Tax deductibility of bank risk provisions: appeal allowed and case quashed and remanded for technical assessment

Impozit pe profit. Limita deductibilităţii provizioanelor, conform H.G. nr.335/1995

Numai provizioanele de risc, constituite în limita legală, sunt deductibile din profitul impozabil al societăţii bancare

(Secţia de contencios administrativ,

decizia nr.1094 din 18 martie 2003)

Reclamanta SC „Banca Comercială Albina” prin lichidator a solicitat anularea deciziei nr.813 din 30 mai 2001 emisă de Ministerul Finanţelor și exonerarea de plata sumei de 4.229.110.450 lei reprezentând impozit pe profit, TVA aferentă unor activităţi nebancare cu majorările de întârziere aferente, precum și anularea procesului verbal de control din 3 iunie 2001 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice și Controlului Financiar de Stat București și exonerarea de plată a sumelor de: 5.128.826.048 lei, 53.560,35 D.U., 2.274.214,10 franci belgieni și 8.630,82 USD.

Prin sentinţa civilă nr.1562 din 20 noiembrie 2001 Curtea de Apel București a respins acţiunea. S-a reţinut că: reclamanta a încălcat constant dispoziţiile legale specifice bancare, constituind provizioane specifice de risc și incluzându-le pe cheltuieli deductibile din profitul impozabil; prin recalcularea impozitului pe profit, ca urmare a provizioanelor nedeductibile a rezultat că pe 1998, ar fi virat în plus numai 1.516.602.647 și nu 4.000.000.000 lei cât a solicitat; că datorează TVA în condiţiile în care nu a produs dovezi care să confirme că prestările de serviciu nu au constat în evaluări de patrimoniu și în fine că majorările de întârziere sunt datorate integral.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, SC „Banca Comercială Albina” SA prin lichidator.

Un prim motiv de casare a vizat greșita respingere a capătului de cerere referitor la anularea obligaţiei de plată a impozitului pe profit și a deductibilităţii fiscale a provizioanelor specifice de risc. În acest sens, recurenta a susţinut că în mod greșit s-a apreciat că și-a constituit provizioane peste limita legală în condiţiile în care din raportul de audit a reieșit că trebuia să-și constituie provizioane la un nivel superior celor deja constituite.

Un al doilea motiv de casare a avut în vedere greșita obligare a băncii la plata TVA pentru activităţi nebancare (evaluare de patrimoniu). Recurenta a apreciat că în mod greșit nu s-a considerat că verificarea garanţiilor este în fapt o componentă a activităţii de creditare – care în final este scutită de TVA. Tot greșit, consideră recurenta, s-a apreciat că activitatea realizată de bancă este o activitate de prestări servicii – de evaluare de patrimoniu.

Printr-un alt motiv de casare, recurenta a criticat soluţia Curţii de Apel București și pentru menţinerea obligaţiei de plată a majorărilor de întârziere deși după data deschiderii producerii falimentului la creanţele existente nu se mai pot adăuga datorii sau alte cheltuieli.

În fine, o ultimă critică a vizat modul de soluţionare a capătului de cerere referitor la restituirea impozitului pe profit virat în plus în 1998 în sumă de 1.200.204.719 lei în loc de 4.000.394.881 lei cât s-a solicitat.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunţate de Curtea de Apel București în raport de criticile formulate, urmează a se reţine că acestea sunt justificate.

Recursul este fondat, în sensul ce se va expune:

Din actul de control rezultă că în perioada 30 iunie 1997 - 31 mai 1999, Banca Comercială Albina a constituit provizioane specifice de risc și le-a inclus pe cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil fără a respecta Normele Băncii Naţionale a României nr.3/1994 și H.G. nr.335/1995 privind regimul constituirii, utilizării și deductibilităţii fiscale a provizioanelor agenţilor economici și societăţilor bancare.

Concret, s-a imputat reclamantei că: nu a luat în calcul garanţiile materiale aferente unor credite acordate; a constituit provizioane pentru credite acordate pe baza unor contracte de credit, nesemnate de beneficiar sau pentru credite la care nu au fost respectate normele interne de creditare; a constituit provizioane fără a lua în calcul garanţiile totale, sau pentru credite la care nu au fost semnate contractele de credit.

Potrivit dispoziţiilor art.2 din H.G. nr.335/1995 „societăţile bancare pot constitui provizioane specifice de risc potrivit Normelor B.N.R. – pentru constituirea acestora, soldul creditelor acordate fiecărui debitor al societăţii bancare se diminuează cu valoarea garanţiilor, ipotecilor și a depozitelor bănești gajate”.

Art.5 din Normele B.N.R. nr.3/1994 – prevăd expres că la determinarea provizioanelor expunerea debitorului poate fi micșorată numai cu valoarea angajamentelor apărute din: garanţii, depozite gajate, colaterale acceptate de conducerea băncii”.

Conform art.5 din H.G. nr.335/1995, nu vor beneficia de deductibilitate fiscală provizioanele constituite peste limitele prevăzute de art.1 și 2, precum și cele constituite în alte moduri decât cele prevăzute în prezenta hotărâre”.

Reclamanta recurentă a susţinut constant că a respectat dispoziţiile legale menţionate, precizând, în același timp, că nivelul provizioanelor de risc s-a situat sub cel necesar constatat de raportul de audit.

Or, problema ce se impune a fi rezolvată privește nu nivelul constituirii provizioanelor de risc ci acela al deductibilităţiilor, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, neputând fi deduse decât acele provizioane constituite în limita legală.

Pentru verificarea acestui aspect, se impunea efectuarea unei lucrări tehnice bancare care să stabilească în ce măsură provizioanele deduse din profitul impozabil au depășit limitele prevăzute de art.1 și 2 din H.G. nr.335/1995 – și în raport de aceasta care este impozitul pe profit datorat.

Lucrarea de specialitate este necesară și pentru explicarea aspectelor legate de conţinutul activităţii de creditare, în ce măsură activitatea de verificare a garanţiilor prezentate de clienţi poate fi asimilată acesteia și dacă prin aceasta se realizează în fapt o evaluare a garanţiilor.

În ce privește majorările de întârziere, cum soluţionarea lor este strâns legată de modul de rezolvare al celorlalte motive de casare, asupra lor instanţa urmează a se pronunţa în raport de aceste constatări.

Astfel fiind, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanţă.