Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_85073 AI generated

Tax enforcement titles as acts of enforcement: jurisdictional competence for objections to execution lies with the enforcement court, not administrative tribunals.

Case Number ICCJ_85073
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appeal court's decision on the negative competence conflict, and ruled that the local court as the enforcement court is competent to adjudicate the objection to enforcement, thereby rejecting the appellate view that the matter belonged to the administrative jurisdiction. The dispute centered on whether an enforcement title issued by a tax authority constitutes a mere administrative act subject to administrative review or an act of enforcement subject to judicial objection, arising from a tax payer's challenge to a tax claim title, payment summons, and enforcement title. The Court held that under Article 137 and Article 175(1) of the Fiscal Procedure Code, while the underlying tax claim is an administrative act, once it matures and generates an enforcement title, it acquires a distinct legal regime; consequently, under Article 169(3) and (4) of the Fiscal Procedure Code, the objection to the enforcement of such a title must be filed before the enforcement court, distinguishing it from the administrative recourse procedure applicable to fiscal acts under Article 175 and subsequent provisions.

Legislator headnote

AI generated

Tax enforcement titles as acts of enforcement: jurisdictional competence for objections to execution lies with the enforcement court, not administrative tribunals: Judecătoria Oradea, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei precizate în favoarea Tribunalului Bihor, reţinând că împotriva actului administrativ fiscal se poate formula contestaţie în baza art.174 – 187 din Codul de procedură fiscală, contestaţie care se depune la organul fiscal care a emis actul atacat, iar decizia acestui organ se poate ataca la instanţa de contencios administrativ, respectiv tribunalul, competentă potrivit art.2 alin.1 lit.”d” din Codul de procedură civilă.

Keywords

AI generated
tax enforcement jurisdictional matters administrative authority fiscal law local tax tax procedure code
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Titlu de creanţă și titlu executoriu. Diferenţă de regim juridic. Procedura de contestare. Temei legal și instanţă competentă material.

Codul de procedură fiscală, art. 137, art.169, art. 175

Cuprins pe materii: Drept financiar și fiscal.

Indice alfabetic: Titlu de creanţă

Titlu executoriu.

Contestaţie la executare

Competenţă materială.

Din interpretarea prevederilor art. 137 alin. (2) și art. 175 alin (1) din Codul de procedură fiscală rezultă că un act administrativ fiscal a cărui creanţă fiscală a ajuns scadentă, dobândește statutul unui titlu executoriu având un regim juridic distinct de cel al actului administrativ fiscal.

Astfel, dacă titlul de creanţă, și orice alt administrativ fiscal, pot fi contestate la organul fiscal competent potrivit regulilor stabilite prin art. 175 și urm. din Capitolul I, al Titlului IX din Codul de procedură fiscală, republicat, contestaţia împotriva titlului executoriu va urma procedura stabilită prin art. 169 din același act normativ, instanţa competentă material să judece contestaţia fiind judecătoria, ca instanţă de executare.

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr.1945 din 26 mai 2006

Notă: O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a fost republicată în M.Of. nr. 863 din 26/09/2005

Prin contestaţia la executare înregistrată la 3 martie 2005, completată la 5 mai 2005, contestatorul Biroul Notarului Public MDS a a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, anularea înștiinţării de plată nr.2853 din 15.02.2005, a somaţiei nr.6042 din 11.04.2005 și a titlului executoriu nr.2238 din 8.04.2005 emise de intimată.

Judecătoria Oradea, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei precizate în favoarea Tribunalului Bihor, reţinând că împotriva actului administrativ fiscal se poate formula contestaţie în baza art.174 – 187 din Codul de procedură fiscală, contestaţie care se depune la organul fiscal care a emis actul atacat, iar decizia acestui organ se poate ataca la instanţa de contencios administrativ, respectiv tribunalul, competentă potrivit art.2 alin.1 lit.”d” din Codul de procedură civilă.

