Duty exemption upheld for machinery transferred to merging SME; prosecution's annulment appeal rejected as unfounded.

Regim vamal. Scutire de la plata taxelor vamale. Utilaje importate de întreprinderi mici și mijlocii. Înstrăinarea utilajelor către o societate din categoria întreprinderilor mici și mijlocii care le utilizează în același scop și cu care societatea importatoare a fuzionat ulterior. Consecinţe.

Legea nr.133/1999, art.22

O.G. nr.92/1997, art.13 lit.a)

Legea nr.141/1997, art.71 și 144 alin.(1) lit.b)

Potrivit art.22 din Legea nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, „întreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how, care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie și servicii și care se achită din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bănci românești sau străine”, iar potrivit art.13 lit.a) din O.U.G. nr.92/1997, „importul de bunuri mobile, corporale sau/și necorporale, care constituie aport în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale ... necesară pentru realizarea obiectului de activitate, este exceptat de la plata taxelor vamale și de la plata taxelor pe valoarea adăugată”.

Împrejurarea că societatea importatoare a înstrăinat utilajele importate, pentru care fusese acordată scutirea de la plata taxelor vamale, unei alte societăţi comerciale, tot din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, cu același profil și cu care societatea importatoare a fuzionat ulterior, nu poate conduce la concluzia că bunurile respective și-au schimbat destinaţia și nici regimul vamal stabilit iniţial, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art.71 și 144 alin.(1) lit.b) din Legea nr.141/1994 privind Codul vamal al României.

Instanţa a reţinut că utilajele sunt utilizate tot în scopul prevăzut de art.22 din Legea nr.133/1999, iar, prin constituirea unei noi societăţi, care utilizează în același scop utilajele importate, subzistă și condiţia prevăzută de art.13 lit.a) din O.U.G. nr.92/1997, referitoare la afectarea acestora obiectului de activitate al societăţii.

I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr.1306 din 1 martie 2005

Notă: Legea nr.133/1999 a fost abrogată prin Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.681 din 29 iulie 2004.

Prin acţiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Sibiu, reclamanta S.C. ”D.I.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, pentru ca instanţa prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr.112/2002, cu consecinţa exonerării sale de la plata sumelor de 302.928.173 lei TVA, 64.752.827 lei taxe vamale și 71.283.867 lei majorări de întârziere și 59.300 lei cheltuieli vamale.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal de control nr.37/2002, pârâta a stabilit în sarcina sa plata acestor sume, deși în momentul importului, finalizat prin declaraţiile vamale de import nr.19391/1999 și nr.2001/1999, a beneficiat de facilităţile vamale prevăzute de Legea nr.133/1999, O.G.nr.92/1997 și H.G. nr.100/1998. Se mai arată în acţiune că organele de control au reţinut eronat că bunurile importate, respectiv utilaje pentru mobilă, au fost vândute S.C. ”E.” S.R.L., deoarece ambele societăţi au același sediu, același acţionar majoritar, produc mobilă și sunt în stadiu de fuzionare.

Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr.3305/2002, a respins acţiunea reţinând că utilajele importate de reclamantă beneficiind de facilităţi vamale, au fost înstrăinate de aceasta, fiind astfel încălcate prevederile art.13 lit.a) din O.U.G. nr.92/1997 și art.4 din H.G.nr.94/1998.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. ”D.I.” S.R.L. Sibiu, iar, prin decizia civilă nr.448/2003, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul, a modificat sentinţa și, pe fond, a admis acţiunea și a anulat decizia nr.112/2002 exonerând reclamanta de plata bunurilor reţinute prin procesul verbal de control.

Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că utilajele importate nu și-au schimbat destinaţia și nici regimul vamal raportat la scopul legilor prin care au fost acordate facilităţile vamale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în anulare Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.

În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că:

- utilajele importate de reclamantă la 16 februarie 1999 și 21 decembrie 1999 au beneficiat de facilităţile vamale prevăzute de Legea nr.133/1999;

- înstrăinarea acestor utilaje la 28 decembrie 2001 către S.C. ”E.” S.R.L. presupune schimbarea destinaţiei și a regimului vamal devenind incidente dispoziţiile art.71 și 144 din Legea nr.144/1997.

Recursul în anulare este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.22 din Legea nr.133/1999 „întreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale pentru mașinile, instalaţiile, echipamentele industriale ... care se importă în vederea dezvoltării activităţii proprii de producţie și servicii și se achită din fonduri propriii sau din credite obţinute de la bănci românești și străine”.

În același sens, art.13 lit.a) din O.U.G.nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe, aprobată prin Legea nr.241/1998, prevede că: „importul de echipamente tehnologice, mașini-utilaje constituind active amortizabile...realizat de către investitorii care efectuează investiţiile directe, este exceptat de la plata taxelor vamale”.

În cauza dedusă judecăţii utilajele importate de societatea reclamantă, în prezent S.C. „E.I.E.”, fac parte din categoria bunurilor mobile – active amortizabile - fiind destinate producţiei de mobilă, împrejurare necontestată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, motiv pentru care la data importurilor au fost acordate facilităţile vamale.

Ceea ce legiuitorul a intenţionat prin textele legale mai sus invocate și în general prin actele normative care reglementează investiţiile străine, a fost tocmai stimularea investiţiilor directe în România prin acordarea unor facilităţi vamale care să permită o derulare mai rapidă și mai eficientă a procesului de producţie.

Faptul că societatea reclamantă care are profil de producţie mobilă înstrăinează ulterior importului utilajele ce fac parte din categoria bunurilor mobile componente denumite active amortizabile, societăţii S.C. ”E.” S.R.L., care are același profil și care a fuzionat cu prima societate conform actelor depuse la dosar, nu înseamnă că bunurile respective și-au schimbat destinaţia și nici regimul vamal, deoarece ele sunt folosit în același scop prevăzut de Legea nr.133/1999, respectiv pentru producţia proprie.

Cu alte cuvinte, în cazul constituirii unei noi societăţi comerciale (în speţă societatea constituită prin fuzionarea S.C.”D.I.” S.R.L. cu S.C. ”E.” S.R.L.) care utilizează utilajele în scopul pentru care au fost importate, subzistă condiţia prevăzută de art.13 lit.a) și b) din O.U.G. nr.92/1997, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.241/1998, neputând fi aplicate dispoziţiile art.14 din aceeași lege care se referă la nerespectarea condiţiilor impuse de art.13.

Așa fiind, în mod corect instanţa de recurs a reţinut că bunurile importate în regim de facilităţi vamale nu și-au schimbat destinaţia și nici regimul vamal.

Recursul în anulare va fi respins ca nefondat.