite numai după ţinerea licitaţiei pentru atribuirea fondurilor de vânătoare, ceea ce duce la desfiinţarea dreptului recunoscut.

Rezultă că printr-un ordin emis de ministru se încalcă dispoziţiile legii organice în materie creind prejudiciul reclamantei.

Împotriva sentinţei a formulat recurs Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecţiei Mediului, criticând-o astfel :

Ordinul a fost emis în aplicarea prevederilor art.8 litera d din Legea nr.103/1996, modificată prin OUG nr.129/1999 privind tarifele minime de la care pornește la determinarea, prin licitaţie publică, a valorii reale a tarifelor de atribuire în gestiune a fondurilor de vânătoare.

Prin această dispoziţie nu este anulat dreptul de preempţiune a reclamantei, care se poate exercita, fără nici o îngrădire, la tariful reieșit din licitaţia ce se organizează.

Prin licitaţii se determină numai valoarea fiecărui fond de vânătoare pe baza cererii și ofertei, urmând ca la preţul reieșit reclamanta dacă dorește să-și exercite dreptul de preemţiune.

Deţinătorii de fond funciar, sunt obligaţi să permită vânătoarea pe terenurile lor și să asigure protecţia vânatului și a modului său de viaţă, pentru aceasta fiind în drept să primească 25% sau după caz 75% din tarifele anuale încasate de minister.

În cauză trebuie apărat interesul general al societăţii civile reprezentate de consiliile locale – fiind de esenţă atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare la tarifele rezultate din licitaţii.

Recursul nu este fondat.

Legea nr.103/1996 are prevederi obligatorii privind dreptul de preempţiune care nu poate fi îngrădit prin ordin al ministerului, întrucât în acest mod se încalcă principiul ierarhiei legilor.

Prin art.7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.964/2000, se prevede o procedură de protecţie a ofertanţilor cu scopul de a elimina pe actualii gestionari cu drept de preempţiune de la licitaţiile tarifare pentru propriile fonduri.

Art.2 al Regulamentului îngrădește dreptul la preempţiune negând posibilitatea actualilor gestionari de a participa la licitaţiile menţionate.

De asemenea, prin art.11 alin.2 al aceluiași Regulament se prevede că amenajările și instalaţiile vânătorești se predau de la fostul gestionar la noul gestionar fără plată, ceea ce conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

În plus, ordinul a fost emis fără avizul Consiliului Naţional de Vânătoare conform Legii nr.103/1996.

Constatându-se că reclamanta nu-și poate exercita dreptul de preempţiune prevăzut de legea organică, recursul a fost respins.