Admissibility of judicial challenge to police disciplinary sanctions under statutory right to contest administrative measures
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s judgment, and remanded the case for retrial, holding that the claimant’s action was admissible. The dispute involved a police officer challenging the disciplinary sanctions of retrogradement and the underlying control report, which the Court of Appeal had dismissed as inadmissible on the ground that the officer had not invoked a specific legal right violated by the administrative acts. The Supreme Court found this reasoning legally erroneous, establishing that the statutory provision recognizing a police officer's right to seek the annulment or modification of disciplinary sanctions in administrative litigation inherently constitutes the protected legal right required for admissibility under Article 61(3) of Law No. 360/2002.
Legislator headnote
AI generatedart. 61 alin.(3) din Legea nr. 360/2002; Admissibility of judicial challenge to police disciplinary sanctions under statutory right to contest administrative measures: Potrivit prevederilor art. 61 alin.(3) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Poliţist. Răspundere disciplinară. Vătămarea unui drept recunoscut de lege. Recunoașterea dreptului de a contesta sancţiunea disciplinară aplicată.
Potrivit prevederilor art. 61 alin.(3) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare.
Or, instanţa de fond, respingând acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că recurentul reclamant nu a invocat și nu ar avea un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat, a ignorat prevederile legale citate mai sus și dreptul acestuia de a contesta o sancţiune disciplinară pretins nelegală.
Secţia de contencios administrativ, decizia nr.194 din 22 ianuarie 2004
Prin sentinţa civilă nr. 49 din 25 februarie 2003 Curtea de Apel Timișoara, Secţia comercială și de contencios administrativ a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul J.Gh. împotriva fostului Minister de Interne, actualmente Ministerul Administraţiei și Internelor.
Instanţa a reţinut că reclamantul a contestat raportul nr. 070255 din 1 martie 2002 întocmit de Corpul de control al ministrului de interne și actul nr. 107442 din 17 septembrie 2002 prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva măsurii de sancţionare luată împotriva sa.
Respingând acţiunea ca inadmisibilă, instanţa de fond a motivat că reclamantul nu a invocat nici un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin actele administrative atacate.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul, susţinând că instanţa de fond a dat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea prevederilor legale care recunosc dreptul funcţionarilor publici de a contesta legalitatea sancţiunilor disciplinare aplicate.
Recursul este fondat.
Este necontestat că recurentul–reclamant, prin acţiunea formulată la data de 14 octombrie 2002 a contestat actele administrative prin care s-a luat și menţinut sancţiunea disciplinară împotriva sa, retrogadarea din funcţie, precum și actul care a stat la baza acestora, raportul întocmit de Corpul de control al ministrului de interne.
Potrivit prevederilor art. 61 alin.(3) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare.
Or, instanţa de fond, respingând acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că recurentul reclamant nu a invocat și nu ar avea un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat, a ignorat prevederile legale citate mai sus și dreptul acestuia de a contesta o sancţiune disciplinară pretins nelegală.
Procedând în acest mod, Curtea de apel a pronunţat o soluţie greșită, astfel că recursul a fost admis, sentinţa casată, iar cauza trimisă pentru rejudecare aceleiași instanţe, urmând ca celelalte susţineri ale recurentului să fie cercetate ca apărări de fond.