Penitentiary's commercial VAT income not exempt; 830,896,000 lei tax debt upheld.

T.V.A. Prestări servicii și livrări de bunuri în cadrul penitenciarelor

Scutirea de T.V.A., reglementată prin O.U.G. nr.17/2000 pentru prestări de servicii efectuate de instituţiile publice operează numai pentru activităţile lor proprii exercitate în interesul și scopul acoperirii nevoilor lor de funcţionare – sport, educaţie, ordine publică ș.a. – iar nu și în cazul, în care, de exemplu, un penitenciar pune în valoare raporturi de drept comercial încheiate cu terţe persoane, nespecifice activităţii acelei instituţii.

(Secţia de contencios administrativ,

decizia nr.871 din 4 martie 2003)

Direcţia Generală a Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei, pentru Penitenciarul Codlea a solicitat ca, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României să se dispună anularea deciziei nr.272 din 6 iunie 2002 a Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi emise de pârâtă și exonerarea sa de la plata sumei de 830.896.000 lei cu titlu de TVA, neîncasată și nevirată la bugetul statului.

Instanţa de fond, Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, a reţinut că unitatea controlată a realizat în anul 2000 venituri din operaţiuni economice, respectiv livrări de bunuri și prestări de servicii, altele decât cele privind activitatea sa administrativă, socială, educativă, de ordine publică, pe bază de contracte economice cu plată, peste plafonul de 50.000.000 lei, fără să devină plătitor de TVA.

Instanţa de recurs jurisdicţional a reţinut ca bine stabilite faptele, iar cu privire la regimul fiscal aplicabil categoriilor de venituri realizate, că penitenciarul datorează TVA..

Au fost respinse apărările invocate, în sensul că veniturile respective nu intră în sfera de aplicare a TVA, întrucât fac parte din categoria activităţilor educative, cu motivarea că munca deţinuţilor a produs venituri penitenciarului urmare a efectuării unor operaţiuni cu caracter comercial; de asemenea a fost respinsă apărarea că neînscrierea în facturi a TVA nu a dat posibilitatea beneficiarilor să procedeze la deducerea lor.

Impotriva deciziei a declarat recurs judiciar Direcţia Generală a Penitenciarelor, reiterând în esenţă apărările făcute în faţa instanţei de fond și de recurs jurisdicţional.

Recursul este nefondat.

Situaţia de fapt expusă este corect stabilită și asupra acestui aspect pârâta nu a formulat nici o obiecţie.

Argumentele aduse în susţinerea punctului de vedere afirmat, de neimpozabilitate a prestărilor de servicii și livrărilor de bunuri realizate cu deţinuţii din penitenciar, nu pot fi reţinute.

In primul rând și ca o problemă de principiu, orice scutire sau exceptare de la regimul fiscal de drept comun trebuie anume prevăzută de lege, tot astfel cum și aplicarea oricăror taxe sau impozite nu poate fi instituită decât prin lege, această simetrie juridică consfinţind principiul fundamental al legalităţii regimului fiscal sub dublul său aspect, de impunere și de scutire / exceptare.

Inaplicabilitatea prevederilor privitoare la TVA, reclamată în speţă nu are drept temei nici o dispoziţie normativă directă, ea fiind dedusă dintr-o interpretare a legii, iar nu întemeiată pe o prevedere clară, expresă și lipsită de ambiguităţi.

De altfel, chiar această interpretare este nepertinentă și fundamentată pe o greșită citire a textului normativ.

Astfel, dispoziţiile art.3 din OUG nr.17/2000 la care se face trimitere, vorbesc despre livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de instituţiile publice pentru activităţile lor administrative, sociale ș.a.m.d. Deci, se referă la operaţiunile care privesc activităţile lor proprii exercitate, în interesul și scopul acoperirii nevoilor de funcţionare specifice instituţiei și legate intrinsec de mecanismul administrativ (cu diversele sale componente: sport, educaţie, ordine publică etc.) al penitenciarului.

Or, în speţă, este vorba de o activitate conexă, nespecifică administraţiei penitenciare ca atare și care pune în valoare niște raporturi de drept comercial încheiate cu terţe persoane și cârmuite de dispoziţii specifice dreptului obligaţional , atât penitenciarul, prin direcţia sau serviciul său de specialitate cât și beneficiarul acţionând ca agenţi economici.

Acest tip de raporturi nu este propriu exclusiv penitenciarelor, ci se regăsește și la alte instituţii publice, fără scop lucrativ. În privinţa acestor instituţii, sistemul nostru fiscal consideră că, atunci când este cazul, trebuie despărţită componenta cu caracter lucrativ, de activitatea cu caracter spiritual, cultural, sportiv etc., prin esenţa ei nelucrativă, specifică instituţiei respective, aplicabil fiind primei componente regimul fiscal de drept comun, adică impozabilitatea.

A crea unui beneficiar de prestaţii de servicii plătite privilegiul fiscal al neachitării TVA atunci când contractează cu penitenciarul spre deosebire de un agent economic care contractează aceleași sevicii cu un furnizor oarecare, înseamnă a institui o discriminare de tratament care nu-și găsește nici un temei în lege.

Nu se poate aduce nici cel puţin argumentul de oportunitate, că din raţiuni social educative se face o favoare celor ce prestează munca sau instituţiei ca atare, întrucât TVA este suportată de beneficiar, colectată de prestator și vărsată la bugetul statului, venitul în sine rămânând același și pentru instituţia prestatoare și pentru persoanele fizice.

Sunt, de asemenea, lipsite de pertinenţă și celelalte argumente invocate de către recurentă.

Astfel, afirmaţia că statul nu a fost prejudiciat în speţă fiindcă unităţile beneficiare au virat la buget întreaga valoare a TVA colectată, formal este exact, dar ceea ce se impută este cu totul altceva și anume, faptul că nu s-a încasat întreaga sumă legal datorată și care ar fi trebuit colectată, iar apoi vărsată la bugetul statului

Tot astfel susţinerea că pentru a fi plătitor de TVA este necesar să existe o „activitate independentă de specificul sistemului penitenciar”, este nerelevantă deoarece dacă este adevărat că specific activităţii penitenciare poate fi și reeducarea prin muncă, este nespecific activităţii de reeducare valorificarea prestărilor de servicii, consimţită de către deţinuţi, în cadrul unor raporturi economice, contractuale, care ţin de natura activităţilor comerciale, sunt specifice acestora, și, funcţional, au un caracter independent.

Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul a fost respins.