Profit tax exemption for production activity affirmed; Minister of Finance's appeal dismissed

Impozit pe profit. Condiţii de scutire.

Este îndreptăţită să beneficieze, în baza Legii nr.35/1991, de scutirrea de plată a impozitului pe profit, societatea comercială care desfășoară o activitate de producţie.

Secţia de contencios administrativ, decizia nr.728 din 20 februarie 2004

Reclamanta S.C.”B.M.I.E.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea deciziilor nr. 20957/1997 și 51735/1997 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice București, în plus, să se constate că beneficiază de scutire de plata impozitului pe profit și să se reţină refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona contestaţia societăţii.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele financiare au reţinut în mod nelegal că ar datora impozit pe profit, întrucât scutirea de plată ar opera numai pentru o perioadă de 2 ani, deși societatea are ca obiect de activitate producţia de pâine și de produse de panificaţie.

Curtea de Apel București, secţia de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat actele administrative contestate, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona contestaţia, precum și dreptul reclamantei recunoscut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 35/1991.[6]

Instanţa a reţinut că întrucât reclamanta are ca obiect de activitate producţia de pâine și de produse de panificaţie, i s-a refuzat în mod nelegal recunoașterea dreptului la scutirea de plata impozitului pe profit prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 35/1991, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.57/1993, pentru societăţile comerciale înfiinţate până la data de 1 decembrie 1994.

Instanţa a mai constatat că deciziile atacate sunt nelegale întrucât au reţinut ca fiind lipsită de obiect contestaţia reclamantei, deși procesele-verbale de verificare au concluzionat că societatea datorează impozit pe profit și că nu beneficiază de scutirea de plată pentru 5 ani.

De asemenea, instanţa a reţinut că pârâtul, deși legal sesizat a refuzat să se pronunţe asupra contestaţiei formulate de reclamantă, dispunând în mod nejustificat trimiterea sesizării spre examinare la Direcţia Generală a Finanţelor Publice București.

Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice București a fost respins prin decizia nr. 1046 din 23 martie 2000 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.

Prin decizia nr. 3415 din 31 octombrie 2001, a aceleiași instanţe a fost admisă contestaţia în anulare formulată de Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice București și desfiinţată decizia nr. 1046/2000, fiind fixat termen pentru rejudecarea recursului.

Prin recursul formulat, pârâtul a criticat sentinţa sub aspectul reţinerii nejustificate a refuzului de soluţionare a contestaţiei, din moment ce reclamanta nu a adresat nici o cerere de revizuire a procesului-verbal de control prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată la bugetul statului a impozitului pe profit.

De altfel, în lipsa unei decizii a Ministerului Finanţelor Publice, instanţa nu putea proceda la soluţionarea pe fond a litigiului, ci doar obliga pârâtul la soluţionarea contestaţiei.

Pârâtul a criticat și pe fond soluţia instanţei, învederând că activitatea desfășurată de reclamantă nu are caracter industrial pentru a putea beneficia de dispoziţiile art.14 lit. a) din Legea nr. 35/1991.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului rezultă că Direcţia Generală a Finanţelor Publice București a făcut cunoscut reclamantei, urmare a cererii de rambursare TVA nr.15942 din 25 februarie 1997 și a procesului-verbal de verificare nr. 51735 din 9 aprilie 1997, că societatea nu se încadrează în prevederile art.14 lit. a) din Legea nr. 35/1991 și că datorează impozit pe profit de 85.967.105 lei și majorări de întârziere aferente, de 35.063.958 lei pentru perioada mai 1995 – decembrie 1996 – decizia nr. 51735 din 26 mai 1997.

Ulterior, aceeași instituţie prin decizia nr. 20957 din 1 iulie 1997 a respins plângerea societăţii împotriva adresei nr. 51735/1997, indicând dreptul acesteia de a formula contestaţie la Ministerul Finanţelor Publice în termen de 15 zile de la comunicare.

Reclamanta s-a adresat la 14 iulie 1997 Ministerului Finanţelor Publice, contestaţia fiind înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice București sub nr. 23357 din 14 iulie 1997, la care pârâtul nu a răspuns.

Actul depus în recurs de pârât prin care se comunică reclamantei că sesizarea ei a fost trimisă spre soluţionare Direcţiei Generale a Finanţelor Publice București se referă la o altă adresă a societăţii, nr. 104 din 29 iulie 1997 prin care aceasta solicită precizări asupra perioadei de scutire de plata impozitului pe profit și care nu reprezintă contestaţia împotriva deciziilor organului financiar din capitală.

În consecinţă, în mod corect, s-a reţinut refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona contestaţia, în raport de care instanţa s-a considerat legal investită cu fondul litigiului.

Asupra acestui aspect, din actele dosarului rezultă că reclamanta are ca obiect de activitate producţia de pâine și produse de panificaţie. Societatea asigură desfășurarea unui flux tehnologic de transformare a materiilor prime în produse finite prin procese fizico-chimice-mecanice, beneficiază de spaţii de fabricaţie și de dotările tehnice necesare faţă de specificul producţiei, având și personal calificat.

În aceste împrejurări, s-a reţinut în mod întemeiat că reclamanta desfășoară o activitate de producţie și este îndreptăţită să beneficieze de scutirea de plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani de la data înfiinţării, conform art.14 lit. a) din Legea nr. 35/1991.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.