Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2530/2003 AI generated

Mitigating Circumstances Inadmissible in Aggravated Robbery Involving Group Assault, Animal Intimidation, and Victim Humiliation

Case Number Decizia nr. 2530/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the prosecutor's appeal, set aside the prior appellate decision and first-instance judgment regarding the individualization of penalties, and increased the sentences to five years' imprisonment for one defendant and three years for the other two, while rejecting the defendant's appeal; the other dispositions of the appealed decisions, including the joint obligation to pay 600,000 lei to the state, were maintained. The dispute concerned aggravated robbery committed at night by a group of three perpetrators who set a dog on a victim, forced him to disrobe, beat him, and stole 600,000 lei and clothing. The court determined that the lower courts erred in recognizing mitigating circumstances, as the aggravated social danger of the crime—characterized by nighttime group aggression, use of an animal to intimidate the victim, humiliation, physical violence, and subsequent denial of the facts—mandated stricter penalties under Articles 385(15)(2)(d) of the Code of Criminal Procedure and the relevant penal code provisions for robbery.

Legislator headnote

AI generated

art. 76 C. pen, art. 71 C. pen, art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Mitigating Circumstances Inadmissible in Aggravated Robbery Involving Group Assault, Animal Intimidation, and Victim Humiliation: The dispute concerned aggravated robbery committed at night by a group of three perpetrators who set a dog on a victim, forced him to disrobe, beat him, and stole 600,000 lei and clothing. The court determined that the lower courts erred in recognizing mitigating circumstances, as the aggravated social danger of the crime—characterized by nighttime group aggression, use of an animal to intimidate the victim, humiliation, physical violence, and subsequent denial of the facts—mandated stricter penalties under Articles 385(15)(2)(d) of the Code of Criminal Procedure and the relevant penal code provisions for robbery.

Keywords

AI generated
mitigating circumstances aggravated robbery physical aggression sentencing crime victim code of criminal procedure
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

Procedural basis cited to justify the increase of the penalties and the modification of the previous judgments.

art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis cited to reject the defendant's appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din actele dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Giurgiu, prin sentința penală nr. 230 din 21 octombrie 2002, a condamnat pe inculpații:

1. T.I. la un an și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.;

2. T.G. la 3 ani de închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a) art. 74 și 76 C. pen.;

3. J.G. la un an și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Inculpații au fost lipsiți de drepturile, prevăzute de art. 71 C. pen., au fost menținuți în stare de arest, iar din durata pedepselor li s-a dedus detenția preventivă, de la 27 iunie 2002, până la zi.

De la inculpați a fost confiscată suma de 600.000 lei. Ei au fost obligați la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Instanța a reținut că, în noaptea de 26 iunie 2002, împreună, inculpații au acostat pe ulița satului Cămineasca – Giurgiu pe numitul O.N. (rom), asupra căruia au asmuțit un câine lup. Înspăimântat, O.N. a întrebat ce vor de la el.

Inculpații l-au somat, pe O.N., să se dezbrace și să se întindă, cu fața în jos, pe pământ. Ca să-l „ajute”, l-au lovit, cauzându-i leziuni vindecabile în 5 zile tratament medical, apoi i-au sustras suma de 600.000 lei și hainele, pe care le-au abandonat pe drum.

Parchetul a declarat apel, motivând că:

a) pedepsele aplicate inculpaților nu reflectă gradul, accentuat, de pericol social al faptei și al făptuitorilor, în favoarea cărora au fost recunoscute, greșit, circumstanțe atenuante.

b) în mod greșit inculpații au fost obligați, în solidar, să plătească statului suma de 600.000 lei, ca efect al confiscării.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 805 din 11 decembrie 2002, a admis apelul, a desființat în parte sentința, a înlăturat obligarea, în solidar, a inculpaților la plata sumei de 600.000 lei și a stabilit ca fiecare făptuitor să plătească, statului, câte 200.000 lei, ca efect al confiscării.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Inculpaților li s-a dedus, în continuare, detenția preventivă.

Parchetul de pe lângă aceeași instanță și inculpatul T.G. au declarat recurs.

Parchetul critică decizia, motivând că în mod greșit au fost recunoscute circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților.

Inculpatul T.G. a cerut reducerea pedepsei.

Recursul parchetului este fondat.

În adevăr, pedepsele aplicate inculpaților nu reflectă gradul de pericol social al faptei și al făptuitorilor, care, în miez de noapte, constituiți în grup, au acostat și agresat victima, profitând de lipsa posibilității acesteia de a se apăra, au asmuțit asupra acesteia un câine, au umilit-o, dezbrăcând-o, apoi lovind-o, cu palmele și cu un baston, apoi au încercat să zădărnicească stabilirea adevărului, negând comiterea jafului.

Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., pedepsele vor fi majorate, conform dispozitivului, prin admiterea recursului procurorului, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, recursul inculpatului T.G. va fi respins, conform aceluiași dispozitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 805 din 11 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații T.G., T.I. și J.G.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 230 din 21 octombrie 2002 a Tribunalului Giurgiu numai cu privire la individualizarea pedepselor aplicate.

Pentru inculpatul T.G. modifică pedeapsa aplicată, în sensul că prin înlăturarea prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., o majorează de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare.

Pentru inculpații T.I. și J.G., modifică pedepsele aplicate, de la câte un an și 6 luni închisoare, la câte 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii și al arestării preventive de la 27 iunie 2002, la 28 mai 2003, pentru toți inculpații.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei sus-menționate.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2003.