Moral damages claim in separate action for annulled administrative disciplinary sanction; requirement of integrated pleading and substantive proof of psychological harm

Daune morale. Acţiune separată. Probe

Legea nr. 29/1990, art. 11 alin. 2

Pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanţei.

Simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice, iar în cazul în care acestea s-au produs, ele diferă în funcţie de elementele ce ţin de statutul personal și moral al fiecărei persoane vătămate în drepturi.

I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr. 663 din 7 februarie 2005

Prin sentinţa civilă nr.313/2004, Curtea de Apel Timișoara a respins acţiunea introdusă de reclamantul F.A. împotriva pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ca nefondată.

Instanţa de fond a reţinut că, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru suferinţele cauzate acestuia prin sancţiunea cu mustrare scrisă aplicată prin Ordinul 226/7 iulie 2003, nu poate fi primită, deoarece nu a fost formulată în cadrul cererii de anulare a Ordinului; nu a fost probată cu elemente de natură a justifica pretenţia și cuantumul acesteia; nu a demonstrat consecinţa morală a vătămării sale și nici nu a fost înlăturată în întregime vinovăţia sa în aplicarea sancţiunii disciplinare.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de art.301 C. proc. civ., reclamantul a declarat recurs.

Astfel, în mod greșit, instanţa fondului a considerat că, pentru acordarea daunelor morale s-ar impune și alte dovezi decât hotărârea judecătorească de anulare a actului administrativ, căci dispoziţiile art.11 alin. (2) din Legea nr.29/1990 nu condiţionează plata acestora decât de anularea actului.

Recurentul a mai invocat practica judiciară care a concluzionat în sensul înlăturării obligaţiei de probaţiune pentru dovedirea dimensiunilor suferinţei psihice, întinderea prejudiciului moral și echivalentul valoric al acestuia. Că deși daunele morale sunt mai greu de perceput, instanţele au posibilitatea de a le verifica și acorda prin prisma pregătirii profesionale și a calităţilor personale ale celor îndreptăţiţi să înfăptuiască actul de justiţie, excluzându-se astfel, pentru un motiv în plus obligaţia de a proba daunele pretinse.

Recursul este nefondat.

Din interpretarea textului art.11 din Legea nr.29/1990 potrivit căruia „instanţa soluţionând acţiunea” privind anularea actului administrativ, poate hotărî și asupra daunelor morale cerute, rezultă că aceste daune trebuie cerute prin aceeași acţiune prin care s-a solicitat și anularea actului administrativ.

Așa după cum corect a reţinut instanţa de fond, regula este aceea a formulării prin aceeași acţiune a ambelor pretenţii, cu scopul de a fi mai lesne apreciate și verificate. Numai pe cale de excepţie și anume, în situaţia în care, la data promovării acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ, reclamantul nu cunoaște întinderea prejudiciului suferit, acesta poate promova o cerere separată privind daunele.

Reclamantul-recurent avea însă reprezentarea suferinţelor sale psihice eventuale, încă de la data introducerii acţiunii vizând anularea Ordinului de sancţionare a sa, neexistând nici un motiv ca acestea să se modifice în timp.

Introducerea unei acţiuni separate de obligare la plată a daunelor morale se poate explica nu prin necunoașterea și imposibilitatea determinării acestora la momentul promovării primei acţiuni, ci prin nesiguranţa recurentului în legalitatea primului său demers și, caracterul subsidiar al celei de-a doua acţiuni, condiţionat de admiterea celei dintâi.

În consecinţă, argumentul primei instanţe referitor la caracterul nefondat al cererii determinat de modul de promovare al acţiunii, este corect.

De asemenea, este corectă și motivarea potrivit căreia, pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanţei bazată pe gradul de percepere al acesteia al universului psihic al fiecărei persoane.

Desigur, nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, deși acest lucru nu este exclus, dar se pot și trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate pentru determinarea de la caz la caz, a existenţei și a cuantumului acestora. Aceasta, deoarece simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice, iar în cazul în care acestea s-au produs, ele diferă în funcţie de elementele ce ţin de statutul personal și moral al fiecărui vătămat în drepturi.

Pentru aceste considerente, recursul a fost respins.