Unjustified refusal to resolve a request for statutory benefits; duty to issue a motivated administrative decision within the legal deadline
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant public authority, thereby upholding the lower court's order that mandated the issuance of an administrative act to resolve the plaintiff's claim. The dispute arose from the plaintiff's challenge against the Public Authority's failure to process a request for specific statutory benefits, which the authority argued was justified because the plaintiff's military service unit was not explicitly listed in the relevant legal regulation. The Supreme Court held that the authority's refusal to issue a motivated decision within the statutory deadline, even based on non-fulfillment of substantive conditions, constituted an "unjustified refusal to resolve the request" under Article 1 of Law No. 29/1990. Relying on Article 11 of Law No. 29/1990 and Article 6(4) of Law No. 309/2002, which imposes a 30-day deadline for motivated decisions, the court ruled that the authority was legally obligated to formally process and resolve the request, confirming that a silent or informal rejection does not satisfy statutory requirements for administrative acts.
Legislator headnote
AI generatedArticolul 1 din Legea nr.29/1990, art.1 din Legea nr. 29/1990, art. 3041 C. proc. civ, art. 11 din Legea nr. 29/1990, art. 6 alin. (4) din Legea nr. 309/2002; Unjustified refusal to resolve a request for statutory benefits; duty to issue a motivated administrative decision within the legal deadline: Curtea de Apel București, secţia contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului și constatând refuzul nejustificat al pârâtei de a rezolva cererea reclamantului a obligat pârâta să emită un act administrativ prin care să soluţioneze cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. S-a reţinut, în esenţă, că pârâta, în pofida dispoziţiilor legale, a refuzat să înregistreze și să rezolve cererea, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Refuz nejustificat de soluţionare a cererii. Articolul 1 din Legea nr.29/1990
Faptul de a nu soluţiona cererea reclamantului, pe motiv că acesta nu îndeplinește condiţiile de acordare a drepturilor pe care le prevede Legea nr. 309/2002, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul dispoziţiilor art.1 din Legea nr. 29/1990.
Secţia de contencios administrativ, decizia nr.33 din 13 ianuarie 2004
Reclamantul P.C.S.N. a chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a primi și rezolva cererea sa prin care a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada 20.07.1956 – 04.07.1958 a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul D.G.S.M., în condiţii deosebit de grele, situaţia sa încadrându-se în condiţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Totodată, reclamantul a arătat că deși s-a adresat Comisiei de acordare a drepturilor solicitate, comisie din cadrul Casei de Pensii a Municipiului București, aceasta nu s-a pronunţat asupra cererii sale în termen legal, printr-o hotărâre motivată.
Curtea de Apel București, secţia contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului și constatând refuzul nejustificat al pârâtei de a rezolva cererea reclamantului a obligat pârâta să emită un act administrativ prin care să soluţioneze cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. S-a reţinut, în esenţă, că pârâta, în pofida dispoziţiilor legale, a refuzat să înregistreze și să rezolve cererea, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, Casa de Pensii a Municipiului București, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. și cele ale Legii nr. 309/2002.
Recurenta-pârâtă, prin motivele de recurs formulate în cauză, reiterează argumentele arătate în întâmpinarea formulată la instanţa de fond, în sensul că, verificându-se actele depuse la dosar de către intimatul-reclamant, nu se confirmă cele solicitate de acesta, întrucât unitatea militară în cadrul căreia acesta și-a efectuat stagiul militar nu este nominalizată în cadrul D.G.S.M., astfel încât, în mod corect, s-a refuzat soluţionarea cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Recursul nu este fondat.
Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Conform art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanţa soluţionând cauza, poate, printre altele, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 309/2002, comisia care funcţionează în cadrul caselor teritoriale de pensii și a municipiului București pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare „este obligată să se pronunţe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată”.
În cauză, din probele administrate, rezultă cu certitudine, pe de o parte, că intimatul-reclamant a adresat cererea în condiţiile prevăzute de lege și, pe de altă parte, că autoritatea pârâtă nu a soluţionat-o, situaţie recunoscută chiar în întâmpinare, refuzul fiind motivat de neîndeplinirea de către solicitant a condiţiilor de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Această atitudine a recurentei-pârâte, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul dispoziţiilor art.1 din Legea nr. 29/1990.
Prin urmare, constatându-se că motivele de recurs sunt nefondate, iar sentinţa atacată este legală și temeinică, corect și amplu motivată, recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.