Ethnic persecution survivor benefits reinstated; witness testimony suffices absent official records.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Proba persecuţiei

Decretul-lege nr. 118/1990 modificat și completat prin O.U.G. nr. 105/1999

Nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a dovedit calitatea sa de persecutat etnic cu alte acte doveditoare, atâta vreme cât însuși actul normativ aplicabil menţionează că dovedirea situaţiilor prevăzute la art.1 din Decretul nr. 118/1990 se face de persoanele interesate cu acte oficiale, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

(Secţia de contencios administrativ, decizia nr.2917 din 30 septembrie 2003)

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Suceava, solicitând anularea deciziei nr.R/16763 din 22 mai 2002 și să se constate că este beneficiarul dispoziţiilor Decretului-Lege nr.118/1990 modificat și completat prin O.G. nr.105/1999 cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada august 1942 – august 1944 a fost deportat în Transnistria, U.R.S.S., unde împreună cu alţi membri ai comunităţii romilor au fost supuși muncii forţate, au suferit datorită foamei, frigului și mizeriei.

Reţinând că nu a prezentat acte oficiale de la instituţii abilitate din care să rezulte perioada persecuţiei etnice, pârâta i-a respins cererea.

Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială și de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea deciziei nr.R/16763/2002 a Casei Judeţene de Pensii Suceava. Totodată, a constatat că reclamantul beneficiază de dispoziţiile Decretului-lege nr.118/1990 modificat și completat prin O.G. nr.105/1999 cu modificările și completările ulterioare, pe perioada august 1942 – 23 august 1944.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada cu înscrisuri și declaraţiile martorilor S.L. și S.V., că în perioada august 1942 – august 1944 a fost deportat în Transnistria, împreună cu alţi membri ai comunităţii romilor unde a fost supus unor tratamente inumane.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Suceava.

Recurenta a susţinut că o parte din martorii audiaţi nu aveau discernământ la data deportării, iar pe de altă parte, că aceștia nu au putut face dovada cu acte oficiale că s-au aflat în aceeași situaţie cu reclamantul.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada că în perioada august 1942 - august 1944 a fost deportat în Transnistria, datorită calităţii sale etnice, fiind supus unor tratamente inumane împreună cu alţi membri ai comunităţii romilor.

Mai reţine instanţa că situaţiile concrete fiind persecuţiile etnice ale reclamantului, acestea au fost dovedite cu acte și cu declaraţiile celor două reclamante S.L. și S.V., cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990.

Nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a dovedit calitatea sa de persecutat etnic cu alte acte doveditoare, atâta vreme cât însuși actul normativ aplicabil menţionează că dovedirea situaţiilor prevăzute la art.1 se face de persoanele interesate cu acte oficiale, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În atare situaţie, reclamantul a făcut dovada persecuţiei pe motive etnice și cu cei doi martori, astfel încât instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea și a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de Decretul-lege nr.118/1990 pentru a putea beneficia de drepturile conferite de acest act normativ.

Recursul a fost respins.