Tribunalul Bihor – Secţia comercială și de contencios administrativ, a declinat în favoarea Judecătoriei Oradea competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare precizate formulată împotriva somaţiei nr.6042 din 11.04.2005 și a titlului executoriu nr.2238 din 8.04.2005, reţinând că, potrivit prevederilor art.400 din Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare revine instanţei de executare care, conform art.373 alin.2 din același cod este judecătoria în a cărei circumscripţie urmează a se face executarea.

Prin aceeași sentinţă, Tribunalul Bihor a constatat ivit conflictul negativ de competenţă și a înaintat dosarul Curţii de Apel Oradea pentru soluţionarea acestuia.

Soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, Curtea de Apel Oradea – Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentinţa nr.23 din 10 februarie 2006 a disjuns capătul de cerere privind contestaţia formulată împotriva titlului executoriu nr.2238 din 8.04.2005 de capătul de cerere privind contestaţia la executare formulată împotriva somaţiei nr.6042 din 11.04.2005; a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva titlului executoriu în favoarea Tribunalului Bihor și a contestaţiei la executare formulată împotriva somaţiei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Instanţa a reţinut că somaţia nr.6042 din 11.04.2005 emisă de C.A.S. Bihor este un act de executare și poate fi atacată cu contestaţie la executare care, conform dispoziţiilor art.169 alin.4 din Codul de procedură fiscală coroborate cu cele ale art.400 din Codul de procedură civilă, se introduce la instanţa de executare competentă, în speţă Judecătoria Oradea.

Cu privire la titlul executoriu nr.2238 din 8.04.2005, instanţa a reţinut că este un act administrativ, iar pentru contestarea lui se prevede o procedură specială în cuprinsul Titlului IX din Codul de procedură fiscală, astfel încât competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere revine Tribunalului Bihor, ca instanţă de contencios administrativ.

Reclamantul a declarat recurs susţinând că cererea cu care a investit instanţa fiind o contestaţie la executare, este de competenţa judecătoriei.

Recursul este întemeiat.

Rezolvarea cauzei de faţă depinde de răspunsul la întrebarea dacă titlul executoriu emis de organul de executare competent, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, este un act de executare sau este un act administrativ fiscal, în sensul prevederilor art.41 din acest cod.

Din prevederile art.137 din Codul de procedură fiscală rezultă că titlul executoriu este un titlu de creanţă, a cărui creanţă a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

De asemenea, din prevederile art.175 alin.(1) Cod procedură fiscală rezultă că titlul de creanţă este, la rândul său, un act administrativ fiscal.

Astfel, rezultă că un act administrativ fiscal, a cărui creanţă fiscală a ajuns scadentă, dobândește statutul unui titlu executoriu având un regim juridic distinct de cel al actului administrativ fiscal.

Deci, actul administrativ fiscal și titlul executoriu sunt două acte juridice distincte și cu regimuri juridice diferite.

Este adevărat că titlul de creanţă, și orice alt act administrativ fiscal, poate fi contestat la organul fiscal competent potrivit regulilor de la art.175 și urm. din Capitolul I al Titlului IX din Codul de procedură fiscală, dar această procedură nu este aplicabilă și în ceea ce privește contestarea executării titlurilor executorii.

Astfel, potrivit art.169 alin.3 din Cod procedură fiscală, contestaţia la executare silită poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Or, așa cum s-a arătat mai sus, în cazul titlului executoriu de faţă nu există o altă procedură de contestare a executării lui, iar prevederile art.175 și urm. din Cod procedură fiscală, la care s-a raportat Curtea de apel, reglementează procedura recursului administrativ împotriva actelor administrative fiscale în înţelesul dat de art.41 din același cod.

În concluzie, având în vedere că somaţia nr.6042 din 11.04.2005 și titlul executoriu nr.2238 din 8.04.2005 sunt acte juridice de executare, contestarea executării lor atrage, potrivit art.169 alin.(4) din Codul de procedură fiscală, competenţa judecătoriei ca instanţă de executare.

Astfel fiind, recursul a fost admis, sentinţa atacată casată și, rejudecându-se conflictul negativ de competenţă, s-a stabilit competenţa Judecătoriei Oradea pentru soluţionarea contestaţiei la executare privind titlul executoriu și somaţia de plată.