Termination of public official's service for resignation; administrative jurisdiction and conditional acceptance of pending duties

Referent la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate numit în comisia de disciplină. Incompatibilitatea cu numirea sa ca membru al unei organizaţii sindicale în Consiliul de administraţie al Casei

Legea nr. 188/1999

H.G. nr. 1083/2001

Deși nu există o normă explicită care să prevadă competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ în cazul încetării raportului de serviciu ca urmare a demisiei funcţionarului public, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legii organice și a principiilor generale aplicabile în materie, rezultă că astfel de raporturi juridice au fost scoase de sub incidenţa Codului muncii și trecute în sfera dreptului public, respectiv a dreptului administrativ.

Potrivit art.8 alin. (1) din H.G. nr.1083/2001, pot fi membri în comisia de disciplină numai funcţionarii publici definitivi care își desfășoară activitatea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice respective.

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr. 8410 din 23 noiembrie 2004

Prin acţiunea introdusă la data de 25 martie 2003, V.I. a chemat în judecată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând să se dispună:

- anularea deciziei nr. 117 din 26 februarie 2003 emisă de președintele acestei autorităţi publice prin care se constată că a încetat raportul de serviciu al reclamantului ca urmare a demisiei;

- reintegrarea în funcţia publică deţinută, anume aceea de referent categoria C, clasa I, gradul I în cadrul Centrului de Documentare, Informare și Pregătire;

- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, de la data producerii efectelor deciziei, precum și a cheltuielilor ocazionate cu procesul.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a arătat că prin cererea înregistrată la Cabinetul Președintelui sub nr. E.T. 6521 din 12 decembrie 2002, a solicitat încetarea raportului de serviciu.

La 27 decembrie 2002, când demisia trebuia să devină operantă, a înţeles, cu acordul tacit al autorităţii publice, să-și continue activitatea iar, ulterior, nu a existat din partea lui o intenţie sau manifestare expresă de încetare efectivă a raportului de serviciu. De asemenea, nu a efectuat predarea bunurilor încredinţate de pârâtă, care a înţeles „să menţină contractul”.

Mai mult chiar, la data de 26 februarie 2003, „în calitate de salariat” a reprezentat, cu procură specială Blocul Naţional Sindical în ședinţa Consiliului de Administraţie.

În opinia sa, emiterea deciziei contestate la aproximativ 47 de zile de la înregistrarea cererii la Cabinetul Președintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate este contrară legii și de natură a-l prejudicia.

Prin sentinţa civilă nr.1828 din 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Instanţa a reţinut în esenţă, că decizia nr.117/2003 supusă controlului jurisdicţional, a fost emisă de Președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în exercitarea atribuţiilor care îi revin potrivit art. 77 din O.U.G. nr.150/2002 și cu respectarea normelor legale aplicabile în materie, respectiv art.80 alin. (1) lit. c), coroborat cu art.90, 95 și 96 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici. Că, cererea de demisie formulată a fost aprobată cu condiţia definitivării lucrărilor repartizate și această condiţie a fost acceptată de reclamant.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul.

Recurentul a susţinut că hotărârea a fost pronunţată de instanţa de contencios administrativ cu încălcarea normelor legale privitoare la competenţă. Că, din moment ce prin decizia atacată s-a constatat încetarea raportului său de serviciu ca urmare a demisiei, cauza trebuia soluţionată de Tribunalul București, Secţia conflicte și litigii de muncă.

Pe de altă parte, s-a ignorat împrejurarea că demisia nu și-a produs efectele în condiţiile prevăzute de art.90 al Legii nr.188/1999, ca și probele cu care s-a demonstrat că părţile au înţeles, în mod tacit ca reclamantul să-și continue activitatea în funcţia în care fusese numit.

Reclamantul a mai susţinut că în realitate, nu a existat o acceptare a cererii de demisie cu condiţia definitivării lucrărilor și nici un acord din partea sa, în această privinţă.

