Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_85387 AI generated

Reparatory benefits for forced labor during military service; irrelevance of administrative subordination of work detachments under Law No. 309/2002

Case Number ICCJ_85387
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the pension institution, upholding the appellate court's order to annul the denial decision and obliging the authority to recognize the plaintiff's military service period (July 20, 1955 – March 25, 1957) under Law No. 309/2002, resulting in the plaintiff's victory. The dispute concerned the plaintiff's challenge to the pension institution's refusal to award reparatory rights for labor performed in forced-labor detachments during mandatory military service, where the institution argued the specific detachments did not fall under the General Direction of Labor Service. The Court ruled that since the plaintiff’s military record evidenced work in organized labor detachments, the specific administrative subordination of those detachments (whether to the Ministry of the Armed Forces or the Ministry of Construction) was irrelevant to the outcome, as such a formalistic interpretation would undermine the reparatory purpose of Law No. 309/2002, which aims to compensate individuals compelled by the regime to perform labor during their military service period between 1950 and 1961.

Legislator headnote

AI generated

art.1 din Legea nr.309/2002; Reparatory benefits for forced labor during military service; irrelevance of administrative subordination of work detachments under Law No. 309/2002: Curtea de Apel Brașov, Secţia comercială și de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pe pârâtă să emită o nouă hotărâre care să constate că perioada menţionată de reclamant se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.309/2002, reţinând, în esenţă că, reclamantul a făcut dovada că stagiul militar l-a efectuat într-un detașament de muncă aparţinând Ministerului de Construcţii.

Keywords

AI generated
military service pension rights right to work mandatory benefit military regime military march order
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Persoană obligată să efectueze stagiul militar în detașamente de muncă forţată. Drepturi cuvenite în baza Legii nr. 309/2002

Legea nr. 309/2002

Câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-un detașament organizat, în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.

Faptul că se contestă de către recurentă apartenenţa detașamentelor de muncă la Direcţia Generală a Serviciului Muncii, invocându-se fie tutela Ministerului Forţelor Armate, fie cea a Ministerului de Construcţii, nu prezintă importanţă în soluţionarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar.

(Secţia de contencios administrativ, decizia nr.3639 din 4 noiembrie 2003)

Reclamantul V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr.333 din 18 decembrie 2002, emise de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei hotărâri care să constate că perioada 20 iulie 1955 – 25 martie 1957 se încadrează în prevederile Legii nr.309/2002.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că, deși, îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege, pârâta a refuzat să-i acorde drepturile solicitate.

Curtea de Apel Brașov, Secţia comercială și de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pe pârâtă să emită o nouă hotărâre care să constate că perioada menţionată de reclamant se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.309/2002, reţinând, în esenţă că, reclamantul a făcut dovada că stagiul militar l-a efectuat într-un detașament de muncă aparţinând Ministerului de Construcţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, susţinând că, din actele dosarului nu rezultă că detașamentele de muncă în care a lucrat reclamantul au făcut parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii, ori de prevederile Legii nr.309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în aceste detașamente de muncă, în perioada 14 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, beneficiază de prevederile acestei legi cetăţeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada 1950 – 1961.

În speţă, din livretul militar al reclamantului rezultă că aceasta a lucrat în timpul stagiului militar în detașamente de muncă, în perioada 20 iulie 1955 – 25 martie 1957.

Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-un detașament organizat, în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.

Faptul că se contestă de către recurentă apartenenţa detașamentelor de muncă la Direcţia Generală a Serviciului Muncii, invocându-se fie tutela Ministerului Forţelor Armate, fie cea a Ministerului de Construcţii, nu prezintă importanţă în soluţionarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.