Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_85290 AI generated

Legality of minimum degree grade requirement for judicial institute admission under ministerial recruitment regulations

Case Number ICCJ_85290
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of the claim and ruling that the Ministry of Justice prevailed. The dispute concerned an administrative action challenging Article 2, paragraph 2 of the Regulation for the admission competition at the National Institute of Magistracy, which required candidates to have obtained a law degree with a grade of at least 8.50. The challengers argued that this requirement illegally modified the superior legal framework and incorrectly restricted participation for those who had passed their license exam. The Court held that, pursuant to Articles 75 and 76 of Law No. 92/1992, the Ministry was empowered to organize the recruitment competition and set minimum admission conditions to ensure rigorous selection. Consequently, the requirement was deemed a lawful, objective pre-selection criterion based on merit that did not violate legal provisions or create a prejudicial situation, thus validating the contested regulation.

Legislator headnote

AI generated

art.76 din Legea nr.92/1997; Legality of minimum degree grade requirement for judicial institute admission under ministerial recruitment regulations: Potrivit dispoziţiilor art.76 din Legea nr.92/1997 admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii reprezintă modalitatea principală de recrutare a magistraţiilor, ce se face pe bază de concurs, la care au dreptul să participe persoanele ce îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.46 litera a-e.

Keywords

AI generated
judicial law examination regulations administrative competition framework decision admission to the bar e-justice
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Act al Ministerului Justiţiei referitor la participarea la concursul de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii, care, prin art.2 alin.2, prevede condiţia participării la concurs a persoanelor care au obţinut examenul de licenţă cu nota de cel puţin 8,50, nu încalcă nici o dispoziţie legală, și nu crează o situaţie prejudiciabilă, ci asigură un barem minimal de participare fondat pe o preselecţie valorică, obiectivă.

Secţia de contencios administrativ, decizia nr.33 din 14 ianuarie 2003

Reclamanţii D.C.O., F.I., M.D. și S.G. au solicitat, în contradictor cu Ministerul Justiţiei anularea art.2 alin.2 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii, emis de ministrul justiţiei în conformitate cu art.75 și 76 din Legea nr.92/1992. Prin textul a cărui anulare face obiectul acţiunii s-a prevăzut că pot participa la concursul de admitere cei care au obţinut la examenul de licenţă nota 8,50.

Curtea de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.693 din 19 septembrie 2001, a respins acţiunea cu motivarea că baremul stabilit pentru participarea la examen nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi și nici vreo altă normă de drept, instituită prin Legea nr.92/1992.

Sentinţa a fost recurată de către reclamanţi.

Prin motivele de casare formulate în scris se critică soluţia dată sub următoarele aspecte:

- prin regulament s-a modificat Legea nr.92/1992, așadar un act normativ de rang superior;

- promovarea examenului de licenţă presupune atingerea unui nivel de cunoștinţe în domeniul juridic care permite participarea la orice concurs în respectivul domeniu.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.76 din Legea nr.92/1997 admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii reprezintă modalitatea principală de recrutare a magistraţiilor, ce se face pe bază de concurs, la care au dreptul să participe persoanele ce îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.46 litera a-e.

In conformitate cu prevederile constituţionale Ministerul Justiţiei are sarcina organizării, executării și aplicării în concret a legii cadru. In realizarea acestor sarcini ministerul a fost în drept să aprecieze ca fiind utilă activităţii de recrutare a viitorilor magistraţi stabilirea unui nivel inferior minimal al candidaţilor la Institutul Naţional al Magistraturii, o astfel de condiţie asigurând o selecţie riguroasă, de natură să permită accesul în institut și apoi în magistratură a cadrelor cele mai bine pregătite, cu un nivel superior de cunoștinţe, reflectat tocmai în notele obţinute în cadrul examenului de licenţă.

Atâta vreme cât prevederile Legii nr.92/1992, cu toate modificările ulterioare, lasă la latitudinea Ministerului Justiţiei condiţiile de organizare și desfășurare a concursului, nu se poate considera ca restrictivă de drepturi introducerea unui barem minimal de participare, fondat tocmai pe o preselecţie valorică, obiectivă, singura „discriminare” astfel instituită fiind aceea dintre candidaţii mai bine pregătiţi și cei mai slab pregătiţi, criteriu care promovează însă valoarea profesională și care constituie exact finalitatea urmărită în cadrul procesului de selecţie stabilit.

Neconstatându-se încălcarea vreunei dispoziţii legale și nici vreo situaţie prejudiciabilă ca efect al reglementărilor aduse, de natură să conducă la nesocotirea unui drept recunoscut de lege, recursul a fost respins ca nefondat.