Police officer's challenge to dismissal from management post rejected; dismissal upheld as non-disciplinary administrative measure

Poliţist. Eliberare din funcţie. Încetarea raporturilor de serviciu. Deosebire.

Legea nr. 360/2002, art.22 alin. (7), art. 69 alin. (1)

În conformitate cu art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcţie a unui poliţist se face potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei și internelor, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 69 alin. (1) încetarea raporturilor de serviciu se dispune potrivit normelor de competenţă stabilite expres prin art. 15 din lege.

Reglementarea diferită a competenţei de dispunere a celor două măsuri, demonstrează diferenţa de regim juridic dintre acestea, în sensul că faţă de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din funcţie reprezintă o măsură ce produce efecte mai puţin grave pentru poliţist. Întrucât măsura eliberării din funcţie nu are caracterul unei sancţiuni disciplinare, aceasta nu este supusă condiţiei efectuării cercetării prealabile sau a consultării consiliului de disciplină.

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 2220 din 13 iunie 2006

Prin acţiunea sa, reclamantul L.G. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. S/137110 din 26 mai 2005 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, solicitând anularea acesteia și reintegrarea sa în funcţia de șef sector 1 al Secţiei Poliţiei de Frontieră Carei, deţinută anterior fără cheltuieli de judecată, arătând că dispoziţia de eliberare din funcţie este nelegală, întrucât aceasta nu i-a fost comunicată pentru a-i permite formularea unei căi de atac just motivată. Ulterior la insistenţele sale, prin adresa din 12 iulie 2005 i-a fost adusă la cunoștinţă baza legală invocată și presupusele deficienţe constatate în activitatea sa. Totodată, a susţinut că au fost încălcate prevederile legale privind acordarea preavizului de 30 de zile, iar în final a arătat că intimata a procedat la eliberarea sa din funcţie invocând motive de destituire din funcţie.

Curtea de Apel Oradea – Secţia comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins excepţia de tardivitate a acţiunii, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat dispoziţia atacată și a respins capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior. Instanţa a reţinut că începând cu data de 26 mai 2005 reclamantul a fost numit la cererea sa, ofiţer specialist, la Biroul Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu – Mare. Instanţa a apreciat că, reclamantul a fost trecut într-o altă funcţie, care nu poate fi luată în condiţiile Legii nr. 360/2002 decât ca o măsură disciplinară, cu respectarea procedurii privind cercetarea faptei.

Împotriva acestei soluţii au formulat recurs ambele părţi.

În recursul său, reclamantul a susţinut că, întrucât măsura schimbării sale din funcţie a fost nelegală și abuzivă se impunea ca instanţa de fond să admită în totalitate acţiunea și să dispună și reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior.

Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în recursul său a arătat că, poliţistul în cauză a fost eliberat dintr-o funcţie de conducere datorită managementului defectuos, aceasta fiind o măsură administrativă și nu o sancţiune disciplinară, cum greșit a reţinut prima instanţă.

Analizând motivele de recurs invocate de părţi, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Comisarul șef L.G. a fost eliberat din funcţia de Șef sector I la Sectorul Poliţia de Frontieră Carei prin Dispoziţia inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, nr. S/137110 din 26 mai 2005.

Dispoziţia de eliberare din funcţia de poliţist a fost emisă în temeiul art. 22 alin.(7) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, raportat la prevederile art. 45 din Ordinul ministrului de interne nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I., eliberarea având la bază cele constatate prin Raportul de control nr. S/169041 din 18 mai 2005.

Prin acest act s-au reţinut în sarcina reclamantului deficienţe majore în exercitarea actului managerial la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei, insuficiente implicării în instruirea efectivelor pe linia muncii informativ – operative și lipsa exigenţei în organizarea și coordonarea activităţilor de supraveghere control la trecerea frontierei de stat a României.

