Pension appeal allowed; military labor-detail disqualification quashed and remanded for archival evidence.
Legislator summary
AI generatedThe court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, administrative section) allowed the pension authority’s appeal, quashed the lower court’s judgment (which had granted the claimant beneficiary status under Law No. 309/2002), and remanded the case for further evidence. The dispute concerned the denial of a military labor-detail period (31 March 1953–18 January 1956) as covered by Law No. 309/2002; the military record showed service in the Ministry of Armed Forces, in construction as unskilled labor, not in the General Directorate of Labor Service units. The court held that only persons who performed military service in the labor details of the General Directorate of the Labor Service qualify under that law, and since the record did not confirm whether the specific unit fell within that directorate, the lower court erred by not obtaining archival records from the Ministry of National Defense to establish this fact. The case was remanded for complete evidence-taking on that decisive issue.
Legislator headnote
AI generatedart.1 din Legea nr.309/2002; Pension appeal allowed; military labor-detail disqualification quashed and remanded for archival evidence: Curtea de Apel Brașov, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.832 din 1 iulie 2003, a admis acţiunea reclamantului I.V.; a anulat hotărârea emisă de Casa Judeţeană de Pensii Brașov și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că, perioada 31 martie 1953 – 18 ianuarie 1956 se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.309/2002.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Persoană obligată să efectueze stagiul militar în detașamente de muncă forţată. Condiţia ca unitatea unde s-a efectuat stagiul militar să aparţină Direcţiei Generale a Serviciului muncii. Probatoriu incomplet.
Beneficiază de prevederile Legii nr.309/2002 persoanele care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Într-adevăr, din actele dosarului rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în cadrul Ministerului Forţelor Armate, în construcţii, ca mână de lucru, nefiind instruit. Cu toate acestea, în cauză, trebuie să se cerceteze dacă unitatea la care reclamantul a efectuat stagiul militar, în construcţii, mână de lucru, se încadrează sau nu în detașamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Secţia de contencios administrativ, decizia nr.333 din 29 ianuarie 2004
Prin hotărârea nr.2147 din 9 aprilie 2003, Casa Judeţeană de Pensii Brașov a respins cererea reclamantului I.V., privind stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr.309/2002, motivând că acesta nu a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Brașov, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.832 din 1 iulie 2003, a admis acţiunea reclamantului I.V.; a anulat hotărârea emisă de Casa Judeţeană de Pensii Brașov și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că, perioada 31 martie 1953 – 18 ianuarie 1956 se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.309/2002.
S-a reţinut că, în perioada 31 martie 1953 – 18 ianuarie 1956, reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă organizate la Ploiești și Bacău, nefiind instruit, astfel că sunt incidente prevederile art.1 din Legea nr.309/2002.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Brașov, susţinând, în esenţă, că reclamantul, așa cum rezultă din livretul militar seria Cg nr.076798, a efectuat stagiul militar în cadrul Ministerului Forţelor Armate, nu în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, pentru a beneficia de dispoziţiile art.1 din Legea nr.309/2002.
Recursul este fondat.
În adevăr, de prevederile Legii nr.309/2002, beneficiază persoanele care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
În cauză, din actele dosarului, respectiv livretul militar rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în cadrul Ministerului Forţelor Armate, în construcţii, mână de lucru, nefiind instruit.
Or, în raport de prevederile legale sus-menţionate, precum și de datele menţionate în livretul militar, era necesară completarea probatoriului, în sensul de a se solicita relaţii de la U.M.02405 Pitești (Arhiva Ministerului Apărării Naţionale), pentru a se stabili cu certitudine dacă unitatea la care reclamantul a efectuat stagiul militar, în construcţii, mână de lucru, se încadrează sau nu în detașamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Omiţând să procedeze în sensul arătat, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală și netemeinică.
În consecinţă, recursul a fost admis.