Accrual of customs late payment surcharges from declaration registration rather than notification of post-release inspection discrepancies

Taxe vamale. Calculul majorărilor de întârziere.

Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal, art. 61

O.G. nr.11/1996

Cuprins pe materii: Drept vamal.

Indice alfabetic: Taxe vamale

Majorări de întârziere.

Pentru bunurile importate, cu privire la care s-a constatat cu ocazia controlului vamal ulterior, că nu au constituit aport în natură la majorarea capitalului social, societatea comercială datorează taxele vamale și majorări de întârziere aferente, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei bugetare, care potrivit art. 141 alin. (1) și (2) din Legea nr. 141 /1997, este data înregistrării declaraţiei vamale.

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 4438 din 21 septembrie 2005

Prin sentinţa nr. 549 din 23 iunie 2003 a Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC”IP”SRL, împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală Vamală Interjudeţeană Craiova și Biroul Vamal de Control Craiova și s-a anulat în parte decizia nr. 32 din 21 ianuarie 2002 a MFP, actul de control și actul constatator nr. 504 din 20 septembrie 2001 al Biroului Vamal Craiova pentru suma de 538.443.202 ROL, majorări de întârziere.

S-a reţinut de instanţă că potrivit art. 61 alin. (1) din Codul vamal, autoritatea vamală are dreptul ca într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să efectueze controlul vamal ulterior operaţiunilor, că eventualele diferenţe în minus, în virtutea dispoziţiilor alin. (3) ale aceluiași articol, se comunică titularului operaţiunii comerciale, urmând a fi achitate în 7 zile de la data comunicării, numai după aceasta datorându-se majorări de întârziere. Instanţa a mai reţinut că declaraţia vamală a fost redactată chiar de la depunerea ei pe numele societăţii și că eroarea a fost comună atât pentru organul vamal, cât și pentru importator.

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii, susţinând că hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea legii. Aceștia au arătat că la controlul efectuat în baza art. 61 din Codul Vamal, s-a constatat că utilajele importate de către reclamantă n-au constituit aport în natură la majorarea capitalului social, iar societatea contestatoare nu are calitatea de investitor, așa cum această noţiune este definită de art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 92/1997. Așa fiind, avându-se în vedere dispoziţiile art. 13 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 92/1997, actul constatator nr. 504/29.09.2001, este legal.

Mai mult, conform prevederilor art. 61 alin.(3) din legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, coroborate cu cele ale O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare, debitorii datorează majorări de întârziere începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei bugetare.

Recursul este fondat.

Art. 141 alin. (1) și (2) prevede că în cazul mărfurilor importate, pentru care legea prevede drepturi de import, precum și în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară, cu exonerarea parţială de drepturi de import, datoria vamală ia naștere în momentul înregistrării declaraţiei vamale.

Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declaraţiei vamale acceptate și înregistrate.

Întrucât în momentul întocmirii declaraţiei vamale de import definitiv, reclamanta nu și-a îndeplinit obligaţia prevăzută de O.U.G. nr. 92/1997 și H.G nr. 94/1998, de a depune declaraţia pe proprie răspundere privind aplicarea facilităţilor vamale, autoritatea vamală nu a avut posibilitatea și nici obligaţia de a efectua verificarea modului în care au fost constituite sursele financiare necesare achitării contravalorii utilajului importat.

Urmare a controlului efectuat și a raportului de expertiză contabilă în cauză, s-a constatat că reclamanta a efectuat o majorare a capitalului social pe seama profitului net, astfel că utilajele respective nu au constituit aport în natură la majorarea capitalului social, iar societatea intimantă nu are calitatea de investitor, în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 92/1997. Or, dispoziţiile art. 13 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 92/1997, stipulează expres că beneficiază de facilităţi numai importul bunurilor aduse ca aport în natură la majorarea capitalului social.

Deci, în mod corect, pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare, debitorii datorează majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei bugetare (art. 61 alin.(3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal coroborat cu O.G nr. 11/1996 privind executarea creanţelor).

Se constată așadar că Decizia nr. 32/21.02.2003 emisă de Ministerul Finanţelor Publice și actul constatator nr. 504/20.09.2001 întocmit de Biroul vamal Craiova sunt acte administrative legale, și în consecinţă, recursurile au fost admise, sentinţa atacată modificată, iar acţiunea reclamantei respinsă.