Potrivit art. 22 alin.(7) din Legea nr. 360/2002, poliţiști sunt numiţi și eliberaţi din funcţii potrivit normelor de competenţă aprobate prin Ordin al Ministrului administraţiei și internelor, în condiţiile legii, iar potrivit art. 45 din Ordinul ministrului internelor nr. 300/2004, „eliberarea poliţistului .... din funcţia de execuţie - se poate face la propunerea Corpului de control al ministrului ... în urma evaluării unităţii pe timpul inspecţiilor, controalelor de fond și tematice”.

În speţă, s-a analizat dacă eliberarea din funcţie în condiţiile art.45 din Ordinul menţionat echivalează cu încetarea raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr. 360/2002, dacă evaluarea prevăzută de același articol corespunde situaţiei de încetare a raporturilor de serviciu prevăzut de art. 69 lit. „h” din lege și dacă eliberarea din funcţie a reclamantului a fost dispusă în vederea încetării raporturilor de serviciu.

În ceea ce privește noţiunile de eliberare din funcţie și încetare a raporturilor de serviciu se constată că acestea nu sunt identice.

În conformitate cu art.22 alin. (7) din Legea nr.360/2002, eliberarea din funcţie se face potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei și internelor, iar încetarea raporturilor de serviciu, se dispune potrivit normelor de competenţă stabilite expres prin art.15 din Lege.

Acest regim juridic diferit în privinţa reglementării competenţei de dispunere a celor două măsuri denotă raţiunile avute în vedere de legiuitor în sensul că, faţă de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din funcţie reprezintă o măsură ce produce efecte mai puţin grave pentru poliţist. În virtutea acestor raţiuni, prin art. 22 alin.(7) din lege, a fost delegat ministrului administraţiei și internelor dreptul de a stabili prin ordin - act cu forţă juridică inferioară legii, competenţa de dispunere a măsurii de eliberare din funcţie. În această privinţă se reţine că art. 22 alin.(7) nu distinge între eliberarea din funcţii de conducere sau de execuţie.

Eliberarea din funcţia prevăzută de art.45 din ordin nu reprezintă o situaţie de încetare a raporturilor de serviciu și nu constituie o adăugare la cazurile de încetare a raporturilor de serviciu reglementate de art. 69 alin.(1) din Legea 360/2002, acest fapt rezultând chiar din economia reglementării ordinului, care folosește diferenţiat cele două noţiuni. Un exemplu elocvent în acest sens, îl reprezintă dispoziţiile art.120 alin. (1) și alin.(2) din ordin, din care rezultă cu claritate faptul că eliberarea din funcţie se face în vederea numirii, raţiune invocată, în mod corect și de recurentul pârât Ministerul Administraţiei și Internelor. Astfel, a fost reţinut argumentul recurentului pârât potrivit căruia, în cazul poliţiștilor, eliberarea din funcţii reprezintă un act administrativ prin care poliţistul este eliberat din funcţia pe care o deţine și urmează să fie încadrat într-o altă funcţie, prin modificarea raporturilor de serviciu.

Eliberarea din funcţia de conducere a reclamantului reprezintă o măsură administrativă cu caracter pur managerial, de eficientizare a activităţii în cadrul structurii la nivelul căruia acesta își desfășoară activitatea, cu consecinţa modificării raporturilor de funcţii și nu a celor de serviciu așa cum în mod greșit a apreciat instanţa de fond.

În mod eronat prima instanţă a reţinut că eliberarea din funcţia de conducere a unui poliţist constituie sancţiune disciplinară. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare presupune încălcarea cu vinovăţie a prevederilor Legii nr. 360/2002, efectuarea cercetării prealabile și consultarea consiliului de disciplină care constă împrejurările în care a fost săvârșită fapta și gradul de vinovăţie al poliţistului.

Având în vedere cele expuse, recursul pârâtului a fost admis, sentinţa atacată a fost modificată, și în fond, acţiunea formulată de reclamant a fost respinsă.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat.