Prosecution summons held not administrative acts; appeal dismissed as inadmissible

Mandat de aducere emis de Parchet. Neîndeplinirea condiţiilor actului administrativ, prevăzute de Legea nr.29/1990.

Legea nr.29/1990, art.1

În raport cu reglementarea de ansamblu dată Ministerului Public și structurilor sale componente, prin dispoziţiile legii de organizare judecătorească, acesta face parte din autoritatea judecătorească și nu din categoria organelor administraţiei publice. Prin urmare, așa cum s-a reţinut în mod corect de către prima instanţă, actele emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în speţă, mandatele de aducere emise de acesta, nu pot fi supuse controlului instanţelor de contencios administrativ, nefiind întrunită condiţia impusă de art.1 din Legea nr.29/1990 privind calitatea autorităţii emitente.

(Secţia de contencios administrativ, decizia nr.3061din 7 octombrie 2003)

Reclamantul R.Ș. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, solicitând următoarele:

- anularea mandatelor de aducere emise de pârât pentru zilele de 29 noiembrie 2001 și 6 decembrie 2001 și constatarea nulităţii absolute a acestora;

- anularea raportului de expertiză medico-legală efectuat de Laboratorul medico-legal Constanţa, la cererea procurorului și nu a președintelui de instanţă;

- obligarea la plata de despăgubiri în sumă de 500 milioane lei și daune morale în cuantum de 366 milioane lei.

Motivându-și acţiunea, reclamantul a arătat că, în baza mandatelor de aducere emise de către pârât, la datele de 29 noiembrie și 6 decembrie 2001, a fost luat cu forţa și silit să meargă la Laboratorul de medicină legală Constanţa pentru expertizare, ceea ce i-a provocat prejudicii, întrucât are probleme de sănătate.

Având în vedere că mandatele de aducere sunt acte administrative și care nu i-au fost comunicate, solicită constatarea nulităţii absolute a acestora.

Curtea de Apel Constanţa, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că nici mandatele de aducere, nici raportul de expertiză medico-legală (care nu a fost depus la dosar), nu sunt acte administrative în accepţiunea dispoziţiilor art.1 din Legea nr.29/1990, nefiind întrunite cerinţele prevăzute de acest text.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.Ș., invocând prevederile art.304 pct.7-10 din C. proc. civ.

Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat eronat actul dedus judecăţii, schimbându-i natura ori înţelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece mandatele de aducere sunt totuși acte administrative supuse controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ și nu cum a reţinut instanţa , respectiv o modalitate de aducere a martorilor sau altor părţi care lipsesc de la judecată sau nu se prezintă în faţa organelor de urmărire penală.

Așa cum a dovedit, recurentul nu s-a aflat în nici una dintre aceste situaţii, dimpotrivă, nu a primit nici o invitaţie la organele menţionate căreia să nu-i fi dat curs.

A urmat procedura administrativă prealabilă de contestare a actelor pe care le consideră a avea natură administrativă, instanţa respingându-i în mod nelegal și nejustificat acţiunea ca inadmisibilă.

Recursul nu este fondat.

În raport cu reglementarea de ansamblu dată Ministerului Public și structurilor sale componente, prin dispoziţiile legii de organizare judecătorească, acesta face parte din autoritatea judecătorească și nu din categoria organelor administraţiei publice. Prin urmare, așa cum s-a reţinut în mod corect de către prima instanţă, actele emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa – în speţă, mandatele de aducere emise de acesta – nu pot fi supuse controlului instanţelor de contencios administrativ, nefiind întrunită condiţia impusă de art.1 din Legea nr.29/1990 privind calitatea autorităţii emitente.

Pe de altă parte, instanţa fiind sesizată cu acţiunea formulată de reclamant, avea îndatorirea, conform art.137 alin.1 din C. proc. civ., să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum și a celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Deci, constatându-se că tipul de act ce formează obiectul litigiului nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ și că, din această cauză, acţiunea urmează a fi respinsă, nu se mai impunea nici examinarea fondului litigiului . Din acest motiv, referirea la situaţiile de fapt și la înscrisurile prezentate de recurentul-reclamant era inutilă, fiindcă nu putea să conducă la o altă soluţie.

Așa fiind, nu se poate reţine că instanţa a interpretat greșit actul dedus judecăţii, hotărârea este nemotivată, este lipsită de temei legal sau nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, sentinţa fiind legală și temeinică.

Faţă de cele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.