Annulment of appellate decision denied for lack of material error or unexamined cassation ground.

Contestaţie în anulare. Inadmisibilitate. Critica motivării deciziei de recurs. Omisiunea cercetării unui motiv de recurs. Opinie separată

C. proc. civ., art. 318

În conformitate cu dispoziţiile art.318 C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.

Nu poate face obiectul contestaţiei în anulare motivarea deciziei pronunţate în recurs, pe care contestatorul o apreciază neconvingătoare și nesusţinută de probe, situaţie care excede, însă, cazurilor limitativ și expres prevăzute de lege pentru care se poate formula contestaţie în anulare.

I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr. 1519 din 8 martie 2005

Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2005, T.S. a formulat în temeiul dispoziţiilor art.318 C. proc. civ. contestaţia în anulare împotriva deciziei civile nr. 228 din 18 ianuarie 2005, pronunţate de Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, prin care i-a fost respins recursul declarat împotriva sentinţei civile nr.431 din 24 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu a făcut o analiză completă a motivelor de casare privind nemotivarea refuzului de avizare a menţinerii sale în funcţie, precum și cel referitor la necesitatea avizării periodice sau anuale pentru continuarea activităţii după împlinirea vârstei de 62 de ani.

A mai susţinut contestatorul că instanţa de recurs a omis să cerceteze criticile privind:

- imparţialitatea președintelui Curţii de Apel Craiova, cel care a făcut propunerea de înlăturarea sa din funcţie și care apoi a susţinut-o în calitate de membru al C.S.M;

- necenzurarea de către instanţa fondului a refuzului de avizare;

- constatarea lipsei de eficienţă a decretului prezidenţial nr.503/2004, de eliberare din funcţie și obligarea C.S.M. de a îndeplini formalităţile pentru emiterea unui nou decret, de numire în funcţie;

- încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi și al dreptului la muncă și în fine;

- lipsa criteriilor obiective pe care s-a întemeiat măsura îndepărtării sale din funcţie.

Contestaţia în anulare nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art.318 C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.

În speţă contestatorul T.S. a invocat atât omisiunea de cercetare, cât și analiza incompletă a unor motive de critică formulate în recursul ce a făcut obiectul deciziei civile nr.228/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie - Secţia de contencios administrativ.

Referitor la omisiunea de pronunţare, - din considerentele deciziei menţionate, rezultă că instanţa de recurs a analizat detaliat criticile formulate având în vedere toate susţinerile reclamantului-recurent, astfel încât acest motiv de contestaţie urmează a fi apreciat ca nefondat.

De altfel, este de reţinut și faptul că prin contestaţie s-au invocat și alte critici decât cele ce au format obiectul recursului, contestatorul reiterând în fapt motivele de fond ale acţiunii sale.

În ce privește analiza incompletă a motivelor de casare privind nemotivarea refuzului de avizare a menţinerii în funcţie și necesitatea avizării periodice sau anuale pentru continuarea activităţilor și după împlinirea vârstei de pensionare, de reţinut că prin aceasta se critică de fapt motivarea deciziei pronunţate în recurs, pe care contestatorul o apreciază neconvingătoare și nesusţinută de probe, situaţie care excede, însă, cazurilor limitativ și expres prevăzute de lege pentru formularea contestaţiei în anulare.

Astfel fiind în raport de considerentele expuse, contestaţia în anulare a fost respinsă cu majoritate, fiind formulată opinie separată.

Opinie separată

Din decizia instanţei de recurs rezultă că susţinerea recurentului nu a fost eventual înlăturată cu o motivare din care să rezulte convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată. Instanţa de recurs nu a făcut o motivare argumentată pro sau contra, în raport cu motivul de recurs invocat.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului s-a stabilit în mod constant că noţiunea de „proces echitabil” în sensul art.6 din Convenţie „impune ca o jurisdicţie internă, în speţă, instanţa care a soluţionat recursul – să examineze efectiv problemele esenţiale ce-i sunt supuse examinării, și nu să se mulţumească a confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicţii inferioare” – în speţă instanţa de fond (Cauza Halle contra Finlanda, 19 decembrie 1997 paragraf 59,60).

Așa fiind, lipsa motivării cu privire la motivul de recurs invocat echivalează cu „omisiunea” la care se referă art.318 (1) teza a II-a C. proc. civ.

I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr. 1519 din 8 martie 2005

Consider că în raport de dispoziţiile procedurale aplicabile contestaţia în anulare trebuia admisă cu consecinţa anulării deciziei nr.228/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și rejudecării recursului pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.318 (1) teza a II-a C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când ... respingând recursul ... instanţa a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

Prin recursul formulat de contestator împotriva sentinţei civile nr.41/2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, acesta a invocat printre alte motive de recurs și faptul că avizul dat de Președintele Curţii de Apel Craiova, cât și Ministerul Justiţiei, care au făcut propunerea de încetare a activităţii, nu au arătat motivele pentru care nu mai avizează menţinerea sa în funcţie (motivul 2 din recurs).

Instanţa de recurs, prin decizia civilă nr.228/2005 a respins recursul formulat, fără însă a „cerceta”și acest motiv de casare expres invocat în condiţiile art.304 pct.7 și 10 C. proc. civ.

Astfel, prin cel de-al doilea motiv de recurs, contestatorul-recurent a susţinut că avizul dat de Președintele Curţii de Apel Craiova nu cuprinde motivele pentru care nu mai avizează menţinerea sa în funcţia de judecător, în condiţiile în care toţi judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au fost menţinuţi în funcţie până la împlinirea vârstei de 68 ani.

Acest motiv de recurs, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei contestate nu a fost analizat de instanţa de recurs în sensul că susţinerea recurentului nu a fost eventual înlăturată cu o motivare din care să rezulte convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Faptul că instanţa de recurs s-a mulţumit să amintească într-o singură frază despre „reforma justiţiei”, la care se referă avizul dat de președintele Curţii de Apel Craiova nu echivalează cu o motivare argumentată pro sau contra, în raport de motivul de recurs invocat.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului s-a stabilit în mod constant că noţiunea de „proces echitabil” în sensul art.6 din Convenţie „impune ca o jurisdicţie internă, în speţă, instanţa care a soluţionat recursul – să examineze efectiv problemele esenţiale ce-i sunt supuse examinării, și nu să se mulţumească a confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicţii inferioare” – în speţă instanţa de fond (Cauza Halle contra Finlanda, 19 decembrie 1997 paragraf 59, 60).

Așa fiind, lipsa motivării cu privire la motivul de recurs invocat echivalează cu „omisiunea” la care se referă art.318 (1) teza a II-a C. proc. civ.

În situaţia în care contestaţia în anulare ar fi fost admisă, recursul ar fi fost rejudecat, prilej cu care instanţa de recurs ar fi avut posibilitatea să înlăture această omisiune printr-o motivare argumentată cu privire la avizul invocat, indiferent de soluţia pe care ar fi pronunţat-o în final (de respingere sau de admitere a recursului).