Lucrările dispuse de conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate puteau fi efectuate și de membrii supleanţi ai Comisiei de disciplină constituită în cadrul autorităţii publice, din care a făcut parte.

Recursul este nefondat.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a conţinutului acţiunii, reclamantul a deţinut în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, funcţia publică de execuţie, de referent categoria C, clasa I, gradul I la Centrul de Informare, Documentare și Pregătire.

Prin decizia nr.117 din 26 februarie 2003, Președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a dispus încetarea raportului de serviciu a reclamantului ca urmare a demisiei.

Totodată, s-a stabilit măsura predării lucrărilor, documentelor și bunurilor încredinţate acestuia, către o persoană nominalizată în cuprinsul actului.

Emiterea actului administrativ a fost realizată în temeiul art.77 alin. (2) din O.U.G. nr.150/2002, privind organizarea și funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, art. 89 alin. (1) lit. a), 90, 95, 96 și 103 din Legea nr.189/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.

Calitatea de funcţionar public a reclamantului și natura raportului juridic stabilit între acesta și autoritatea publică emitentă (anume aceea de raport de serviciu) în baza actului administrativ de numire în funcţia publică, atrag indiscutabil, incidenţa dispoziţiilor conţinute în Statut.

Deși nu există o normă explicită care să prevadă competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ în cazul încetării raportului de serviciu ca urmare a demisiei funcţionarului public, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legii organice și a principiilor generale aplicabile în materie, rezultă că astfel de raporturi juridice au fost scoase de sub incidenţa Codului muncii și trecute în sfera dreptului public, respectiv a dreptului administrativ.

Această constatare justifică concluzia la care a ajuns și prima instanţă în legătură cu competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiului care are ca obiect încetarea raportului de serviciu al unui funcţionar public.

De altfel, reclamantul însuși, a considerat că o atare competenţă aparţine Curţii de Apel București, Secţia de Contencios Administrativ, înregistrând cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art.1 și următoarele din Legea nr.29/1990, la această instanţă.

Cât privește rezolvarea de fond dată litigiului, se apreciază că argumentele invocate de recurent sunt eronate și ele nu justifică reformarea soluţiei în sensul cerut.

În realitate, la data de 11 decembrie 2002, acesta și-a înaintat cererea de demisie din funcţia publică pe care o ocupa, deoarece a fost numit în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din partea Blocului Naţional Sindical. Potrivit art.75 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.150/2002, el era incompatibil cu calitatea de angajat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar pentru a se asigura continuitatea în desfășurarea procedurilor specifice Comisiei de disciplină, Președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a aprobat cererea lui V.I. pentru încetarea raportului de serviciu, cu condiţia finalizării lucrărilor dispuse de conducerea autorităţii publice în cadrul comisiilor constituite în baza dispoziţiilor legale în vigoare.

Reclamantul a acceptat încetarea raportului de serviciu în acest mod, iar ulterior nu a întreprins nici un demers care să contrazică atitudinea sa iniţială.

Rezoluţia aplicată pe cererea adresată directorului general, de acceptare a demisiei cu condiţia definitivării lucrărilor dispuse de către conducerea autorităţii publice, demonstrează inexactitatea afirmaţiei reclamantului, conform căreia, nu ar fi cunoscut niciodată existenţa măsurii.

V.I. a susţinut că numirea sa ca membru al Comisiei de disciplină s-a făcut în baza calităţii de membru al organizaţiei sindicale și nu în temeiul calităţii de funcţionar public.

Apărarea respectivă este neîntemeiată, deoarece potrivit art.8 alin. (1) din H.G. nr.1083/2001, pot fi membri în comisia de disciplină numai funcţionarii publici definitivi care își desfășoară activitatea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice respective.

Prin urmare, reclamantul a fost numit în comisie, în principal, în baza calităţii sale de funcţionar public la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate și doar în subsidiar, ca urmare a faptului că era membru de sindicat.

Recursul a fost respins ca nefondat.