Refusal of construction permit on public domain: invalidity of provisional construction expansion and lack of passive standing of the municipality

Autorizaţie de construcţie. Construcţie aflată pe domeniul public al municipiului București. Refuzul eliberării autorizaţiei. Legalitatea refuzului. Lipsa calităţii procesual-pasive a municipiului București.

În cazul extinderii construcţiei aflate pe domeniul public, refuzul de a se elibera autorizaţia de construcţie nu este nejustificat, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 416 din 3 februarie 2004

Reclamanta S.C. „V.I.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin primarul general, solicitând obligarea pârâtului să-i elibereze autorizaţie de construcţie pentru modernizarea și extinderea construcţiei cu caracter provizoriu din sectorul 6 București. S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la 5.000.000 lei pe zi daune, pentru faptul că din data de 22 mai 2000 nu i-a fost eliberată autorizaţia, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că la data de 22 mai 2000 reclamanta a depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie și abia în luna septembrie 2000, Departamentul de Urbanism și Amenajare Teritorială i-a comunicat faptul că la data de 24 august 2000 prin dispoziţia nr. 1333 a primarului general s-a sistat eliberarea de autorizaţii de construcţie pentru construcţii provizorii situate pe căile și în spaţiile publice. Reclamanta a precizat că autorizaţia trebuia eliberată în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, iar dispoziţia primarului general nu poate retroactivă.

Curtea de Apel București, secţia contencios administrativ, a respins acţiunea ca neîntemeiată. Instanţa a reţinut că refuzul autorităţii de a soluţiona favorabil cererea reclamantei nu poate fi socotit nejustificat, deoarece prin H.C.G.M.B. nr. 160/1 iunie 2000 a fost sistată amplasarea construcţiilor provizorii pe domeniul public al municipiului București, iar magazinul reclamantei, se află pe domeniul public în conformitate cu H.C.G.M.B. nr. 153/2000, acte care nu au fost desfiinţate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere și nici asupra excepţiei de ilegalitate a dispoziţiilor art. 2 și 5 din H.C.G.M.B. nr. 160/2000. În plus, au fost încălcate dispoziţiile articolelor 22 alin. (1), 23 alin. (1), 41 alin. (1) și (2), 48 alin. (1) și (2), 49 alin. (1) și (2), 54, 134 pct. 2 lit. a), 135 pct. 1 din Constituţia României și dispoziţiile art. 2-7 din Legea nr. 50/91, 12 alin. (1), (2), (4), (5), (6) din Legea nr. 213/1998, art. 1 alin. (3), art. 44, 48, 49, 63, 76, 77, 79-84 din Legea nr. 69/91, art. 1, 18, 31, 45, 66, 68, 77, 92, 120 din O.U.G. nr. 22/1997, și instanţa a reţinut, în mod eronat, regimul juridic al terenului, care este domeniu privat al municipalităţii și nu domeniu public. Au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6, 10, 9 și 11 C. proc. civ.

Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Refuzul autorităţii de a elibera autorizaţie de construcţie pentru extinderea magazinului deţinut de reclamantă – construcţie provizorie – nu a fost nejustificat și instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite cerinţele art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Conform H.C.G.M.B. nr. 308/1999, emisă în conformitate cu Legea nr. 213/1998, terenul pe care reclamanta dorea să efectueze extinderea magazinului aparţinea domeniului public al municipiului București.

Datorită acestei situaţii reclamantei nu i-a fost eliberată autorizaţia solicitată, motivarea refuzului fiind comunicată petentei în mai multe rânduri.

Celelalte acte emise de H.C.G.M.B. sau de primarul general, menţionate în considerentele sentinţei, au fost emise în baza actelor normative sus-menţionate fiind ulterioare acestora.

Având în vedere considerentele expuse, ultimul motiv de recurs nu este fondat. De precizat că acest motiv de recurs a fost analizat, întrucât faţă de natura pricinii are prioritate.

Celelalte motive de recurs nu sunt nici ele fondate.

Art. 2 și 5 din H.C.G.M.B. nr. 160/2000 nu sunt nelegale, hotărârea fiind emisă ca urmare a H.C.G.M.B. nr. 308/1999, iar instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererilor reclamantei.

Nepronunţarea asupra despăgubirilor solicitate nu este temei de casare, întrucât acestea se puteau analiza numai în măsura în care primul capăt de cerere ar fi fost admis.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (al doilea motiv de recurs), Curtea constată că nu este fondat, recurenta făcând o înșiruire a unor texte legale pretins încălcate, fără să precizeze în ce constă încălcarea lor.

Pe de altă parte, Curtea apreciază că acţiunea trebuia respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului București.

Potrivit art. 43 lit. n) din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data formulării acţiunii, a art. 68 lit. t) din Legea nr. 215/2001 (lege care a abrogat Legea nr. 69/1991) și art. 4 lit. b) din Legea nr. 50/1991, primarul are competenţa de a elibera autorizaţia de construcţie. Ca atare, reclamanta trebuia să cheme în judecată în calitate de pârât pe primarul general al municipiului București. Împrejurarea că Municipiul București este reprezentat de primarul general nu conferă prezentei hotărâri opozabilitatea faţă de primarul general al Municipiului București, întrucât calitatea de pârât a avut-o Municipiul București.

Având în vedere însă că în situaţia în care Curtea ar respinge acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a municipiului București [motiv de recurs ce se poate discuta în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ.], s-ar agrava sistuaţia recurentei în propria cale de atac, recursul a fost analizat în funcţie de motivele invocate de recurentă referitoare la fondul pricinii.

Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.